Bistriţeni la Saloanele Radu Săplăcan, la Dej

Sub genericul „Saloanele Radu Săplăcan”, Casa „Selena” din Dej a fost gazda unui eveniment cultural care a reunit o pleiadă de scriitori, poeţi, jurnalişti şi oameni de cultură din Beclean, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Dej. O reuniune neconvenţională, dovedind că amintirea celui care a fost criticul, poetul, omul de radio şi prietenul Radu Săplăcan, poate construi şi îmbogăţi pe mai departe un spaţiu al dezbaterilor amicale, pertinente şi în egală măsură reconfortante pentru „minte, inimă şi literatură”.
Nu în ultimul rînd, alături de invitaţi au fost prezenţi primarul şi viceprimarul municipiului şi, desigur, cei care fie l-au cunoscut pe Radu Săplăcan, fie îl ştiau numai din auzite.
S-a întîmplat vineri, 1 aprilie, zi în care Radu ar fi împlinit 62 de ani. Organizatori: Despărţămîntul Dej al Astrei – Cenaclul „Radu Săplăcan” şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistrița. Amfitrion a fost dr. ec. Radu Gavrilă, preşedintele Astrei dejene, în timp ce jurnalistului Zorin Diaconescu (proaspăt devenit preşedinte al Cenaclului „Radu Săplăcan”), i-a revenit sarcina de moderator.
Continuînd într-un fel, mai altfel, seria „Întîlnirilor Radu Săplăcan” organizate după 2002 la Branişte, Beclean sau Dej (în 2004), şi dincolo de amintirile cu şi despre Radu, provocate de vizionarea unor înregistrări filmate şi montate de Nicoleta şi Gheorghe Cherecheşiu, evenimentul de vineri şi-a propus să dezbată, colocvial, o temă legată de un personaj care nu se află în căutare de autori: agentul literar. Şi asta deoarece, înainte de a deveni „binecuvîntare sau moft”, existenţa agentului literar (impresarului) este dictată de aceleași condiţii ca a oricărei alte meserii, din oricare alt domeniu: economic, politic, cultural, sportiv, artistic sau de orice alt fel. Se ştie. Or, în situaţia în care un fotbalist român poate fi vîndut pe milioane de euro, iar unui scriitor, tot român, editurile nu-i plătesc drepturi de autor (ba dimpotrivă, adesea el plăteşte pentru a-şi vedea opera publicată!), categoric că existenţa impresarului va fi legată de fotbal şi nu de literatură. Nu poţi să iei 20% comision sau cît o fi, din nimic. Că, peste o sută de ani, numele scriitorului va fi pe o plăcuţă stradală sau pe frontispiciul unei instituţii culturale şi va fi evocat cu pioşenie de potentaţii locali, în timp ce despre fotbalistul X nu-şi va aduce aminte nimeni, nici măcar clubul căruia i-a aparţinut, asta e o altă poveste. E hiperliteratură şi oricare dintre participanţii la dezbatere poate scrie o proză consistentă pe acest subiect.
Prin urmare, dacă nu există profesiunea de scriitor, adică omul care trăieşte scriind şi de pe urma scrisului său, nu are cum să existe nici agentul literar. Poate şi pentru că, în România, scrisul e lipsit de motivaţie publică şi a fost (şi este) privit ca un fel de hobby, o pierdere de timp, un divertisment la îndemîna tocilarilor, „nişte intelectuali” rupţi de realitate, care oricum nu ştiu să facă altceva. Scrisul nu este considerat o meserie în sine. „Scrie şi ăla ca să-şi umple timpul. Scribăleşte, nu munceşte”. Punct. Motiv pentru care „la noi – spunea mai tînărul prozator Ionuţ Chiva – literatura începe şi se termină cu scriitorii. Orice altceva sînt doar consecinţe probabile. La noi, literatura e o suită de întîmplări personale”.
Prin urmare şi în mod logic, nu avem agenţi literari, nici genuri comerciale, nici mode literare, răsplată financiară, marketing şi promovare. Adică nu avem nimic din ceea ce întreţine dinamica unei pieţe de carte: ofertă, cerere, schimb, creştere, planuri, strategie, investiţii, profit şi restul. Referindu-ne la literatura română, desigur, piaţa traducerilor însemnînd o altă destinaţie.
Despre toate acestea, despre cărţi, cultură, subcultură, valoare, public, management, edituri şi coterii literare, dar şi despre „o suită de întîmplări personale” s-a vorbit şi au vorbit invitaţii: Ioan Pintea, Andrei Moldovan, Dan Moşoiu, Mihai Goţiu, Vasile Gogea, Aurel Podaru, Ion Mureşan, Marius Lazăr, Gavril Ţărmure, Florin Săsărman şi Florin Pruteanu. Lor li s-au alăturat dejenii: Emilia Buculei, Elena Mereuţă şi Marian Horvath, profesorul Augustin Şomcudean avînd, de asemenea, o intervenţie în acest sens. Iar atmosfera a fost aproape ca la întîlnirile de Cenaclu Saeculum. Aproape. Mai soft, acum.
Aşa că, retrăind puţin atmosfera seculistă, pot răspunde la mai vechea întrebare pusă de Radu Ţuculescu, tot după o întîlnire dedicată lui Radu Săplăcan: „…Oare vă mai amintiți, dragi prieteni, ce minunată vînzoleală literară (şi nu numai) fu atunci la Dej?”. Da, ne amintim. Ne-am reamintit. Atîta doar că nu mai sîntem la fel ca-n vremurile acelea şi nici măcar vremurile nu mai sînt ce-au fost odată!
Saloanele Radu Săplăcan s-au încheiat, în mod firesc, cu prezentarea volumului „Radu Săplăcan – Provocări şi radiografii”, despre carte şi rosturile ei, vorbind Ioan Pintea şi Florin Săsărman.