Cei 40 de Sfinţi Mucenici prăznuiţi cu ocazia întâlnirii membrilor Astra - Despărțământul Beclean

Centrul de Documentare și Informare de la Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” din Beclean a fost, pentru câteva ore, locul de întâlnire pentru astriştii beclenari şi invitaţii lor, Icu Crăciun și Iacob Naroș de la Maieru, Liviu Păiuș de la Rodna și mai vechiul membru Astra, scriitorul Aurel Podaru. Luni, 9 martie, cu ocazia prăznuirii celor 40 de Sfinţi Mucenici, Despărţământul Astra Beclean a găzduit întâlnirea culturală a lunii martie, sub atenta îndrumare a doamnei președinte, prof. dr. Ligia Dănilă.
Întâlnirea a debutat cu piesa de teatru în limba engleză „Pygmalion”, pregătită de trupa de teatru de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean, sub coordonarea doamnelor profesoare Nelia Nicula şi Liana Todoran. Festivitatea a continuat cu prestaţia celor mai tineri colaboratori ai noştri, trupa de dans a Clubului Copiilor din Beclean care, sub îndrumarea doamnei director Carmen Deiac și a doamnei instructor Reghina Poenar, ne-au încântat cu un moment artistic apreciat de cei prezenţi.
Totodată, sărbătoarea a coincis cu săptămâna a treia din Postul Paştilor, astfel că datina creştină s-a regăsit în programul cultural al întâlnirii. Eleva Cozma Cristina (de la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean), acompaniată de grupul vocal al clasei a VIII-a D (de la Școala Gimnazială „Grigore Silași” Beclean), a susţinut un superb recital de pricesne. De asemenea, profesoara Silvia Poenar a prezentat istoricul şi însemnătatea acestei sărbători religioase, dar şi tradiţiile şi obiceiurile aferente ei.
S-au formulat aprecieri laudative la adresa activităţii culturale a Despărţământului de către invitați, precum și din partea primarului oraşului și vicepreședintele Despărțământului Astra Beclean, prof. ing. Nicolae Moldovan. Acesta a punctat importanţa unor astfel de întâlniri la nivel local, lăudând iniţiativa organizatorilor şi angajându-se în colaborări viitoare.
În final, preşedintele Astra Beclean, prof. dr.LigiaDănilă, a ţinut să mulţumească colaboratorilor şi invitaţilor, amintind de datoria morală pe care o avem cu toţii pentru a sprijini şi readuce în prim-plan cultura locală şi naţională. Invitaţii au fostpoftiţi să-şi încarce bateriile, gustând din cei 40 de mucenici moldovenești, copţi de organizatori în cinstea acestei zile.
Membru Despărțământul Astra Beclean,
prof. Țermure Alexandra, Șc. Gim. „Grigore Silași” Beclean

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]