Familia Zăgrean, cu 5 copii, în casă nouă
Atunci când credinţa este susţinută şi de administraţie se pot face minuni. Asta se întâmplă la Zagra, unde prin mărinimia părintelui protopop Ioan Dâmbu, sprijinit în demersul său de primarul Dumitru Buşcoi, a reuşit să mobilizeze comunitatea din Zagra pentru a ajuta o familie cu cinci copii să-şi reconstruiască casa care a ars în această vară, lăsându-i în drum şi cu ceea ce aveau pe ei. Astfel, prin Biserica Ortodoxă, păstorită de parohul Ioan Dîmbu, s-au adunat 10.300 lei, la care s-au mai adăugat şi cei 14.500 lei din partea Primăriei şi Consiliului Local Zagra pentru achiziţionarea de materiale de construcţii, cei 670 lei donaţi de Biserica Penticostală, 10 mc de beton din partea lui Traian Larionesi (patron SC Frasinul Maieru), 3 mc cherestea donaţi de Nicolae Moldovan (proprietarul unui gater din Romuli), materiale pentru instalaţia electrică asigurate de Călin Macra din Bistriţa. Casa familiei lui Tudorel Zăgrean va fi tocmai bună de locuit în cel mai scurt timp, cei cinci copii putând să se mute în casă nouă până să înceapă şcoala. Tatăl lor mulţumeşte din toată inima binefăcătorilor lor care le-au întins o mână de ajutor, fără de care niciodată nu ar fi reuşit să-şi refacă locuinţa.
Citiţi şi:
- Tânăr din Zagra, bănuit de furtul a 14.500 euro, dintr-o casă din Cristeştii Ciceului
- Patru tineri, din Coşbuc, cercetaţi după ce au furat bunurile unui consătean
- Monseniorul Grigore Zăgrean, evocat la 100 de ani de la naştere printr-o conferinţă binecuvântată de episcopul Florentin Crihălmeanu
- Zestrea cântecului popular
- Iubiţi pădurea
Adaugă comentariu nou