Cu ajutorul Inocenţilor, adulţii rromi învaţă să scrie şi să citească

"Vreau să învăţ să citesc singură la filme”.

Lipsa educaţiei îi face pe rromi mai vulnerabili, aceştia reuşind cu greu să se integreze pe piaţa muncii. Potrivit unei cercetări efectuate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, se constată faptul că în special generaţiile mai tinere sunt lipsite de calificare, un sfert dintre ei nu ştiu să citească, o treime are doar nivelul primar de educaţie şi circa jumătate urmează cursurile gimnaziale.

Lipsa educaţiei generează inevitabil necalificarea şi conduce la posibilităţi de angajare limitate.

,,Ei au preponderent slujbe sezoniere, prost plătite şi sunt angajaţi la negru, ceea ce le creează serioase dezavantaje pe termen lung. Rromii fără carte de muncă nu au practic nici asigurările necesare”, se precizează în studiul respectiv.

Acesta a fost şi considerentul care i-a determinat pe cei de la Fundaţia Inocenţi Bistriţa să demareze cursuri de alfabetizare destinate adulţilor rromi care nu ştiu să scrie şi să citească.

Proiectul, un mai vechi deziderat al Fundaţiei Inocenţi, creează persoanelor cu dificultăţi de scriere şi citire, posibilitatea de a studia aceste materii sub îndrumare specializată.

,,Spre bucuria noastră, ei şi-au manifestat dorinţa de a participa la cursurile noastre de alfabetizare. Nu i-am atras într-un mod special, nu le-am propus nimic. Le-am spus că, dacă există interes şi dorinţă, putem să îi ajutăm.

Îmi amintesc că pe la sfârşitul lunii noiembrie am purtat cu ei această discuţie, şi motivele lor pragmatice, concrete erau legate de nevoile de zi cu zi.

Unii doreau să citească subtitrarea la filme, alţii îşi doreau să ajungă să poată completa un formular la primărie. Alţii aveau ambiţii mai mari, să-şi poată lua un permis de conducere. Nevoi concrete, legate de cotidian. Avem înscrişi 25 de adulţi rromi”, ne-a declarat Marin Mic, preşedintele Fundaţiei Inocenţi Bistriţa.

,,Am repetat întâia de trei ori”

Povestea a început marţi, 14 februarie 2012. 15 adulţi rromi s-au întors din nou la şcoală. Unii dintre ei se aflau pentru prima oară în bănci.

Media de vârstă era în jur de 30 de ani. Şi bărbaţi, şi femei, deopotrivă.

Într-o sală de clasă, oameni în toată firea. O învăţătoare care a ales să ţină aceste cursuri, din postura de voluntar. Maria Varga îi înţelege cel mai bine. Este de etnie rromă şi le cunoaşte cel mai bine dramele.

Cei mai mulţi sunt părinţi. Unii nu doresc să fie fotografiaţi sau filmaţi pentru a nu-şi face copiii de ruşine. Dar cei mai mulţi vorbesc deschis şi simplu despre motivele care i-au determinat să înveţe să scrie şi să citească.

O femeie la peste 30 de ani, cu ochii mari, ne spune că îşi doreşte şi ea să poată ,,citi singură traducerea la filme”.

,,Am repetat întâia de trei ori. Vreau să învăţ să citesc şi eu. Îi mai rog pe copii să îmi citească traducerea la filme”, ne spune aceasta.

Sunt atenţi la ce vorbesc Marin Mic, Adela Cârcu de la Fundaţia Inocenţi. Marin şi Adela îi încurajează pe un ton blând. Le spun că în urma cursurilor nu vor obţine certificate speciale care pot înlocui diplomele de absolvire, dar vor învăţa să scrie şi să citească.

Elevii adulţi dau din cap şi aprobă. Unii nici nu îşi doresc mai mult. La un moment dat îşi face apariţia un bărbat rrom mai pus pe vorbă. E genul de elev gălăgios. E foarte vorbăreţ, dar când este rugat să spună câteva vorbe la un reportofon, i se face ruşine. Nu vrea să fie văzut. Are copii şi nu vrea să îi facă de ruşine. Îi se explică că e un reportofon care înregistrează, şi nu filmează. Bărbatul cedează, îngaimă câteva vorbe, apoi devine foarte tăcut.

Am văzut şi adulţi rromi care se automarginalizează. Nu vor să se integreze pentru că le e frică. Nu au încredere pentru că au fost folosiţi sau au fost descurajaţi din start şi au rămas în ,,lumea lor.”

Un rol important îl are învăţătoarea Maria Varga. În jumătatea de oră cât am asistat la cursuri, am observat că nu este un tipar al orelor, ca la şcoală, ci totul se derulează altfel, mai lejer, mai firesc.

Mă gândesc că nu e uşor sa implementezi un astfel de proiect, dacă nu înţelegi comunitatea rromă cu nevoile ei. Inocenţii au găsit omul potrivit la locul potrivit.

În cadrul proiectului s-au înscris 25 persoane adulte care timp de 3-4 luni vor face săptămânal cursuri de alfabetizare.

De menţionat este că pe perioada de şcolarizare cursanţii beneficiază şi de decontarea abonamentului de transport, condiţionată de prezenţa la cursuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5