22 de cupuri au sărbătorit Nunta de Aur şi de Argint la Mărişelu

Zi de sărbătoare la Mărişelu. În portul strămoşesc, tineri şi vârtsnici au luat drumul bisericii pentru a fi părtaşi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către preotul paroh Aurelian Poptean, împreună cu preoţii Lucian Blaga din Domneşti şi Emanuel Vidican din Bistriţa.

După cuvintele de învăţătură, în zi de hram, rostite de tânărul preot Emanuel Vidican a urmat slujba de mulţumire şi binecuvântare a familiilor ce au împlinit 25 şi respectiv 50 de ani de căsătorie, manifestare ajunsă la a treie ediţie. Părintele paroh Aurelian Poptean le-a înmânat diplome celor 2 la 25 de ani, 2 cupuri cu 50 de ani, majoritatea cuplurilor, în număr de 18, având peste 55 de ani de căsătorie. În cadrul slujbei s-au citit rugăciuni de binecuvântare. Sărbătoriţii, care în urmă cu cinci decenii s-au unit prin Taina Sfintei Cununii în faţa sfântului altar, au venit să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. „Este o zi emoţionantă pentru comunitatea din Mărişelu, cunoscută prin obiceiurile frumoase. De la cel mai mic până la cel mai mare, păstrăm cu preţuire şi cu străşnicie portul popular. Dorim să aducem un mesaj de mulţumire şi de viaţă lungă familiilor care sărbătoresc astăzi (n.r., duminică) 50 de ani şi 25 de ani de căsnicie “, a declarat preotul paroh Aurelian Poptean.

Vârstnicii care au aniversat jumătate de secol de când sunt împreună şi-au mărturisit bucuria pe care au trăit-o cu emoţie, îndreptându-şi gândul de mulţumire către Dumnezeu şi către cei care au favorizat marcarea acestui eveniment. Manifestările au continuat, după masa, la Căminul Cultural, cu întâlnirea fiilor satului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]