Invazii albe

În noiembrie,

împrejmuit de cețuri.

Invazii albe.

După  ce i-am descoperit, ascunși sub niște ierburi înalte, la marginea viei, pe  cei doi dovleci, i-am așezat deoparte, cu intenția de a-i duce acasă, la vreo două sute cinzeci de metri.

M-am abătut  pe la niște nuci de sub pădurea de acăți și așa cum uneori unui pensionar i se întâmplă, ei au rămas acolo, paznici sub poala viei, vințeleri, cum li se spuneau altădată în Malin celor care păzeau viile sătenilor, când strugurii începeau să se coacă.

În după-amiaza zilei de doi noiembrie 2023, m-am reîntors să-i recuperez. Am traversat și via pentru a culege strugurii rămași pe corzi, din neatenția culegătorilor, din cauza hlamidelor de frunze sub care  ei erau ascunși Nu prea am avut noroc să aflu  mulți struguri, așa că am cutreierat printre parii viei.  Struguri copți, brumați,  devin delicatese pentru cel care îi descoperă. Dacă îi guști, ai impresia că pe limba ta s-a așezat o toamnă gustativă. Dacă ai șansa să găsești măcar câteva boabe din soiul ,,Nova” ai pe limba ta aroma întreagă a toamnei. După mine, dacă vrei să simți gustul toamnei, zdrobește între dinții tăi struguri ,,Nova”, copți și sărutați pe pielea lor de câteva brume. Atunci începi să reciți ca un apucat din Ion Pillat: ,,Tot mai miroase via  a tămâios și coarnă,” (,,În vie”). 

Căutând strugurii uitați, era în jurul orei șaisprezece, n-am sesizat că peste sat a început ,,invazia albă” a ceții.. Când  m-am deplasat spre vie, în planul îndepărtat, spre marginea de jos a Malinului, ceața își anunța prezența. Noiembrie își ancorase  de dealuri corăbiile pline cu ceață și acum le descărca. Ea urca valuri-valuri spre coamele dealurilor, s-a așezat ca o diademă albă peste păduri.  Urca alert și așteptam ca invazia ei să se năpustească și peste mine. Ceața venea prin încercuire. La vreo trei sute de metri de la mine, înspre pădure, ea a ocupat flancul stâng. Eram convins că mă va învălui și pe mine. Nu s-a întâmplat așa.. În ariergarda ei au apărut câteva spărturi și înaintarea ei s-a oprit brusc. Ceața parcă s-a  topit, invazia ei întrând parcă în pământ.

Mi-am propus  să revin pe dealuri într-o altă zi, într-un moment de năvălire decisivă a ceții, să simt cum aceasta mă împrejmuiește,  cum se ,,freacă” de mine.

Ocazia așteptată s-a ivit doar  în șapte decembrie 2023. Atunci ceața nu  a mai debarcat  în josul Malinului. Am observat că ea atacă pădurea  de acăți din partea de sus a locului unde se află  casa mea. M-am dus  acolo în întâmpinarea ei. Ceața înainta pe flancuri, cobora din pădure, de pe dealuri.

În scurt timp am fost împrejmuit de ceață. Pe la ora cinci și un sfert ea venea  și din josul satului, năvălea din toate părțile.

Invaziile albe mă împrejmuiau. Ceața mă binecuvânta alb. Sub ,,patrafirul” ei îmi venea să-mi mărturisesc toate păcatele. Toamna răstignită peste păduri râdea de mine. Doar Bacovia  începea să citească din Evanghelia Frunzei.