Între semi-existent şi quasi-raţionalitate

…De ce semi-existent? E posibil oare ca un concept fundamental al realităţii sociale, al filozofiei, al trăirii celei mai concrete să fie înjumătăţiţi? Să sufere un fenomen de fisiune conceptuală? Nu se merge prea departe printr-un lanţ de abstractizări?

Consider că nu! Fiindcă, într-un univers globalizant ca al nostru, crizele economice, financiare, morale, politice nu mai sunt intra-hotarizate, nu mai sunt limitabile, ci efectul de “tsunami” se mondializează rapid… burse financiare înroşite de scăderi dramatice, mari concerne, mari “branduri” ale lumii contemporane – GM, Ford, Chrysler, Opel, Citybank, Renault, Audi – trăiesc zbuciumul concedierilor masive, nenumărate colapsuri de bănci, de trezorerii şi chiar de state falimentare… lucrul cel mai sigur al timpului prezent este… nesiguranţa “uncertainty”, este sentimentul şi sensul de anxietate de teama nelămurită venită dintr-un viitor imprevizibil şi ameninţător; existentul individului anonim, cu o brumă de economii agonisite prin trudă, prin sudoarea frunţii – exact în opusul tunarilor financiari “money’s gunners” şi smenarilor profesionişti – este în totală degringoladă, o banală coajă de nucă într-un ocean de furtuni şi uragane; el individul demn, de bun-simţ, nu mai este în existentul sau determinabil prin el însuşi, ci într-un vârtej de masă anonimizate, mai degrabă într-un semi-existent, atât ca individualitate, cât şi comunitate sau chiar naţiune… când depinzi în totalitate de alţii eşti într-un existent ciuntit, sau mutilat, implorând cerul sau mila Creatorului.

Acest semi-existent al fragilei fiinţe umane nu mai permite o serie raţională de acţiuni, de determinaţii logic-cauzale, ci o raţionalitate de circumstanţe, de supravieţuire în zona imediatului şi acceptării oricărui compromis “fraţilor, trebuie să ne scoatem cumva” care e forma unei raţionalităţi aproximative, adică “quasi-raţionalitate” de tipul “descurcă-te”… şi asta nu la nivel de indivizi, de comunităţi ci chiar de state sau grupuri de state! În macro-economic, în mega-finanţări, în leadershipul mondial bântuie acum aceste forme de patologism suferind, acest haos de spaţiile nimănui “no man’s land” acest surd vuiet de non-temporalitate, de cursuri abberante în toate sferele sociale (de ce este scris abberant cu doi de “b”? pentru a da trăirii fiorul ei revers!).

Da, dar noi, noi românii, avem alegeri, discursuri, promisiuni (mai mult sau mai puţin ab-berante) tragice accidente de mină cu multe, cu mult prea multe victime, cu scufundare de slep pe Dunăre, alte victime, cu bătăi de suporteri în Ghencea, dacă football nu e, atunci potopul, cu guvernanţi susceptibili de… heroin-ism, cu parlamentari imunizaţi de smener-ism, cu postere de tipul “Votaţi-ne, şi vă vom asigura viitorul, “…adică sărac volatizabil, între semi-existent şi quasi-raţionalitate, poate pe ici pe colo chiar irraţional, prin punctele esenţiale (de ce ir-raţional cu doi de “r”? pentru a accentua non-limitabilul întru colapsare). Şi, totuşi, există o speranţă, terestră desigur, fiindcă de cele sfinte ne-am îndepărtat teribil de mult! Care o fi? Am pus ‘on barabou, o ceapă, un morcov în pivniţă? Îi de tăiet un godinaş la Crăciun? Îi făcut o ţâră de ginars? Atunci, gata cu New York Stock Exchange, cu concepte abberante şi ir-raţionale! Gata cu pesimismele, cu jăluirile cu eternul “Vai de noi”! Îi bun şi leu ‘nost, nu numa dolarul şi euro! Cumva a ‘ci! Zii măă!…