Ion Radu Zăgreanu: Când timpul se dilată

Marius Comper (,,Misterele timpului și secretele percepției noastre asupra realității”-www.descopera.ro) preluând constatările profesorului de psihologie Steve Taylor de la Universitatea Leeds, evidenția faptul că experiențele noi, informațiile noi, au un efect de ,,dilatare a timpului”. Viața subjugată rutinei accelerează timpul, pe când situațiile provocatoare de noi experiențe, trăirea în prezent, modifică perceperea timpului, îl dilată pe acesta.

Am trăit această senzație în această primăvară când stereotipia vieții mele de pensionar a fost întreruptă prin solicitarea  doamnei director de la Școala Gimnazială din Nușeni, de a suplini pe profesoara de limba și literatura română, aceasta fiind în concediu medical. Mai bine de trei luni, am revenit la catedră, după o perioadă de pensionare de vreo șase ani.

Am purces spre școala unde am  mai fost profesor vreo trei ani, începând cu 19 februarie 1990, cu o oarecare strângere de inimă. M-am acomodat repede ritmului didactic, deși aveam în față alte manuale  și alte noutăți școlare.

Manualele (,,Editorial Art”) mi s-au părut foarte legate de viața de astăzi, cu texte  din literatura română și din cea universală, în general bine alese, exceptând unele texte lirice, din poezia românească actuală, acestea fiind cam greoaie pentru elevii care citesc tot mai puțin, a căror gusturi estetice se apropie de nivelul manelelor. Deși elevii ,,citesc” toată ziua pe telefoanele mobile, pe Facebook, ei citesc greoi, au un vocabular  precar. Manualele conțin multe informații culturale, de civilizație, de mitologie românească, de etnografie, ele fiind comparate cu cele ale altor popoare.

În noile manuale cunoștințele gramaticale sunt mai numeroase, altfel ,,orânduite”,  Modalitățile de evaluare propuse de manuale sunt foarte diverse, se apelează mult la proiecte, la portofolii, cele două modalități de evaluare înșelâdu-te uneori. Evaluați cu precădere , mai ales în perioada pandemiei, prin proiecte și prin portofolii, constați că un elev căruia îi iese media opt sau nouă, nu-ți poate da un exemplu de adjectiv, nu știe să recunoască cel mai simplu subiect exprimat.

Un test de lectură al basmului ,,Prâslea cel voinic și merele de aur” (clasa a V-a) a provocat multe încrâncenări elevilor, ei preferând să vizioneze filmul după acest basm. Invițația caldă de a memora niște versuri i-a șocat.

Mi-am dat seama repede  de efectele de regres școlar datorate perioadei de pandemie. Mulți elevi percep școala ca un spațiu de socializare, de joacă. Cei mai mulți se mulțumesc cu ceea ce rețin în clasă.  Elevii au nevoie de mai multă înțelegere, profesorul trebuie să știe să și-i apropie, să-i  dirijeze spre învățare, să și-i facă ,,discipoli”. Ei doresc să facă și altceva în afara manualului și a programei. Nu trebuie să fim disperați. În fiecare clasă am aflat un grup, mai mare sau mai mic, de elevi dornici de a învăța.

Aflat sub bombardamentul atâtor noutăți, într-adevăr pentru mine timpul s-a dilatat în această perioadă. Am retrăit o primăvară didactică minunată și nesperată.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5