Leșu - sat și revistă vrednice de multă laudă

Apariția unei reviste sătești, a unei reviste de cultură și de suflet la acest ceas din veac 21 pare cu adevărat surprinzătoare. A întoarce privirea către sat, către satul zilelor noastre, lucru mai mult decât lăudabil, m-a dus cu gândul la vremurile de început ale veacului trecut dominate de idei, de mișcări și grupări literare precum cele ale sămănătoriștilor. Oare de ce tocmai acolo?! Să fie de vină căderea liberă în care acesta se află de-o vreme încoace, cădere nicidecum meritată?! Dar, răsfoind-o, mi-am dat seama că e o revistă modernă, cu idei și program de lucru dedicate unui sat de munte, unui sat ce a născut și a crescut oameni vrednici, cu suflete calde, nicicând întorcând fața de la el, de la Măria-Sa, Satul Natal.

            Pildă le-a fost realizatorilor vrednicul de laudă înaintaș al lor, Anton Coșbuc, fiu al preotului Vasile, păstor al turmei sale de la Leșu vreme de ani și ani. Căruia, iată, parte din gânduri și vreri împlinite.

            Impresionat de conținutul materialelor, de forma atent îngrijită, de imagistica atât de bogată și la obiect așternută am scris îndată câteva cuvinte Veronicăi Oșorheian, cea care  mi-a pus cu multă bunăvoință revista la în- demână, ca să-mi spun părerea despre gestul și izbânda leșenilor. Mai bine zis a colectivului redacțional în fruntea căruia stau două distinse doamne: Ioana Lăpușneanu, coordonator, și Alina Bora, redactor șef, dar şi sprijinului Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Leşu şi Primăriei Leşu.

            Cuvinte scrise la cald, pe care le atașez:

Veronica dragă,

            M-ai impresionat profund cu revista voastră! La vremea asta, când mai toată lumea umblă după căpătuială, să găsim atâtea nume care, realmente, fac cinste culturii românești, chiar dacă o asemenea apariție pornește dintr-un sat de munte, cuibărit ca-ntr-un fund de găleată. Cu ceva în plus: un rotund asemeni unei cetăți în  mijloc de cuib.

            Atâta iubire de ținutul natal, atâta dăruire pentru ridicarea satului, atâtea nume care vreau și trudesc pentru nemurirea lui, a satului vostru.

Am mai spus-o și repet și de astă dată: acolo în ținuturile năsăudene, dăinuie o preocupare pentru cultura și preamărirea locurilor voastre cum rar se mai păstrează prin alte părți. Cândva am fost și eu mânat de așa nobile sentimente scoțând revista „Țara Secașelor”, doar că interesul și pasiunea colaboratorilor nu ieșeau atât de pregnant la iveală.

            M-au impresionat numele colaboratorilor, în bună parte fii ai Leșului, materialele lor atât de pertinent elaborate putând să apară în orice studiu oriunde ar fi apărut, fără a face vreo diferență cu cele ale altora cu nume sonore. 

            Ce personalitate cu adevărat lăudabilă a fost acel Anton Coșbuc sub a cărui aură v-ați așezat binemeritat revista! Mai nimerit nici că se putea! Alegând omul acesta devotat satului de obârșie până peste poate. Omul acesta ce a practicat, după aprecierea lui Teodor Tanco „nu o profesie, ci mai multe”, dar toate cu fața către satul natal. Cu câte nume de seamă a intrat în legătură, cu câte izbânzi pe tărâm cultural, recunoscut și apreciat la vremea lui de mari personalități!

            Materialele voastre degajă un sentiment de înaltă și curată prețuire a satului, a oamenilor lui, nemuriți într-acest „popas pentru cuvânt”.

Cu drag și multă prețuire,

Ioan Popa

P. S. Poate voi scrie câteva rânduri și pentru revistă. Ca la început de drum!