Ionel Lupu: Pactul cu poezia

,,Cobor...

Pe treptele timpului

În culisele gândului.”

(Ionel Lupu - ,,Încotro?”)

Impresionează la Ionel Lupu încrederea în menirea lui poetică. Acest fapt îl întâlnim și în noul său volum de versuri ,,În culisele gândului” (Editura ,,Studis”, Iași, 2023). El își asumă statutul de poet, crede în el și în ,,predestinarea” lui. Dumnezeu i-a profețit: ,,A! Da! Ai să devii poet!.../Încă de la gângurit?!” (,,Predestinările”). Mereu s-a simțit un ademenit ,,Spre șipul cu cerneală. ” (,,Aspecte sumbre”). Se autoinvită spre lectură cititorului, îl momește ,,Cu mirajul trupului sincerității/Al naturaleței și al speranței.”  (,,Aducătorul de vești”), convins că poezia  îi va asigura nemurire: ,,Din versurile mele, să m-avânt,/Pe-al nemuririi pisc, în escalade.”(,,Resemnare”). De aceea îl invocă pe Dumnezeu să-l îmbrace ,,cu har. ...lângă foi cu versuri,” (,,Rugăminte”). Spre ,,bătălia finală” (,,Zâna rea”) el va accede tot prin versuri.

Dialoghează cu cititorii, implorând înțelegere (,,Cititorului”), iar pe consătenii lui din Șieu-Odorhei, ,,sătenii viitori.” (,,Originile”), îi cheamă să-i răsfoiască poemele. Își imaginează ,,plecarea” ca ,,o nesfârșită călătorie/Printre stele” (,,Penitență”), trimițându-i vești lui Dumnezeu ,,În versuri.” (,,Penitență”).

Aspecte ale unei biografii, stau alături de multe poeme având ca tematică natura și iubirea. Născut iarna (,,Anotimpul nașterii”), retrăiește anii copilăriei (,,Nostalgie”), colindatul rural fiind opus celui urban, cu ,,colindători de bani” (,,Anticiparea”), își aduce aminte de umblatul desculț, acum percepându-l ca o conectare ,,la origini!” (,,Obârșie”). Cu nostalgie își evocă părinții dispăruți (,,Întristare”).

Natura și iubirea coexistă în multe poezii. Ele încep cu fragmente de pastel, apoi se încadrează în economia poemelor tema iubirii (,,Autumnală”). Ionel Lupu dedică fiecărui anotimp câte o ,,noapte”. Se trece ușor de la contemplarea naturii la meditație: ,,Și, precum fulgii, o să-mi spună,/Că fulg voi fi, voi fi-n zăpezi.” (,,Fulg”). Iubita  este imaginată ca o ,,Femeie de zăpadă” , cu forme voluptoase. Uneori descrierea naturii are cumințenia unei compuneri (,,Resurecție”). ,,Evadare în natură” cu iubita  devine o cavalcadă romantică eminesciană. Iubita aduce cu sine ,,liniște” (,,Erotică”), este mereu așteptată, ca în poezia ,,Melancolie” a lui Tudor Arghezi. Plecarea ei  declanșează urmărirea sa în imaginar (,,Vânturare”). Ca un Prometeu, îndrăgostitul se leagă ,,De banca așteptării” (,,Elegia așteptării”), aruncă ocheadă erotice (,,Clopoțelul”). Iubita este un preludiu al ,,versurilor mele” (,,Preludii”), este mereu frumoasă: ,,Ești mai frumoasă/Decât ieri,/Decât mâine,” (,,Trecute vremuri”). Se visează și la o iubire ,,După principii ecologice.” (,,Condiționare”). Poetul este încântat de minunile lumii: natura, viața, omul, iubirea, credința, pacea, arta.

Trecerea timpului (,,Implacabilul”), sfârșitul bântuie poemele volumului. Imaginându-se a fi  ,,un copac”, autorul simte amenințarea securii, a morții: ,,Să fiu timpului dat pradă!” (,,Implacabilul”); ,,Nu pot minți că nu văd/Avangarda lungii călătorii.” (,,Avangardisme”).  Ispitit de ,,Zâna bună” cu ,,sânul cunoașterii”, poetul coboară în lumea lui interioară ,,Pe treptele timpului/În culisele gândului.” (,,Încotro?”) încercând  să se reconstruiască făcând un pact cu poezia, ca o posibilă șansă de salvare.

Deocamdată el trăiește o dulce și sinceră naivitate, încrezător în destinul lui, în posteritatea lui (,,Revedere”) poetică, deși nu este convins că cititorii îi vor înțelege ,,tristețea și visarea” (,,Cititorului”). Rămâne totuși optimist. ,,Strofele” lui s-ar putea ,,să gâtuiască uitarea.” (,,Cititorului”).