Bistriţeanca Irina Szasz dezvăluie culisele întâlnirii cu Dalai Lama

Joi, de la ora 18.00, la Casa Cărţii N. Steinhardt din Bistriţa, din Piaţa Mihai Eminescu, Editura „Curtea Veche Publishing” şi SC Aletheia SA Bistriţa ne invită la lansarea volumului „CuMinte la Dalai Lama” semnat de jurnalista de origine bistriţeană Irina Szasz. Sunt invitaţi Mihai Sin şi Ovidiu Pecican. Cu acest prilej va avea loc şi o lectură publică susţinută de Vasilica Stamatin, actriţă la Teatrul Naţional din Cluj.

-Ce anume v-a făcut să părăsiţi meleagurile noastre şi ce v-a făcut să urmaţi cariera de jurnalist?

-În cartea mea “CuMinte la Dalai Lama” e o frază: ”Nu te părăseşte nimeni! Părăseşte-i pe toţi !” A pleca în lumea largă, nu înseamnă a părăsi acel AcasĂ. Dimpotrivă, o iei cu tine, face parte dintre bagajale cele mai importante. A părăsi nu există în vocabularul meu. Poate a “renunţa” vremelnic. Plecările nu au nimic triumfător şi singura grijă pe care am avut-o a fost să nu uit locul cel mai important din viaţa mea. Sălaşul inimii mele este locul unde trăiesc părinţii mei. Sunt fiica mamei mele, a tatălui meu, şi astăzi ei sunt copiii mei. Le întorc grija, iubirea şi devotamentul. Jurnalismul l-am ales voit şi îmi oferă destule satisfacţii ca să nu îmi pară rău că l-am ales.

-A fost spinos drumul profesionist în Bucureşti, mai ales că ardelenii sunt priviţi într-un anume fel?

-Ardelenii sunt priviţi admirativ în Bucureşti. Disciplina, consecvenţa, munca susţinută sunt păsări rare, iar un ardelan are şanse mari în Bucureşti. Am muncit la aceste şanse indiferent dacă cei cu care am lucrat m-au plăcut sau nu. A fost şi este greu. Un om competent nu doreşte decât să îşi finalizeze proiectele. Dar nu ştiu cum se face că depindem de mulţi şmecheri care s-au cocoţat în posturi cheie. ”Cheia” unsă a incompetenţei deschide multe uşi, ne întâlnim în fiecare zi cu asta. Pentru ei competenţa mea este un pericol. Astfel, trebuie să ai talentul de a munci discret şi fără să le aminteşti în vreun fel că eşti competent. Orgoliul şmecherului, al incompetentului are ceva din “profunzimea” unui wc gata, gata sa refuleze…dar e şi prudent, mereu prudent şi niciodata spontan… interesele lui sunt mereu altele decât ale competenţei tale şi vorbeşte cu mare uşurinţă despre ţară, globalizare, familie, sex, politică, presă, silicoane, cultură, femei, religie, viitor,

vorbeşte chiar despre competenţă extrem de competent. E sigur pe el şi are o nevoie fiziologică să controleze. Libertatea celuilalt e un afront personal şi are resurse să urască fără motiv. Doarme bine şi neîntors, se trezeşte şi tipa că s-a trezit… E un priceput căruia i se arde totdeauna mâncarea. De altfel, condiţia principală ca să rezişti în televiziuni este să îţi compui o faţă extrem de interesată când, de fapt, mori de plictiseală. Mă consolează doar că personajul emblematic al vremurilor noastre, incompetentul, va muri nervos şi sub nicio formă împăcat… ha, ha, ha!

-Cum aţi defini presa din capitală, comparativ cu cea din provincie?

-Sprit-ul cred că s-a inventat la noi. Presa practică amestecuri ordinare şi nici rafinamentul nu îi este străin. Bucătareşte! Serveşte! Cred că e într-o postură de chelner de multe ori şi unii vor muri cu tava în mână, celebri şi… cu ochii deschişi. Alţii vor muri pe baricade, anonimi sau cunoscuţi datorită demnităţii lor. Elitele funcţionaeză într-o libertate de breaslă care cheamă admiraţia cititorilor. Uneşte! Breasla nu e haită, comunitatea nu e clan. Cred că şi ziariştii sunt înjuraţi cu aceeaşi plăcere ca şi politicienii. Cititorii intuiesc rapid cu cine au de-a face şi recunosc vocile unice şi autentice din peisajul presei noastre. Aşadar nu există diferenţe ci voci, câteva, asemănătoare, care servesc cu umilinţă interesul publicului. Păsări rare şi ele. Dar există, părerea mea!

-Care a fost momentul când aţi hotărât să înfiinţaţi propria companie de producţie?

-În ziua în care am simţit că îmi pierd curajul. O calitate vitală în meseria noastră. Când mi-am dat semna că risc să lucrez pentru golani, şmecheri, curve şi şmenari. Când am simţit pe propria piele că mulţi dintre profesionişti au început să poarte războaie de supravieţuire personală şi aveam timp, prea puţin, pentru ideeile şi principiile meseriei noastre. Când mi-am dat seama că pierd vremea cu imbecilii deveniţi peste noapte şefi şi şefuleţe. Riscăm să devin prizonierul unui “trend” şi să pactizez cu ei, că doar nu sunt din piatră. Nu le-am întors spatele, nu îţi laşi spatele descoperit în faţa unor astfel de persoane, le-am scăpat printre degete…

-Aţi avut ultimul cuvânt?

-Ei l-au avut! Eu scriu propria mea poveste! Ei trăiesc cu uşa toaletei larg deschisă iar eu am destulă “nebunie” ca să râd de ei dar şi de mine… Eu cred şi sper că am discernământ, ei cred în tot ce zboară. Ei sunt începutul sfârşitului, eu fac parte dintre cei care observă acest sfârşit. O să închid ochii şi o să îmi pun mâna la nas când vor cădea în gropile pe care le construiesc pentru alţii, eu îmi savurez viaţa, ei mor de grija altora… mai vreţi ?

-Cum de a avut şansa o bistriţeancă să fie primul român care a adus în ţară un interviu cu Dalai Lama?

-Gândiţi-vă, mi–a spus cineva că Sfinţia Sa Dalai Lama a refuzat CNN-ul, chiar BBC-ul. Aşadar, e firesc să aleagă pe cel mai bun… ha, ha, ha. Da, alegerea unui jurnalist român din noianul de cereri este cel mai mare compliment pe care Sfinţia Sa l-a facut României. Acest gând trebuie avut în vedere. A acceptat încântat să vorbesc în limba română în faţa lui şi a savurat sunetele lumii din care veneam. Un zeu în toată atitudinea lui, un călugăr-rege plin de umor, de o inteligenţă spartană şi o atitudine cu adevarat regească.

-Ce aţi simţit în momentul în care l-aţi întâlnit ?

-Eram un corcoduş înflorit. Ridicolă, poate! Victoria merge mână în mână cu ridicolul, mi-am spus atunci. Toţi cei care ajung în faţa lui sunt emoţionaţi şi tulburaţi fie că sunt preşedinţi de stat, fie oameni simpli, cum sunt şi eu. Preţuiesc locul în care trăiesc, astfel pot preţui şi locul în care viaţa şi meseria m-au dus. În faţa unui astfel de om, un iniţiat, o legendă în viaţă, rege în exil, capul budismului tibetan, cel mai cunoscut refugiat politic din lume, atitudinea lui a chemat-o pe a mea. E mare pentru că te face să te simţi şi tu la fel. E poate unul dintre puţinii lideri mondiali care spune ceea ce gândeşte şi face ceea ce spune…Un conducător venerat de supuşii săi, inteligent, misterios, simplu în felul în care nu îşi uită rostul şi rolul. Conducătorul şi păzitorul unei naţiuni. Admir şi respect asta!

-I-aţi spus ceva despre România? Cum vede el ţara noastră?

-I-am vorbit despre România. Despre noi i-am vorbit, despre o ţară în care oamenii se străduiesc să nu îşi piardă demnitatea. Despre o lume ieşită din marasmul lipsurilor şi dată peste cap de bogăţiile cenuşii şi mediocre ale democraţiei. O lume care a crezut că a găsit dar încă caută. O lume vie condusă de câţiva zombi… binefacerile demo-comunismului. O lume cu un potenţial uriaş, o lume preţioasă şi încă spontană, România mea, i-am spus… În cartea mea “CuMinte la Dalai Lama”, veţi găsi taina şi preţul acestei întâlniri unice.

-Ce v-a impresionat la el cel mai mult?

-Modestia şi bunătatea!

-V-a schimbat această întâlnire viaţa, cariera?

-E un proces continuu. Stimate coleg, am conştientizat că odată ţinta atinsă devin eu tinta… sunt multe de spus.

-Aţi aflat de la Dalai Lama care este scopul omului pe pământ?

-Eram în aer în faţa lui şi pluteam….

-De ce “CuMinte la Dalai Lama”?

-“CuMinte” este “brand-ul” emisiunii mele. Cred că acest cuvânt e o definire a felului în care lucrez. Îmi place să pun oamenii pe gânduri şi registrul grav în care m-am format presupune consecvenţă. Când nu am putut fi devotată complet principiilor meseriei mele, am plecat din sistem şi am hotărât să nu mă lupt cu el, ci cu cei care îl adoră. Acest proiect l-am realizat abia ca jurnalist independent, cu ajutorul fratelui meu, Iosif Szasz. El este producătorul executiv, editorul filmului şi profesionistul care a fost alături de mine în acest greu şi splendid proiect

– “CuMinte la Dalai Lama”.

-Cea mai dragă amitire de la Fântânele?

-Toţi cei care nu mai sunt şi toţi cei care au rămas. Vin dintr-un şir de femei extraordinare. Bunicile mele, mătuşile mele. Mama mea excepţională este modelul meu. Ei bine, nu reuşesc să ajung nici măcar la degetul lor mic. Femei care toată viaţa au fost jumătăţile soţilor lor. Echilibrate şi având capacitatea de a calibra perfect vieţile celor care gravitau în jurul lor. Eu am rupt acest echilibru şi am ales să fiu un Întreg. Astfel, munca cu mine este un front continuu. Rating-ul, care mă interesează, este cel pe care îl fac în familia mea. Pentru mine e vital să nu îi dezamăgesc. Mama mi-a citit cartea de două ori, iar tatăl meu e fericit. Ştiu amândoi cât am muncit. Ne bucurăm şi eu şi fratele meu că părinţii noştri sunt mulţumiţi de noi.

-Ce aţi pierdut plecând din satul în care v-aţi născut?

-Răpăiala ploii pe acoperiş! Totul! Sunt într-o continuă recuperare…

-Un proiect cu Bistriţa?

-Îmi place cum sună: Proiectul Bistriţa! Cred că m-ar interesa să particip la conservarea unei atitudini şi a unui fel de a fi. Un oraş fără bănci, moll-uri, chiar fără maşini! Mi-ar place să fiu învăţătoare în satul meu, cândva! Vreau să vă spun că datorez mult profesorilor mei de la Liceul Industrial nr.1. Sunt şi produsul acestui liceu şi al profesorilor lui. Doamnei prof. şi diriginte Elena Zărnescu, domnul prof. Rauca, dl. profesor Nicoară şi mulţi alţii.

-Au mai fost personalităţi care v-au impresionat profund?

-Da! M-au impresionat profund oamenii extraordinari pe care îi întâlnesc prin natura meseriei mele, dar şi cei care se află la polul opus. Cred că la ora aceasta oamenii cu adevărat autentici nu mai apar la televizor, iar dacă o fac au ceva important de spus. M-au impresionat vocile unice, atitudinile precise ale unor bărbaţi din viaţa mea! Femeile pe care le-am întâlnit prin televizuni, de neimitat. Şi ele fac parte din categoria bărbaţilor care în loc să îşi trăiască feminitatea, ţipă virilitatea din ele. Mă impresionează cei care au puterea de a rămâne ei înşişi. Verticali. Sunt profesionişti de primă mână în jurul meu. Liberi, care nu răspund la comenzi. Îşi fac meseria mult mai bine decât mine şi din ce mi-am propus, unii mi-au luat-o înainte. Poate de asta am ceva din mentalitatea unui tractorist. Mereu mă uit în urmă ca să văd dacă mi-am arat ogorul ireproşabil…

-Unde ne aflăm noi, ca popor, în ceea ce priveşte credinţa şi cultura?

-Avem mai multe librării decât stadioane! Nu e puţin… Ca protestantă trăiesc într-o ţară majoritar ortodoxă. Dacă ortodoxia este atât de importantă, de ce nu vă apropiaţi de ea? Resurse uriaşe sunt în adâncul ei. Ortodoxia presupune un stil de viaţă. Nu îl văd! Tonul aparţine majorităţii. Nu îl aud. Nu văd şi nu aud rolul major în viaţa celor care se hrănesc doar de sărbători din ea. Nu văd atitudinea publică a bisericii în situaţii importante din viaţa noastră. Tace. Poate pentru că a devenit o industrie? Un cash-flow? Are mentalitate de supermarket? Aroganţa unui uriaş business..

-Un exemplu?

-Iată, conţinutul televiziunilor! Cutia aceasta are o influenţă teribilă. Distructivă. Televizorul a devenit scoală, model. Aceste conţinuturi ordinare lucrează profund în mentalul oamenilor. Ştiu asta, cunosc şi efectele. Cred că lipsa măsurii şi pornogarfia politică, mondenă, cu efect cumplit în viaţa socială, e un motiv să iei atitudine publică împotriva celor care o împrăştie prin grilele de programe ale televizunilor. Biserica trebuie să îşi regăsească vocaţia publică de a păzi sufeletele noastre. Nu se poate să fi în solda şi dreapta…. indiferenţei!

-Un vis neimplinit?

-Cred că pericolul cel mai mare pentru o femeie de 44 de ani sunt iluziile. Nu îmi fac! Visele neîmplinte încă îmi dau frisoane şi destulă putere să accept că unele vor rămâne… neîmplinite. Am destul umor ca să nu fac o tragedie din asta.

-Planuri de viitor?

-Mă ocup de lucruri mărunte. De cele mari, se ocupă cei mărunţi. Eu sunt liberă, ei sunt ocupaţi. Scriu, pregătesc o a doua carte, lucrez la a treia… filmez! Mă enervez foarte rar, mă revolt în fiecare zi….

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]