Teatrul lui Eugen Barbu

Teatrul lui Eugen Barbu

 

Eugen Barbu (1924-1993) a fost membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, romancier, scenarist, senator, laureat al premiului Herder, membru supleant al C. C. al P. C. R., deputat în Marea Adunare Națională. Este un personaj controversat, datorită legăturilor cu regimul comunist revanșard (e suficient să amintim Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu), acuzațiilor de plagiat și antisemitism.

Dintre volumele de nuvele și povestiri amintim: Gloaba (1955), Tripleta de aur (1956), Oaie și ai săi (1958), Prânzul de duminică (1962), Vânzarea de frate (1968) etc., romane: Balonul erotund (1956), Groapa (1957), Șoseaua Nordului (1959), Principele (1969), Incognito, I-IV (1975-1980) Săptămâna nebunilor (1981), Ianus (1993) etc., reportaje: Pe-un picior de plai (1957), Cu o torță alergând în fața nopții (1972) etc., memorialistică, eseuri, critică: Jurnal (1966), Măștile luiGoethe (1967), Jurnal în China (1970), O istorie polemică și antologică a literaturii române (1976) etc., versuri: Osânda soarelui (1968), traduceri: Doctor Faustus de Thomas Mann (în colaborare cu Andrei Ion Deleanu), Orașul și Casa cu coloane de William Faulkner, Fundătura îngerilor de J. B. Priestley (în colaborare cu Andrei Ion Deleanu). A fost scenarist sau coscenarist la seria Haiducilor (pentru 13 filme). În 1975 a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, dar, fiind demascat ca plagiator, a fost exclus din U. S. R. de-abia în 1990. Cu excepția câtorva scrieri, marea majoritate este realist-socialistă.

Puțină lume știe că a publicat și un volum de Teatru, care cuprinde piesele: Sfântul (jucată în 1968, în regia Sandei Manu), Să nu-ți faci prăvălie cu scară (1959), Labyrintul (1967) și Groapa (1976).

Reprezentativă rămâne Să nu-ți faci prăvălie cu scară[1], care s-a jucat pentru prima dată la Teatrul Național din Cluj-Napoca în 12 ianuarie 1963, în regia lui Constantin Anatol, cu actorii: Anișoara Poptoroacă, Tănase Cazimir, Octavian Teuca, Viorica Cernucan, Silvia Ghelan, Octavian Lăluț, Melania Ursu, Stela Ciculescu, Florin Dumbravă, Ionel Banu, Ion Marian, Mircea Todiriță. Piesa a mai fost reprezentată pe scena teatrelor din Arad, în stagiunea 1965-1966, în regia lui Dan Alecsandrescu, din Pitești, în 16 februarie 1967, în regia lui Mihai Radoslavescu, din Botoșani, în martie 1971, în regia lui Eugen Traian Burdușanu, din București, la Teatrul Național, în stagiunile 1970-1975, în regia Sandei Manu, din Timișoara, în stagiunea 1973-1974, în regia lui Emil Reus. Despre această piesă, Eugen Barbu afirma într-un interviu din Luceafărul, 1962: „Să nu-ți faci prăvălie cu scară s-a născut cumva și dintr-o convorbire cu un amic care, la un moment dat, mi-a spus că știe de multă vreme o vorbă a unor negustori bătrâni. Era titlul piesei. (…) În momentul în care am început-o, nu aflasem prea bine ce va fi: o dramă sau o comedie? De fapt, cantonasem într-un teren bine cunoscut: cel al Griviței mic-burgheze de pe strada mare a cartierului nostru… (…) De ce îmi place mult Prăvălia cu scară? Pentru că are atmosferă, pentru că are ceva trist și disperat în viața personajelor. Cred că este o piesă făcută pentru actori, mai ales.”[2]

Acțiunea începe în toamna anului 1942, în casa sordidă a cârciumarului Dumitru Domnișor, unde lucrează și fratele său, Vasile. Dumitru și Domnica Domnișor au doi copii: Alexandru, în vârstă de 19 ani, care și-a ales meseria armelor, fiindcă iubește războiul. „Mie îmi place războiul! – zice el – Cel puțin nu-i plicticos, cum e casa asta, a Domnișorilor!”, și Silvia, de 17 ani, infirmă, scoasă de la pension pentru a ajuta la bunul mers al gospodăriei părinților. Venerabila văduvă Elena Domnișor, mama celor doi frați, Dumitru, primul născut, cel care a condus afacerile familiei, și Vasile, vrea să știe tot ce se întâmplă în familia ei. Vasile îl acuză pe Dumitru că este bețiv și „o să bea totul, până la ultima lescaie”.Beția lui se explică prin faptul că Vasile trăiește cu Domnica, iar copiii sunt făcuți cu acesta. Pentru mama lor, Dumitru „are ceva de femeie în el, e slab și bicisnic, dar cu suflet ales, nu e grosolan”, în schimb, Vasile e „Apucător, rău, câinos” și „înjură birjărește”. Doi musafiri, prezenți destul de des în această familie sunt: ziaristul Ionică Pară, în vârstă de 39 de ani, cel care conduce gazeta Căsătorii, axată în principal pe anunțuri matrimoniale, și Aurica, o fată bătrână, dornică de măritiș, deținătoarea unui magazin de îmbrăcat mirese, numit „La șicul elegant”.„Sătulul de femei”, cum își zice Ionică, îi propune Silviei să fie „sfătuitorul ” ei. Deși nu l-a iubit, Domnica s-a măritat cu Dumitru, la dorința părinților.Bețivul fără voină și personalitate, Dumitru, o amenință pe Domnica că o va omorî, atât pe ea, cât și pe Vasile, un arivist lacom și crud. Actul al II-lea se petrece în iarna lui 1943. Dumitru îi spune soției că știe de legătura incestuoasă cu Vasile, iar aceasta, cu un cinism înfiorător îi zice: „De ce nu vii noaptea peste noi cu un topor, să ne omori?”, amenințându-l că ea va rămâne stăpână peste prăvălie, împreună cu Vasile. Chiar și fiică-sa, Silvia, a văzut-o dimineața ieșind di odaia unchiului. Alexandru se întoarce de pe frunt cu o permisie și le spune că „ai noștri, comuniștii noștri au să-i întrebe: cum ați făcut fraților, averea asta?” Domnica recunoaște în fața soacrei că îi place de cumnatul ei și că Silvia a văzut-o ieșind din odaia lui. Elena îl numește pe fiu-său, Vasile, „ticălos”, fiindcă i-a luat nevasta fratelui și vrea să-i ia și partea din cârciumă, că ține la Dumitru chiar dacă e „bețiv” și l-a nenorocit pe Alexandru, învățându-l cu băutura.Escrocul sentimental Ionică Pară o curtează asiduu pe Silvia și își toacă banii, aidoma lui Alexandru, la cursele de cai. Actul al III-lea se petrece în 4 aprilie 1944. După ce Silvia îi cedează lui Ionică Pară și se consideră logodită cu acesta, spre dezamăgirea ei, logodnicul îi dezvăluie faptul că este falit și o refuză să-i devină soț. „Eu, eu sunt un aventurier, fetițo, am uitat să te previn că la mine sentimentele se duc și vin” îi spune cu cinism corupătorul, adăugând: „Nu trebuie s-o luăm în tragic”. Elena trăiește cu spaima că vor veni rușii și „s-a zis cu negustorii dacă se ridică comuniștii peste noi”. Temându-se să nu fi rămas borțoasă, Elena și Alexandru hotărăsc să-l oblige pe fantele Ionică Pară s-o ia de nevasă. În final, datorită unui bombardament, casa familiei Domnișor ia foc.

Alături de domnișoara Aurica (regăsită și într-o nuvelă de-a autorului), un personaj pitoresc este și cobea de Gică-Hau-Hau, vânzătorul de ziare, cel cu replica sa obsedantă, profetică: „Ai să mori”, repetată la nesfârșit, completată cu: „Moarte negustorilor! Moarte pomanagiilor! Hau, Hau!”, care înfioară spectatorul. În piesă, replica „să nu-ți faci prăvălie cu scară!” este rostită de bătrâna Elena, preluată, la rândul ei, de la răposatul ei soț, Enache.

Această piesă readuce în genul dramatic peisajul sordid al mahalalei negustorești, întâlnit în Groapa sau nuvela Prânzul de duminică, cu personajele sale autentice. De altfel, dramaturgia noastră, prin G. M. Zamfirescu și Victor Ioan Popa, nu este străină de această temă. „Prăbușirea familiei Domnișor – nota nota Dan Alecsandrescu în Caietul-program al Teatrului de Stat din Arad, stagiunea 1965-66, - sugerează însăși prăbușirea interioară a existenței de clasă a unei pături sociale parazite, ca cea a negustorilor”, pentru ca N. Carandino, în Săptămâna din 1971 (nr. 16, din 26 martie 1971), să-l dubleze cu afirmația: „Piesa aduce în fața publicului o lume care a existat aievea dar care, din păcate, încă nu a dispărut în întregime”. La rândul lor, Dumitru Micu și Nicolae Manolescu afirmau în Literatura română de azi (Ed. Tineretului, 1965) că în această piesă „Se urmărește descompunerea familiei, a lumii negustorești. Devorată de racilele interioare, această lume e un buboi care trebuie să se spargă…”.

[1] Eugen Barbu, Să nu-ți faci prăvălie cu scară, Ed. Eminescu, Buc., 1975; precizăm că toate citatele sunt preluate din această ediție, adaptate la normele actuale.

[2]Luceafărul, an. VI, nr. 7, din 30 martie 1962.