Vasile Duda: Firul dintre generaţii, întins la Bistriţa

Într-o lume în care tradiția a devenit element de spectacol, iar exprimarea unui punct de vedere despre acest subiect se împletește cu patriotismul, dar și cu convenționalul, cu firescul accesibil, am organizat la Casa cu Lei o expoziție în care să avem perspective multiplicate față de ceea ce numim generic tradiție în arta textilă. Modul în care păstrăm vie amprenta datinilor, gradul în care ne raportăm la autentic, ori atenția acordată pentru detaliul vestimentar și atitudinal s-ar putea să fie neglijată cu prea multă permisivitate pe scenele din România contemporană. În contextul unui eveniment mai amplu organizat în cadrul Conferinţei Anuale a Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România (ASER) desfășurate la Bistrița s-a facilitat o abordare comparativă ce încurajează dezbaterea pe marginea artelor textile și păstrarea unui fir al legăturii între generații. Piesele expoziției sunt cămășile tradiționale bărbătești din colecția Menuț Maximinian și producții ale profesorilor și studenților de la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca. Cămășile populare cu o vechime variabilă numărată în decenii, au o valoare incontestabilă pentru tradiția vestimentară a locului și se raportează diferit la filonul tradiției clasice. Piesele au fost realizate pe parcursul secolului XX, într-o perioadă când alteritatea urbană și-a făcut simțită prezența în ritmurile simple ale lumii rurale. Constatăm în multe dintre cămășile bărbătești ale colecției exprimarea unei exuberanțe decorative care se plasează cumva în contrast cu smerenia mitizată a țăranului și în general cu rânduiala invocată de etnologii zonei. Fie teoria diferă de realitate, fie realitatea la care ne raportăm marchează manierismul și sfârșitul denaturat al lumii rurale arhaice, așa cum o evocăm ca bază a continuității culturii românești tradiționale. Poate că avem puțin din fiecare, poate că filonul originar a fost alterat, dar firul creșterii și descreșterii costumului din zonă nu ar fi întreg dacă nu ar exista asemenea mărturii, iar consecvența colecționarilor LXXVIII Firul- legat ura in t re generat ii ) , < pentru astfel de repere trebuie recunoscută și apreciată, pe măsură ce ne îndepărtăm de momentul consacrat. Fără posibilitatea etalării evoluției științifice pentru linia costumului, fiind limitați la o colecție privată, dar încurajați de creșterea interesului pentru creația populară, am optat să așezăm comparativ piesele din colecția etnologului Menuț Maximinian cu producția de artă textilă contemporană. În acest mod ne-am propus să oferim publicului posibilitatea de a compara și a încerca să-și răspundă la întrebarea firească legată de continuitatea și susținerea artei populare și a derivatelor din acest nucleu. Se recomandă acum să producem piese tradiționale prin mijloacele moderne de azi, ori este mult mai important să conservăm tehnicile trecutului, iar texturile și materialele autentice să le plasăm într-o creație liberă specifică esteticii actuale? Autenticitatea și originalitatea valorizează producția cu forme noi realizate prin tehnicile cutumiare ale torsului și împâslirii, limitate ca producție, ori o regăsim în forme vechi reproduse prin cusăturile computerizate ale noilor războaie și echipamente de țesut, capabile să susțină magazine specializate, cu producții adaptate economiei de piață? Cred că sunt doar câteva din întrebările pe care ajungem să le punem, atunci când parcurgem expoziția și într-un fel sau altul, ajungem în punctul de a căuta un răspuns sincer la ceea ce este și cum putem să ne raportăm azi la această moștenire. Privind cămășile din expoziție cu ample elemente decorative aplicate în zona gulerului și partea superioară a mânecilor intuim continuitatea unui filon de bază, conturat sub influența costumului militar din zona de graniță. Tot Ținutul Năsăudului și văile dimprejur au cunoscut începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și până la finalul secolului al XIX-lea amprenta statutului de grăniceri, de țărani liberi încadrați în serviciului militar, despre care știm că își confecținau în regim propriu ținuta. Prin această simbioză între mediul militar și cel privat s-a conturat, foarte probabil și originalitatea LXXIX Poves t ea camesii barbat es t i ) ) ) , , costumului popular al zonei. Cămașa largă, lungă și încrețită în talie cu cureaua lată și mânecile mai largi decât se obișnuia în alte zone, au ceva din amprenta costumului baroc purtat de elitele de la finalul secolului al XVIII-lea. Poate de aici și predilecția pentru o decorație mai abundentă și o supradimensionare a materialului utilizat, ori suprapus în pliuri decorative în zonele mai vizibile. Chiar aplicația dantelată a extremităților, surprinzătoare pentru cămașa masculină, ar putea să-și găsească corespondență în vestimentația rococo etalată în anii de glorie ai regimentului. Prin asemenea caracteristici generale constatăm continuitatea unei linii de bază și un interes constant pentru o anumită tipologie, iar apariția materialelor noi și impulsurile împrumuturilor înregistrate în timpurile mai recente se centrează în principiu tot în aceste registre. Așadar, chiar dacă cusătura a fost înlocuită de mărgeluțe de sticlă, iar mai apoi cu înlocuitori mult mai accesibili și inevitabil aplicați în cantități exagerate, pare că modelele s-au păstrat în tiparele inițiale și pe parcursul secolului XX. Odată cu multiplicarea oportunităților cromatice, a firelor care puteau să decoreze sau a accesorilor care se puteau cumpăra și aplica mult mai ușor (fără să se mai confecționeze în casă), decorația a alunecat mai degrabă spre un eclectism mai mult scenografic decât autentic. Emisiunile folclorice și promovările pe scenă a costumului din zonă într-o formă mult mai opulentă decât a fost în realitate au influențat cu siguranță dorința de a impresiona, de a se individualiza, iar costumele din anii ʹ70-ʹ80, chiar dacă se produc în mod conservator devin tot mai sărbătorești. Comparând costumul zonei așa cum apare în vechile fotografii realizate de Carl Koller sau Alexandru Roșu, la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, constatăm pierderea treptată a caracterului practic și creșterea potențialului de paradă, dar înțelegerea întregului fenomen necesită o cercetare comparativă bazată pe cât mai multe surse credibile și corespondențe cu zone apropiate ca evoluție culturală. LXXX Firul- legat ura in t re generat ii ) , < În ceea ce privește prezența artiștilor contemporani din expoziție constatăm interesul pentru păstrarea legăturii cu moștenirea populară prin utilizarea cu orice preț a materialelor autentice. Cânepa prelucrată tradițional a devenit materialul de bază al unor împletiri și creații tridimensionale care nu au legături formale directe cu arta populară, dar refac prin modern o atmosferă tradițională fără să fie nevoie de copierea sau imitarea de fond. Lâna este produsul de bază utilizat în cea mai mare parte a producției artistice actuale din expoziție, iar rezultatele formale sunt din sfera unei monumentalități recente, cu spirit tradițional, dar netradiționale prin desfășurare. Cu alte cuvinte clopotele, covoarele și păretarele produse în departamentul de artă textilă din Cluj sunt compatibile cu orice casă modernă actuală fără a se preta cu adevărat într-o casă tradițională, dar prin modernismul lor actualizat au păstrat încredințarea unor rădăcini care sunt respectate și admirate, ceea ce se poate transforma într-un model contemporan de bune practici. Torsul, țesutul, cusutul și împâslirea, ca tehnici consacrate în arta textilă a lânii au fost asumate în arta profesorilor și studenților și aduc prin miros, tactilitate, cromatică și problematizări funcționale, apropieri și aprecieri autentice, mai mult decât reușește o paradă în costume ce imită formal, dar cu mijloace noi, arta textilă de altădată. Firul dintre generații întins la Bistrița a pus în relație aspecte din trecutul folcloric al zonei și interpretări posibile actuale realizate cu profesioniștii artelor de azi, rămâne doar să căutăm fiecare să înțelegem care este sensul și fibra ancestrală a moștenirii noastre și încredințați de omenia și bunul simț al țăranului să găsim răspunsuri utile vremurilor în care trăim. LXXXI Poves t ea camesii barbat es t i ) ) ) , , Prof. univ. dr. Cristina Bogdan, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti Noi, ca profesori care predăm etnologie sau antropologie, discutăm frecvent cu studenţii despre o distincţie pe care a teoretizat-o destul de frumos regretatul Vintilă Mihăilescu, distincţia dintre a vedea şi a privi. Cu toţii vedem, tuturor ne intră pe retină nişte informaţii în momentul în care călătorim prin lume. A privi înseamnă puţin mai mult decât a vedea. Conform etimologiei termenului, a privi înseamnă a rămâne, a zăbovi meditativ lângă ceea ce vezi. Eu vă invit să priviţi această expoziţie, nu doar s-o vedeţi. (...) O colecţie personală înseamnă întotdeauna un gest de dragoste. Dincolo de un gest de cunoaştere e un gest de dragoste faţă de obiectele colecţionate şi faţă de felul în care venim, aşa cum spunea Noica, unii pe urmele celorlalţi.

Dr. Vasile Duda, istoric de artă