O carte incitantă

                                         Moto: „Am mai spus: unii dintre noi suntem doar instrumente

                                                    prin care lucrează Dumnezeu și mai mare binecuvântare

                                                    nu e !”

                                                                          Mihaela Aionesei

     Fusesem tentat să folosesc în titlu adjectivul „izbitoare”; aceasta, în ideea, în speranța, că va da măcar un bobârnac neslăbitelor constipații șovino-ungurești de alături. Un „alături” geografic, fortuit...; unul dintre ele numindu-se județul Covasna.

     Fapta editorială se numește „O cărămidă pentru Neamul Românesc. Mărtănuș - istorie și contemporaneitate” (Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2023).

     Autoarea este scriitoarea Mihaela Aionesei, domiciliată de zeci de ani în Târgu Secuiesc. Părinții doamnei, originari din zona Pașcani, s-au stabilit aici, ca urmare a repartiției - prin profesie - a tatălui său.

     Numele Mihaela Aionesei este cunoscut în Uniunea Scriitorilor; este, deopotrivă,  membră în Uniunea Ziariștilor profesioniști, dar voi face în continuare câteva referiri la această postură a domniei sale pentru ca prezumptivul cititor să aibă o înțelegere nuanțată pe seama cărții de acum.

     Ajunsă într-o lume în care, la școală sau pe stradă, rar se auzea vorbă românească, în acei ani de adolescență (inevitabil strunită), treptat, a descoperit un remediu de a se găsi pe sine, de a comunica: în lectură și, deopotrivă în însemnări jurnaliere, apoi lirice, finalmente în poezie (a învins astfel „singurătatea limbii române” de aici - cum se spune într-o pagină a publicației); a și debutat cu versuri într-o publicație teritorială, la îndemnul profesoarei sale de română, aceasta... unguroaică fiind.

     Dedublarea civică, în acest context etnominoritar, nu a inhibat-o, nu a determinat-o să-și creeze vreun scut preventiv; dimpotrivă, i-a stimulat treptat dorința de a se afirma public: prin articole gazetărești, prin frecventarea unor asociații, organisme culturale românești și de protejare a condiției naționale într-un climat neprieten. Avea s-o declare într-un interviu publicat în revista lui Adrian Păunescu: „Așa-zisul „ținut secuiesc” nu există, aici este România !”

     Cât privește condiția sa de scriitor, faptele sunt edificatoare: A debutat editorial în 2011, iar într-un interval de 12 ani e autoare a 13 cărți de poezie, a câtorva volume de publicistică, e prezentă în peste 30 de antologii românești sau apărute peste hotare.

     Revenind la cartea de acum: Să recunoaștem că însuși titlul stârnește interes, însoțit de mirare. De ce „cărămidă” ? - aceasta, încă pe coperta întâi, cu imaginea unei biserici și trei steaguri tricolore în prim-plan. Pe verso foii de titlu este o informație lămuritoare: Este Biserica „Adormirea Micii Domnului”  din Mărtănuș, după recenta restaurare. Apoi, se rețin inițialele cu majusculă ale cuvintelor „Neamul Românesc”. Și, pentru moment, „Mărtănuș” indică un toponim a cărui „istorie și contemporaneitate” relevă „conținutul” acestui volum de 380 de pagini, despre care autoarea consideră că:

     „...este un jurnal de suflet, conceput pentru a rămâne drept mărturie a statorniciei acestor creștini-ortodocși, români împământeniți pe frumoasa colină covăsneană, în credință și iubire de neam lăsate moștenire, pentru continuitatea românismului și a ortodoxismului pe aceste străbune meleaguri.”

     Dealfel, într-un preambul al volumului de acum, chiar ține să prevină: „Această carte nu se dorește a fi o monografie a satului Mărtănuș.”

     Cercetând harta județului Covasna, te oprești la marginea estică a acestuia, marcată de Munții Brețcu și Munții Vrancei. Și descoperi că între râul... Negru și Muntele... Negru (1227 metri înălțime) se află localitatea Mărtănuș (sat atestat documentar din 1576). Încât se iscă un gând insinuant: Acest adjectiv - „negru” -,  e motivația pentru care secuii vor fi îngăduit, placizi, așezarea câtorva suflete de valahi (astăzi, 22 de familii de români, alături de mult mai multe ungurești) și ridicarea - între anii 1783-1796 -, a bisericuței, prin contribuția băștinașilor și a „daniilor” creștinilor din satele vecine ? Desigur, motivația este alta: Se conta pe priceperea românilor în oierit, stupărit, războiul de țesut și cărăușerit.

     Restaurarea și consolidarea bisericii s-a încheiat cu resfințirea ei în 2021. Despre această „izbândă românească”, poeta notează.: „... am reușit ÎMPREUNĂ, să pregătim biserica întocmai ca pe o mireasă”. Căci, la mesajele în presă, la adunările creștinilor din felurite zone, localități din țară și de peste hotare, reacțiile n-au zăbovit; „solidaritatea românilor de pretutindeni cu românii din Mărtănuș” s-a concretizat de așa natură încât, în ciuda pandemiei, sumele necesare au fost strânse.

     Sunt semnificative titlurile care conturează această „Cărămidă”. Din mulțimea lor, rețin câteva (spre edificare): „Preoți slujitori ai Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș și dialoguri contemporane”, „Cele opt icoane ale catapetesmei Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș/Covasna au ajuns acasă”, „Mărturii. Urme ale Dictatului de la Viena și la Mărtănuș”, „Epitropul Nicolae Roman - peste 20 de ani de slujitor al Bisericii”, „Colonelul Ion Țăranu - ctitor și binefăcător al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș”.

     Pentru încheiere, rețin aprecierea d-lui dr. Ioan Lăcătușu pe seama „Cărămizii” și a „meșterului” ei:

     „...avem în față o „carte de învățătură”, o carte frumoasă, despre oameni frumoși și vrednici și despre locuri legendare, scrisă cu talent, profesionalism și dăruire, de o poetă frumoasă, cu reale calități de cercetător al istoriei și etnografiei românești din Arcul Intracarpatic, dar și a unui valoros publicist și lider civic performant.”

     (Notă: Nu e potrivit să închei cu o paranteză, dar mă tentează sintagma „poetă frumoasă” - sunt două cuvinte care pot fi înțelese, de cei care o cunosc, și la propriu și la figurat...)

 Cornel Cotuțiu