Mihaela Aionesei despre vacanţă

Anchetă Răsunetul cultural:
După ce terminaţi şcoala şi puneaţi ghiozdanul în cui cum era vacanţa dumneavoastră de vară (vacanţa mare) din timpul cât aţi fost elev?
Ce vă plăcea să faceţi cel mai mult şi ce nu vă plăcea, dar vă puneau părinţii (bunicii) să faceţi?
Ce nu vă lipsea din vacanţele copilăriei şi ce uitaţi intenţionat acasă?
Dar acum?
Menuț Maximinian

1.Privind în urmă și făcând o comparație cu generațiile de astăzi, vacanța mare era cea mai frumoasă poveste, una care nu se poate egala. La vremea aceea locuiam într-un sat din apropierea orașului Buzău. Nu mergeam în nu știu ce insule, ci la baltă sau la canal, dar erau cele mai faine momente. Fără a ne gândi că ne stricăm hainele de firmă, ori că udăm telefonul, ne aruncam în ape pentru a ne răcori, așa îmbrăcați, apoi stăteam la soare să ne uscăm. Rupeam fructe din pomii de pe marginea drumului, le mâncam nespălate fără a ne teme că sunt stropite, ne opream la fântână să bem o cană de apă rece. Timpul- vrăjitor ținea cu noi. Cât era ziulica de mare ne zbenguiam pe dealuri, străbăteam ulițe, pentru a desluși misterele vieții și mi se părea că le aveam pe toate. Erau atâtea jocuri, atâtea modalități de ați petrece timpul fără să te plictisești: șotron, mima, Omul negru, hoții și vardiștii, Baba oarba, săritul corzii, elasticul, sunt doar câteva de care-mi amintesc. Toți doream să fim câștigători, să devenim campioni. Și eram! Fiecare în felul lui, pentru că eram mereu în competiție. Aveam în sânge spiritul de învingători cu care am crescut și cred că generația mea încă-l mai simte învolburându-se în fața nelegiuirilor la care asistăm în zilele noastre.
2.Mă bucuram de fiecare zi, de fiecare răsărit ori apus de soare, de ploaie, de vânt, de ninsori și furtună. Bucuria era cuvântul de bază al copilăriei, indiferent de anotimp. Și era maximă! Ca și libertatea! Nu-mi amintesc să fi fost pusă la vreo treabă anume de părinți ori bunici. Ceea ce nu-mi plăcea să fac, venea din partea conducerii școlii care în vacanța de vară ne cerea să adunăm frunze de dud pentru viermii de mătase crescuți în sala de sport a școlii și să le facem curat. Să arucăm resturile de frunze rămase după ce viermii mâncau și să așezăm altele proaspete. Era o armată de viermi și un miros greu de suportat! Uneori cei mai năzdrăvani ajungeau pe jos. Eram obligată să-i ridic și să-i așez pe masă. Asta îmi provoca oroare. N-am suportat niciodată vietățile alea, desi, la final când au dispărut și au rămas doar gogoșelele albe, au reușit să-mi stârnească admirația. M-a uimit procesul de transformare – vierme-fluture-mătase. M-a emoționat sacrificiul lor, cu toate că nu-mi explic nici acum cum pot hidoșeniile alea să producă firul de mătase atât de fin și alb. Am rămas cu o silă față de omizi, viermi, șerpi ori alte târătoare, dar am asistat la o lecție remarcabilă și autentică despre evoluție, viață, renaștere.
3.Timpul! Aveam timp de toate! Și de joacă, și de lecturi și de teme pentru vacanță. Poate pentru că nu aveam griji. Nu aveam telefoane. Nu aveam programe la televizor. Inventam în fiecare zi alt joc, altă poveste în care noi eram Feții Frumoși, Ilenele Cosânzene, gata mereu de aplicat o altă strategie să-l pună la punct pe zmeul cel rău. Nu știam exact cine era, dar vorbitul bătrânilor, în șoaptă uneori, ne întărea convingerea că exista unul. În timpul prânzului când era foarte cald stăteam la umbră și citeam o carte. Ne făceam planuri cum să luăm cu asalt o grădină la care nu aveam acces și-n care atârnau cireșe ochioase. Am o poveste amuzantă asemănătoare cu celebra „La scăldat” a lui Creangă… Eram ca toți copiii, o năzdrăvană! Vorbesc despre vacanțele până în clasa a IV a. Odată mutată aici, în județul Covasna, vacanțele și-au pierdut farmecul, și, fără să înțeleg de ce, nu-mi amintesc nimic despre ele, ca și cum cineva a șters totul cu buretele. Ceea ce îmi lipsește acum este timpul. Nu știu dacă eu sunt cea care nu știu să-l gestionez, ori dimensiunea lui s-a micșorat, dar parcă nu mai pot face nici jumătate din câte reușeam atunci. Și nici bucuria nu mai este ce-a fost odată…