CENTRUL EUROPE DIRECT BISTRITA

COMUNICAT DE PRESĂ

Căpitanul propriei mele afaceri

Împărtăşirea informaţiilor face parte dintr-o cultura antreprenorială sănătoasă. Toţi antreprenorii au nevoie de informaţii pentru a reuşi; comunicarea reduce, în acelasi timp, posibilitatea de a face greşeli, este generatoare de idei şi conduce la progres.

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud prin Centrul Europe Direct Bistriţa a organizat ieri, 29 octombrie dezbaterea cu titlul „Căpitanul propriei mele afaceri – spiritul de inovaţie şi antreprenorial în rândul tinerilor”. Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de activităţi destinate dezvoltării spiritului antreprenorial şi încurajării dezvoltării de afaceri proprii.

Lucrările au fost deschise de Dl. Vasile Bar, Preşedinte CCI BN, D-na Suzana Gălăţan, Inspector Şcolar, D-na Elena Bărbos, Consilier Programe CCI BN, Consiler de comunicare, Centrul Europe Direct Bistriţa. Au fost invitaţi să împărtăşească din cunoştinţele lor, din experienţele trăite şi din provocările antreprenoriatului: Dl. Emilian Ivanov, executor judecătoresc, partener-consilier al Preşedintelui Director General pe probleme legate de strategii manageriale şi securitate internă - SC Luxelacalis SRL, Dl. Alin Moruţan, avocat în cadrul Societăţii Civile de Avocaţi Moruţan, Dl. Codruţ Sigartău, partener asociat - SC Executive Travel SRL Bistriţa. Despre experienţa Italiei şi Poloniei în exercitarea spiritului antreprenorial au vorbit reprezentanţii oraşelor Mandello del Lario (Italia) şi Mlawa. Au deschis porţile dialogului, tinerii: Rânja Alexandra, elevă, Şcoala Generală „Ştefan cel Mare”, voluntar al Centrului Europe Direct Bistriţa, Gavriloaie Andreea Minodora, elevă, Grup Şcolar Lechinţa, voluntar al Centrului Europe Direct Bistriţa, Ignat Paul, elev, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Stan Sandra, elevă, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”.

Dezbaterile s-au purtat pe tema factorilor de succes, cunoştinţelor şi competenţelor necesare pentru a iniţia şi dezvolta o afacere. „Inteligenţa, mulţumirea, iubirea şi munca sunt factorii esenţiali pentru atingerea succesului”, declara dl. Emilian Ivanov. Dl. Alin Moruţan a completat că mai este nevoie de „curaj, informaţii, cunoştinţe în domeniul în care se iniţiază afacerea, spirit de iniţiativă şi abilităţi de lider”. Obstacolele care se pot ivi în exercitarea spiritului antreprenorial şi dezvoltarea unei afaceri au fost punctate de Dl. Codruţ Sigartău. El a mai adăugat că un antreprenor „are nevoie de putere de muncă, determinare şi de a acţiona într-un domeniu care să-i placă şi la care să se priceapă”. „Creativitatea şi inovativitatea au fost factorii care au dus la relansarea economică în Mandello del Lario”, remarca Primarul Oraşului, dl. Maurizio Bertoti.

Iniţiativa unei dezbateri pe tema antreprenoriatului a fost apreciată de cei 90 de participanţi care au exprimat nevoia replicării unor astfel de evenimente.

Reamintim cetăţenilor de toate vârstele că pot beneficia de informaţii, consiliere şi răspunsuri la întrebări despre Uniunea Europeană, prin intermediul Centrului de informare europeană Europe Direct Bistriţa – vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud.

Contact: Monica Mureşan – Coordonator, Elena-Maria Bărbos – Consilier de comunicare, Georgina Mare – consilier de documentare, Bistriţa, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-210039, e-mail: [email protected], www.cciabn.ro/europedirect

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5