50 de ani de la înfiinţarea Casei de copii din Prund

Sâmbătă, de la ora 9.00, la Căminul Cultural din Prundu Bârgăului, dar şi la Unitatea Militară, se vor marca 50 de ani de la înfiinţarea Casei de Copii de aici. Se vor întâlni generaţii de dascăli, dar şi elevi care au trecut prin această şcoală, desfiinţată în momentul de faţă. “La Prundu Bârgăului, localitate deosebit de pitorească aşezată la poalele muntelui Heniu, făceam parte dintr-un colectiv bun şi numeros de cadre didactice şi munceam într-o instituţie de ocrotire cu şcoală în incintă, cu un efectiv mare de băieţi şi fete. Timp de nouă ani aici am acumulat experienţa adecvată muncii didactice cu caracter specific acestor instituţii. Aici am petrecut cei mai frumoşi ani, am legat cele mai sincere şi puternice prietenii. Aici au petrecut copii noştri primii ani de viaţă, am văzut, pentru prima dată, cât este de greu să te afli la o vârstă fragedă şi să nu ai lângă tine pe cei ce ţi-au dat viaţă. Aici am învăţat cât de mult trebuie să dăruieşti din propria-ţi fiinţă celor lipsiţi de căldura căminului părintesc”, afirmă Paraschiva şi Grigore Avram, piloni ai întemeierii acestei case, dascăli adevăraţi, care au fost un adevărat model pentru generaţiile următoare.

Comentarii

08/10/09 14:25
petrescu

Domnule Ion Pator, aş fi interesat să ştiu dacă străbunii dumneavoastră au o legătură cu satul de renume istoric "Bobâlna" jud. Cluj.

05/09/09 21:18
Cecilia

O adresa de e-mail?

05/09/09 21:16
Cecilia

Mi-am petrecut 17 ani in mijlocul copiilor din Casa, am invatat alaturi de ei, parintii mei au fost cadre didactice la Casa.. Ma bucur ca a fost asa, multumesc Bunului Dumnezeu ca am avut o copilarie atat de fericita. Intalnirea a fost extrem de emotionanta.

04/09/09 05:19
Ion Pator

Sant din Mijloceni si locuiesc in America de treizeci de ani. Cand eram copil intram prin gard si ma jucam cu copiii de acolo. Fiind copil eram fericit dar stiam ca pentru ei era mai greu.
Va rog sa imi trimiteti ceva fotografii.
Multumesc Thank you God bless you all
Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti care ati
ajutat la Casa de copii.

Michigan,United States 3 Sep.2009

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5