Colocviul Pavel Dan, prima ediție, coordonator Aurel Podaru

Carmen Deneş

Prima ediție a Colocviilor Pavel Dan a fost găzduită de Centrul de documentare și informare al Școlii Gimnaziale Tritenii de Jos, ce poartă numele scriitorului. Inițiativa acestei întâlniri aparține Asociației Culturale Pavel Dan, recent înființată grație implicării scriitorului beclenar Aurel Podaru, care a fost și amfitrionul primului colocviu, la care au participat oameni de cultură din județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Totodată, ca organizatori ai evenimentului figurează și Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Cluj, Școala Gimnazială Pavel Dan Tritenii de Jos și Societatea Scriitorilor Bistrița-Năsăud.
Manifestarea a fost nu doar o ocazie de a vorbi despre opera și viața scriitorului interbelic transilvănean, ci și un prilej de a vizita mini-expoziția de carte cu tematica Pavel Dan, conținând ediții rare ale operei prozatorului, dar și cărți de critică literară avându-l ca subiect, sau chiar traducerea în engleză a volumului Urcan bătrânul. Printre exemplarele expuse, de o atenție aparte s-a bucurat ediția critică de Opere Pavel Dan, lansată de Editura Eikon sub îngrijirea lui Aurel Podaru și deschisă de un studiu introductiv semnat de Andrei Moldovan.
Gazda evenimentului, Aurel Podaru, a luat cuvântul mai întâi, justificând tematica manifestării (Incursiune în biografia lui Pavel Dan) printr-o amplă și precisă punctare a tuturor momentelor-cheie din viața celui care a fost numit prozatorul câmpiei transilvane chiar de către Constantin Cubleșan, unul dintre scriitorii prezenți la eveniment. Și pentru că tematica propusă a fost una extrem de generoasă, invitații au extins subiectul mult dincolo de elementul biografic, axându-se mai cu seamă pe receptarea acestui scriitor adesea izolat într-un con de umbră. Criticul și istoricul literar Mircea Popa a ținut chiar să ordoneze receptarea lui Pavel Dan pe mai multe etape, de la extazierea lui Mircea Eliade în fața nuvelisticii sale, pe care o clasa drept cea mai bună de după război, până la interpretările elogioase oferite de Ion Vlad, Octav Șuluțiu, Ion Chinezu sau Monica Lazăr și conchizând că , de fapt, moartea a fost cea care l-a consacrat pe Pavel Dan. Având ca punct de pornire această idee, Victor Cubleșan, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Cluj, a precizat că moartea unui scriitor nu stă în momentul dispariției fizice, ci în momentul în care praful se așază peste volumele lui. Or, în cazul lui Pavel Dan, avem de-a face cu un scriitor viu, care, deși constituie un punct nodal pe linia deschisă de Slavici și Rebreanu, reușește să se diferențieze prin ironie, forța tragică, prin noua abordare a realismului în fațeta sa sumbră, elemente care-l poziționează mai cu seamă în proximitatea lui Marin Preda și care au suscitat admirația unor scriitori de factură diferită, precum Mircea Eliade. Și pentru a configura și mai precis locul lui Pavel Dan în proza românească interbelică, scriitorul Constantin Cubleșan a schițat portretul artistului cu adevărat valoros: acela care reușește să se separe de biografism și să creeze universalii, să transforme literatura în repere epurate de elementul veridic, real. Astfel, imaginea lui Urcan bătrânul, spune Constantin Cubleșan, e similară cu fascinația prin care ne seduce cuplul Allan-Maitreyi din romanul lui Eliade, sau cu imaginea reprezentativă a lui Ion, personajul rebrenian. Literatura reușește astfel, în cele mai bune creații ale sale, să uite realitatea și să se așeze deasupra ei, în modele anistorice. Cubleșan a ținut să mai sublinieze căevenimentul de pe 2 octombrie e un plan admirabil de prezervare a unor scriitori locali, a căror reactualizare ar putea schimba fața culturii românești actuale. Perfect încadrată în această mișcare de recuperare valorică a fost și intervenția scriitorului Andrei Moldovan, care a ținut să blameze o altă fațetă a receptării scriitorului, cea superficială, redusă la simpla enumerare a unor clișee legate de numele lui Pavel Dan, și nu de o cunoaștere reală a scrisului său. În acest sens, Andrei Moldovan a amintit inițiativa din 2013 a profesorilor de Limba și literatura română din județul Bistrița-Năsăud, conform căreia Pavel Dan poate fi inserat în studiul la clasă, grație programelor liceale permisive. Emese Cîmpean, director adjunct al Colegiului Național Petru Rareș Beclean, prezentă de asemenea la eveniment alături de ceilalți membri ai catedrei de Limba și literatura română de la același colegiu, a dat citire scrisorii adresate tuturor catedrelor didactice din liceele bistrițene și nu numai, în vederea recuperării textelor lui Pavel Dan prin studiul la clasă. Discursurile finale le-au aparținut lui Mircea Ioan Casimcea, care a prezentat auditoriului câteva numere rare din revistele pe care Pavel Dan le-a inițiat sau în care a publicat texte (Fire de tort, Blajul, Pagini literare) și lui Valer Turcu, scriitor recunoscut pentru maximele sale, care a afirmat că spațiul acesta al Tritenilor de Jos a fost redimensionat de Pavel Dan, care i-a conferit astfel o identitate aparte. La această identitate s-a referit și un consilier local prezent la manifestare, care a punctat, ca o concluzie, faptul că toți locuitorii acestor zone se regăsesc în Urcan bătrânul: au cu toții darul vorbelor grele și al lucrurilor bine făcute.
Primul colocviu Pavel Dan a fost mai cu seamă o încercare frățească a câtorva oameni de a prelungi viața scriitorului prin opera sa și de a compensa astfel pierderea lui timpurie. A fost și o manifestare multiculturală, în cadrul căreia artistul Petru Tegla a dezvăluit monumentul dedicat lui Pavel Dan, ce va fi amplasat în Tritenii de Sus, satul natal al scriitorului. E o operă sculpturală, cu o triplă trimitere: spre imaginea lui Pavel Dan omul, spre personajul său emblematic, Urcan bătrânul, și spre scris. Finalul acestui periplu de la Tritenii de Jos a fost o agapă la Pensiunea Stejarii din Lințu Urcii, un superb local cu specific vânătoresc, situat în mijlocul pustiului. Sponsorii întregului eveniment au fost: Cristian Căpusașn, Ciprian Rusu, Cristian Cherejdi, Sorin Cristurean și Mihai Uțiu. Iar eu, ca un cronicar ce sunt, mai pot spune doar atât, parafrazându-l pe Mircea Goga: Et in Arcadia ego.

Comentarii

03/10/14 14:27
un cititor

Un text de pus in rama. Felicitari, Carmen!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5