Social

Sâmbătă, la ora 03.30 la intersecţia străzilor Rodnei cu strada Călimani din Bistriţa, Nelu P. de 32 de ani în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan l-a surprins şi accidentat pe Mihai B....
Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din Beclean au aplicat în acest sfârşit de săptămână sancţiuni de 600 de lei, pentru abateri legate de tulburarea liniştii publice. Astfel Vasile B....
La Rodna jandarmii montani au salvat o bătrână, transportând-o de urgenţă cu atv-ul din zona numită Valea Teiului, pentru a-i acorda primul ajutor. În jurul amiezii, jandarmii montani se aflau în...
Sâmbătă 18 şi duminică 19 octombrie 2008, jandarmii au efectuat acţiuni de control pe linia respectării prevederilor legii nr. 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia...
Jandarmii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă 18 octombrie 2008, la un caz mai puţin obişnuit. Într-un local public din Bistriţa, de pe strada Rodnei, un bărbat de 27 de ani, a ameninţat...
Sectia de Pompieri Nasaud din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Bistrita” al judetului Bistrita – Nasaud a actionat cu doua autospeciale cu apa si spuma pentru stingerea unui...
Detasamentul de Pompieri Bistrita din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Bistrita” al judetului Bistrita – Nasaud a actionat cu o autospeciala pentru deblocarea unei...
Aflăm de la ofiţerul cu relaţii publice, cpt. Vasile Trifan, că în spiritul bunei colaborări dintre pompierii Bistriţeni şi cei din Germania , în data de 13 octombrie 2008 s-a primit prin firma de...
Jandarmii vor organiza la acest sfârşit de săptămână mai multe acţiuni specifice în mediul rural dar şi în municipiu pe linia combaterii faptelor de natură infracţională şi contravenţională pe mai...
Jandarmii l-au surprins joi pe M.A. de 16 ani din Bistriţa în timp ce consuma băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat. Ca urmare a fost sancţionat cu 100 de lei amendă. La fel s-a întâmplat şi...
Joi între orele 06.00 – 10.00, în urma unei acţiuni organizată de poliţiştii Biroului poliţiei urbane în scopul depistarii persoanelor care locuiesc fără forme legale, au fost aplicate 5 sancţiuni...
Miercuri, la ora 12.00, poliţiştii din Sângeorz Băi au fost sesizaţi de administratorul unei societăţi din localitate despre faptul că începând din august persoane necunoscute au pătruns prin...
Joi, la ora 17.20, in localitatea Ilva Mică pe DN 17 D, a fost identificat in trafic Viorel S. de 28 de ani din Ilva Mare, în timp ce conducea un autoturism marca VW Golf, care avea dovada de...
Doi hoţi – unul din locuinţe şi celălalt din autoturism au fost identificaţi de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Bistriţa, în urma unor informaţii pe care le-au deţinut. Grigore T. de 49 de...
Detaşamentul de Pompieri Bistriţa din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a acţionat cu o autospecială pentru scoaterea unei vaci căzute în...
Detaşamentul de Pompieri Bistriţa din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea unui...
Pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, a fost stabilit numărul secţiilor de votare care se vor afla în paza jandarmilor. Astfel dintr-un total de 312 secţii, jandarmeriei îi revin în...
Jandarmii le-au surprins pe Iuliana M. de 24 de ani din Maieru şi pe Maria L. de 30 de ani din Teaca, în timp ce se aflau pe drumul de centură al municipiului Bistriţa pentru atragerea de persoane de...
Marţi, la ora 18.30, între localitatile Şieu Măgheruş şi Crainimăt, Ramona L. de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism Chevrolet din cauza vitezei excessive, după ce s-a angajat în depăşirea...
În urma unei acţiuni executată de poliţiştii din comuna Livezile a fost depistată o minoră de 13 ani din Gherla, care nu-şi justifica prezenţa pe raza localităţii. În urma verificărilor efectuate...
Marţi, la ora 18.15, poliţiştii din Sângeorz Băi au fost sesizaţi că la intrarea în oraş, a avut loc un accident de circulaţie, în care a fost implicat un autoturism Fiat Bravo, accident în urma...
Ieri noapte, la ora 01.23, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere l-au depistat pe Gelu D. de 40 ani din comuna Livezile sat Dumbrava, în timp ce conducea în Bistriţa cartier Unirea, un autoturism...

Pagini

Subscribe to Social
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5