Prof. Rus Augustin: E mai și încă

În zona noastră geografică, luna mai, pare o lună mai deosebită, mai ales datorită evoluției temperaturilor din timpul zilelor și a nopților, a dezvoltării vegetației, a vieții regnului animal.
Nu poți să rămâi indiferent când înfloresc diferite specii de pomi și de flori ce oferă un spectacol natural bogat în culori și parfumuri care îți delectează simțurile, mai ales cel vizual și olfactiv. După ce petalele pomilor fructiferi cad, poți întrezări roadele acestora, poți spera că în lunile următoare o să le poți savura fructele.
Privită sub alt aspect, luna mai, pare o „lună a tinereții”, deoarece simți cum „Râde iarăși primăvara / Peste cîmpuri, peste plai, chiar dacă tu, ca persoană fizică ai adunat din trecerea timpului ceva ani și așa cum admirabil se exprimă profesorul Mircea Daroși „Pașii mi-s mai mici acuma / Și auzul mi-a scăzut, / Ochii văd și-ar vrea într-una / Să mai vadă ce-au văzut / Tremură în glas vorbirea / Și durerile-și fac loc, / Uneori mă pierd cu firea / Și mă-ndoi de la mijloc” . Cu toate acestea, mai poți avea o „tinerețe spirituală” care este rezultatul acumulărilor în timp a unei experiențe de viață, a unor cunoștințe din diferite domenii, experiență și cunoștințe pe care le poți împărtăși celor mai tineri, dacă au răbdarea să te asculte, așa cum îi îndemna Mircea Daroși „Lăsați bătânii să vorbească, / Să spună lumii tot ce vor, / Trecutul lor este-o comoară / De amintiri și punți de dor”.
Referindu-se la luna mai, poetul Al. Macedonski, afirma „E mai și încă mă mă simt tânăr, sub înălțimea înstelată”, înălțime sub care fiecare zăbovim, mai mult sau mai puțin timp în drumul către stele.

Prof. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5