Ameninţări cu justiţia pentru deputatul PSD Radu Moldovan

Scandal şi ameninţări cu justiţia pentru deputatul PSD Radu Moldovan. Totul i se trage de la declaraţiile făcute joi în cadrul unei conferinţe de presă, când liderul judeţean PSD B-N Radu Moldovan a criticat contractele atribuite pe criterii politice, cu referire directă la clientela PDL.

Purtătorul de cuvânt al PSD a dat ca şi exemplu, proiectul privind gestionarea integrată a deşeurilor de la Tărpiu, declarând că peste 1 milion de euro, bani europeni, au fost dirijaţi prin filiera PDL.

El a adus în discuţie firmele de consultanţă care duc mari bătălii, la baionetă chiar, pe frontul larg deschis al finanţărilor guvernamentale şi europene. Ceea ce ar fi trebuit să fie o competiţie europeană s-a transformat într-o afacere confiscată politic de PDL, susţine Radu Moldovan.

Liderul judeţean al organizaţiei PSD B-N a dat ca şi exemplu, contractele de consultanţă obţinute de către nume grele din PDL, gen Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu, dar a adus în discuţie şi numele consilierei personale a deputatului PDL Ioan Oltean, Gabriela Montoiu.

,,Ceea ce vă spuneam eu despre doamna Sulfina Barbu care drenează bani din toate proiectele europene, nu lipseşte nici de la Consiliul Judeţean, împreună cu ale sale firme şi cu domnul Silvian Ionescu, comisarul naţional al Gărzii de Mediu, care au un contract de consultanţă de 2 milioane de lei pentru depozitul ecologic de la Tărpiu, sigur, contractul semnat probabil cu ginerele domnului preşedinte CJ Liviu Rusu şi înţelegem de ce trebuia să fie cineva foarte apropiat.

Din păcate sunt implicaţi şi oameni mai tineri din politică, cum este cazul doamnei Gabriela Montoiu, consiliera personală a deputatului PDL Ioan Oltean, pe care nu o cunosc personal, dar a primit prin încredinţare un contract de 100.000 de euro prin a sa firmă, Vizual Cluj- Napoca pentru a face publicitate acestui proiect. (…) Sunt convins că firmele de consultanţă ale domnilor Michiu şi Iancu nu lipsesc din zona aceasta, dar îşi ţin mai bine documentele la sertare”, a afirmat Radu Moldovan”, a declarat deputatul PSD Radu Moldovan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acuzaţiile deputatului PSD Radu Moldovan au fost respinse atât de Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu, cât şi de consilierul personal al deputatului PDL Gabriela Montoiu.

,,Este iresponsabil acest individ şi cer public să vină cu dovezi, altfel, îmi reţin dreptul să acţionez în instanţă şi să îi cer daune. În al doilea rând, eu nu ştiu care sunt celelalte persoane menţionate”, a spus Sulfina Barbu, citată de Mediafax.

Potrivit sursei menţionate anterior, şi şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu a declarat că-l va da în judecată pe Moldovan.

,,La Bistriţa, în patru ani de când n-am mai fost, să-mi explice acest deputat cum am sifonat eu banii? Vă anunţ că îl dau în judecată. Are termen de la mine de o săptămână. Dacă nu demonstrează toate lucrurile astea public într-o săptămână, acţionez în instanţă”, a declarat Ionescu.

Liderul judeţean PSD Radu Moldovan este ameninţat cu justiţia şi de consiliera personală a deputatului PDL Ioan Oltean, Gabriela Montoiu, care spune că declaraţiile deputatului social-democrat sunt total neadevărate.

,,Declaraţiile deputatului PSD Radu Moldovan potrivit cărora eu aş fi încasat 100.000 de euro prin proiectul depozitului ecologic de la Tărpiu derulat de Consiliul Judeţean sunt total neadevărate. Mi-a adus un afront de imagine vizavi de persoana mea, mi-a aruncat numele nejustificat în nişte declaraţii, prin care nu ştiu ce viza dânsul”, a menţionat Gabriela Montoiu.

Comentarii

30/08/10 13:17
Je

Silvian Ionescu minte,chiar anul trecut a fost la Bistrita,interbati-l pe seful garzii daca nu credeti!
Sulfina Barbu minte si ea! Este asociata cu Silvian Ionescu si fac bani grei in gremurile astea ca doar is la putere! Intrebati-l pe domnul Iugan, poate va spune mai multe!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5