Îngerii cei de fiecare zi din poemele numit Traianus

S-a născut la 2 aprilie 1969, în satul Viişoara din Basarabia. Aşa cum îi stă bine românului, s-a înrolat în corul poeţilor care cântă în limba maternă, scrie cu patos şi talent rar, despre câte sunt şi nu sunt aevea în lumea noastră, una dură, reală.

Pe numele lui adevărat, Traian Vasiclău, şi-a ales pseudonim falnic. Îşi semnează opera: Traianus. Nimic mai potrivit pentru un suflet gata să intre, să ducă şi să câştige bătăliile cu efemeritatea.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi preşedinte fondator al Societăţii Culturale ,,Pasărea Phoenix,,. Editor şi fondator al revistei literare Pheonix în perioada 2004 -2007. Implicat în viaţa culturală a Moldovei de peste Prut, este şi producătorul autorizat al Festivalurilor de muzică uşoară ,, Maluri de Prut ,, şi ,,Steaua Chişinăului,,.

A publicat 28 de cărţi, ceea ce îl face a fi un nume cu notorietate în sfera literaturii contemporane.

Despre opera lui Traianus au scris critici importanţi , au căutat să despice firul în patru, să găsească filonul aurifer al graiului care cântă pe toate cuvintele Limbii Române. Dacă acasă este deja cunoscut, Traianus merită a fi cunoscut şi peste vremelnicele fruntarii al României de azi.

În volumul ,, Când s-au fost spus Îngerii, care a apărut la Editura Epigraf în 2009, Traianus face un exerciţiu de memroie colectivă , aşezat fiind dinaintea unei oglinzi, în care Timpul nu mai are dimensiune, Dorul nu mai are nunaţe iar Dragostea devine una sinonimă cu Divinitatea.

Poetul este doar un Om, dar unul care a desperit scânteia divinului, ştie că şi-a câştigat dreptul de a cânta în corul îngerilor.

Nu la plural, singular în turnu-i de fildeş, Traianus îşi scrie psalmii dragostei de glie, lacrima picurată la rădăcina ierbii şi şuierul vântului doinind prin iarba copilărie. Scrie ca şi cum ar picta, din instinct dar şi rafinat, cultivat, cu conexiuni literare moderne şi care, laolată îl fac să fie un poet adulat de publicul iubitor de vers clasic dar şi de amatorii de poezie cu nunaţe stilistice moderniste.

În ,,Psalm înforit,,- ca într-o lucrare de Nicolae Grigorescu, îngerul-ciobănaş doarme, cu o mână sub cap, pe pământ,- poemul în sine este un legământ întru cele de Sus şi cele de Jos, Traianus făcând o joncţiune, aparent lingvistică, dar care, dincolo de cuvânt, ne arată adevăratul destin al poporului care suntem.

Poetul nu se teme să inverseze rostul simţurile , să audă cu ochii, să vadă cu urechile, să reducă întregul la noţiunea de publere, din care… apoi, iar se ridică zicându-ne : ,, Cât Dumnezeu în tine- atâta veşnicie! Cât tăcere-n mine- atâta Dumnezeu,,. Memorabil!

Readus la starea de creaţie, insul anonim devine Creator, Poetul care, într-un dialog perpetuu cu îngerul din sine, atinge stări de comuniune imposibil de atins prin mijloacele pipăibile ale materialismului.

Spirit liber, erou de basm scris zi de zi, Traianus nu pregetă ca din preaplinul sufletului său, să şi dăruiască poeme. Scrie dedicaţii pentru cei dragi, oferă o părticică din lumina cu care s-a contaminat, este rănit şi vindecat prin alchimia creaţiei. Dual. Alter ego.

,, La pieptul cântecului rog Tăcere,, aproape că ne roagă autorul poemelor, deşi el ştie că paradoxal şi lucrativ, fără zgomotul lumii prin care îşi duce Destinul, nu ar putea descrie adâncul Luminii.

Traianus este printre puţinii poeţi sortiţi a rămâne veşnic tineri, cu capul în nori şi picioarele înfipte în glia strămoşilor lui. Arma lui Traianus sunt cuvintele cu două sau mai multe adevăruri,,- puse într-o balanţă din aripi de înger, una care cântăreşte şi vremuieşte prin pagini în care, padişahii şi ciobanii,crinii şi lacrimile… toate potecile talentului său, duc spre acelaşi şi unic Dumnezeu.

Cu un limbaj camuflat parcă dinadins în miturile vechi, cu colburi de istorii voievodale prinse în cheutoarea unor silabe moderne, Traianus îşi duce visul pe mai departe, adună stampe din istoria umanităţii între coperte de carte.

Călătoria cititorului prin lumnea poemelor lui Traianus este un privilegiu dar şi o invitaţie atâta vreme cât poetul ni se oferă cu… nume de împărat, trup de bărbat şi suflet de copil, cochetând desigur :

,, Atinge-mă! Sunt. În zadar şi cânt.,,

Traianus este poetul care ar muri dacă nu ar exista Poezia. El cântă şi … nu în zadar! Fiecare poem. şi din placheta nou apărută, este o treaptă spre certitudinea că, pe unii dintre oameni,-Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui. În acest eşalon, al Poeţilor, Traianus are locul lui sigur, de doinitor.