Pr. Vasile Beni: Liturghia mamei străbate cerurile şi Îl face pe Dumnezeu să se milostivească

Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu de ai în lume azi o mamă
Şi s-o asculţi acum, cu drag, căci te-a crescut cu griji, cu teamă…..

De-ai fost bolnav, ea te-a-ngrijit, cu dragostea ce-alină dorul

Şi dacă toţi te-au părăsit, doar ea ţi-a fost mângâietorul...

Textul Evangheliei la duminica a douăzecea după Rusalii: ,,În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain și împreună cu El mergeau ucenicii Lui și mulțime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”. Ev. Luca 7, 11-16

Dragii noştri credincioşi!

         Cred că de fiecare dată când se citeşte şi auzim textul acestei Evanghelii, unde ni se descrie întâlnirea dintre Hristos şi femeia care îşi conducea spre groapă singurul copil, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame.

 Cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Care după ce află că este însărcinată, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei.

Nimic nu aduce mai multă bucurie celor care le-au dat viață decât sănătatea, realizările și împlinirile copiilor lor. Doar o mamă, cea care a purtat în propria sa ființă, această făptură nouă, înțelege deplin măreția tainei ce se petrece în viața ei și prin care părinții se fac asemănători și împreună lucrători cu Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a creat din infinita Sa iubire. Între sufletul mamei și cel al pruncului căruia îi dă viață se creează o legătură negrăită, ce se manifestă în întreaga viață, atât a ei, cât și a copilului. Doar o mamă, din a cărei trup se naște copilul, este capabilă de atâtea nopți nedormite și de atâta renunțare, osteneală și sacrificiu, toate acestea, spre binele și fericirea copilului ei.

Suferințele mamei. Așa cum bucuriile copilului îi aduc mamei cele mai înalte prilejuri de împlinire, tot astfel necazurile și încercările copiilor ei îi străpung parcă inima, îi zguduie profund sufletul. Și, așa cum o demonstrează experiența generală, confirmată de mărturiile științifice, nu există o suferință sufletească mai mare pentru un om, cu atât mai mult pentru o mamă, decât moartea copilului. Într-o ierarhie a impactului factorilor traumatici, de stres, așa cum îi numește știința actuală, moartea copilului provoacă suferința cea mai mare care, oricât ar fi ea consiliată sau alinată, se păstrează întreaga viață, și așa slăbită și năruită

Liturghia mamei străbate cerurile şi Îl face pe Dumnezeu să se milostivească. Pentru că, dacă Teologia Ortodoxă vorbește despre o „taină a semenului” și despre o „liturghie a aproapelui”, manifestată ca iubire și milostivire, nu mai puțin adevărat este că „liturghia mamei”, ca rugăciune și jertfă de sine a acesteia, are capacitatea să străpungă și să străbată cerurile, să înduplece și să Îl facă pe Dumnezeu să Se milostivească. Fiind o rugăciune sinceră și absolut dezinteresată, care nu caută folosul personal, ci binele copiilor săi și, în general, al familiei sale, rugăciunea și lacrimile mamei, prin subțirimea, mulțimea și curăția lor, atrag mila și aduc ajutorul lui Dumnezeu.

Am spus sau pus ca titlu la meditaţia acestei duminici că ,, Liturghia mamei străbate cerurile şi Îl face pe Dumnezeu să se milostivească” şi aş continua spunând că ,,A mamei rugăciuni în viaţă fac numai minuni”oprindu-mă la o pildă pe care am citit-o în cărţile noastre de predici despre o mamă care  făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce duce la Dumnezeu au rămas fără roade. Fiind învățătoare, vedea câți copii străluciți și folositori în societate ieșeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu voia să se hotărască pentru un lucru, nu își găsea un scop în viață. Tovărășiile rele l-au învățat să distrugă din temelii și să ruineze morala creștină, religia, țara. Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viață. Vă dați seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri!  Iar pentru ca fiul să se schimbe sau să-şi schimbe comportamentul se ruga bunului Dumnezeu. Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei.

Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine”. După ce a trecut stagiul militar, nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei și fără lacrimă colțul ei de rugăciune nici măcar o seară. Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bună dispoziție, ca și cum nu ar fi lipsit nicio zi. I-a cerut niște bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câțiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simțit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu. Au trecut 10 zile și s-au întors toți bucuroși.  Au povestit noutățile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final fiul i-a spus mamei:

– Mamă, ți-am adus un cadou.

- Mă bucur că te-ai gândit la mine, i-a răspuns mama.

Mama a luat cadoul și, plină de emoţie, l-a deschis. Dar văzând ce era înlăuntru s-a blocat şi nu a mai putut zice nimic. Iar lacrimile au început să-i curgă  pe obraji. Era o candelă de o frumusețe rară.Văzând-o atât de emoţionată, dar şi de impresionată de cadoul primit, fiul i-a zis: Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.

Iată un exemplu din Evanghelia de astăzi, dar şi din viaţa mamelor care se roagă şi nu de puţine ori şi plâng pentru copii. Închei cu versurile:

Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu de ai în lume azi o mamă
Şi s-o asculţi acum, cu drag, căci te-a crescut cu griji, cu teamă.

Căci numai mama te-a crescut din frageda-ţi copilărie,
Şi numai ea ţi-a arătat Cuvântul vieţii din pruncie.

Ea pentru tine s-a rugat şi zi şi noapte cu plăcere,
Iar dimineaţa s-a sculat pentru-a sluji cu mângâiere.

De-ai fost bolnav, ea te-a-ngrijit, cu dragostea ce-alină dorul
Şi dacă toţi te-au părăsit, doar ea ţi-a fost mângâietorul.

S-o îngrijeşti acum cu drag, dacă mai este în viaţă,
Şi s-o ajuţi chiar fiind pribeag, cu multe greutăţi prin viaţă.

Iar mama de te-a părăsit şi n-ai în lume fericire,
Atunci să-i pui pe-al ei mormânt, buchet de flori, ca amintire.

Amin.

pr.Vasile Beni