File de jurnal_ cu Suzana Fântânariu şi Nicolae Băciuţ

Prima dată mi-a tresărit inima dinaintea unor lucrări cum nu mi-a mai fost dat să văd de multă vreme încoace, când am descoperit în paginile revistei Vatra Veche din numărul de Mărţişor a.c., câteva din lucrările plastice semnate de Suzana Fântânariu. M-au atars magnetic prin formele curajoase suprapuse peste o nelinişte pe care, atunci, doar o intuiam, - un soi de dresură în care materia din care erau alcătuite operele de artă,- materiale comune şi de sorginte diferită, se supuneau cu totul tehnicii autorului pentru a renaşte într-un soi de himeră artistică de cea mai clară valoare. Treceam de la o pagină la alta, reveneam şi mă întrebam: cum va fi sufletul acelei femei, fie ea şi Artist, care reuşeşte să încălzească fierul, cărămida, să de-a dimensiuni nebănuite de mine (care sunt o profană în arta formelor) , să creeze o Lume?? Întrebarea mă determina să caut şi dincolo de ceea ce ochiul meu precepea la prima vedere.

În acelaşi număr de revistă am găsit şi fotografia de autor a Suzanei Fânânariu.

Da, totul se potrivea, lucrările pe care le vedeam, in ilustraţie, şi fotografia femeii care le crease aveau acelaşi nimb de lumină, formau Întregul. Opera şi Omul erau una. Aşa mi se părea atunci, aşa simt şi acum, când am încehiat de citit volumul Îmapchetări pentru suflet.

Chiar dacă artistul ar fi rămas pentru mine în anonimat, fără să-i citesc fişa biografică, aş fi fost convinsă că am în faţă un gigant, intelectual cu valenţe internaţionale clare, aş fi exclamat ca şi azi: Magistral!

Suzana Fântânariu este absolventă a Institutului de Arte Plastice “Ioan Andreescu”, Cluj-Napoca. Profesor univ. dr. la Facultatea de Arte -Universitatea de Vest,Timişoara. Doctor în arte vizuale. Membră a Societăţii Internaţionale de Gravură SMTG, Cracovia, Polonia.

47 de expoziţii personale în ţară şi străinătat, laureată a unei suite întregi de concursuri de artă din Romania şi de peste hotare…

Că aşa ar putea arătă Cartea de vizită a unuia dintre cei mai mari artişti plastici ai momentului din Europa, nu doar din spaţiul carpatico-pontic este puţin spus, este doar un crochiu a întregului.

Ceea ce nu se vede dincolo de tilurile care vin să jaloneze o viaţă de intelectual rasat şi hărăzit de Dumnzeu cu povara unei incomensurabile datorii faţă de talentul său însăşi, este Viaţa Artistului,- un fel de odisee cu puncte comune, pe alocuri , fiecăruia dintre noi, dar mai ales cu acele fulgerări de măiastră , puncte de interferenţă magică, prin care cei care trăiesc pentru creaţie se apropie de Dinvinitate cu tot sulfletul, talentul şi trupul; Triada.

Nu sunt critic de artă, nu pot vorbi decât cu inima despre opera doamnei Suzana Fântânariu, pot face un exerciţiu de contemplare a ceea ce , îndeobşte ne scapă tot mai des, în lumea noastră din ce în ce mai mercantilă şi mai insensibilă la sămânţa a ceea ce a fost Începutul, facerea lumii.

Incitant mi se pare şi dialogul din carte, unde Nicolae Băciut, nu face altceva decât să extragă lamura existeţială a unei Minuni care ne este contemporană. Întrebările sunt delicate, defel forţate şi nu menite să ,,acorşeze,, stări de spirit care ar putea să împacheteze în roz-bombon coperetele unui Jurnal semnat de o femeie mondenă. Respectul pentru Cuvânt, Imagine, şi Valoare ca şi chintesenaţă a primelor două, este întregit cu notele de jurnal clar,- fragmente de o sinceritate frustă dublată de un adevărat talent literar.

Între paginile volumului de faţă stă viaţa unei femeie-artist. O femeie care nu a făcut compromisuri şi care a reuşit într-um sistem în care mulţi artişti--bărbaţi chiar au clacat.

Ca o Vitoria Lipan, pornind din locurile sale natale, din Nordul Moldovei, Suzana Fântânariu şi-a dus ,,războiul,, personal în numele Artei. Mereu conştientă de propria-i valoare a tras din greu, nu o dată înghesindu-şi lucrările mai apoi premiate cu aur, în spaţiul impropriu pentru un atelier cum ar fi meritat.

Sunt note şi reflectii de luat aminte în paginile cărţii, în unele m-am ,,recunoscut,, în altele am observat cum , mult mai puternică decât mulţi dintre noi, Artista a atins desăvârşitrea artei sale printr-o îndârjire sisifică dublată de harul pe care l-a primit de Sus şi pe care nu l-a trădat niciodată.

Există o pagină din carte, care m-a făcut să vibrez şi să înţeleg dincolo de cuvinte, secretul succesului acestei Doamne, care nu a uitat nici o clipă de unde îşi trage sevele. Este un fragment pe care îmi face bucurie să-l redau întocmai:

,, I-am arătat mamei o xilogravură cu ,,dragoni” încadrată cu ramă de lemn făcută de Erdey Bacsy. Ea a privit-o insistent cu ochişorul stâng şi a exclamat „iată şarpele”! A îmbrăţişat-o strângând-o la piept şi mi-a spus hotărât: „este a mea”!.

Mai târziu în altă vacanţă am văzut această lucrare în căsuţa de vară de lângă păr. Era expusă deasupra patului ei pe peretele dinspre apa Moldovei. ”Dragonul” sub luciul sticlei părea ca un val...N-am ştiut niciodată ce a însemnat pentru nopţile ei albe acest dragon negru. Cert este că a murit cu inima arsă de dor: „ai plecat de lângă

mine, vorbesc cu glas, singură te caut pe afară, prin casă, te port în gând, plâng, te strig, aştept să te văd, dar degeaba, nimei nu te înlocuieşte ca să uit de supărare .,,

Aş fi avut tot dreptul la o lacrimă citind aceste rânduri care nu pot fi explicate în sintagme oricât d emeşteşugite. Am simţit şi eu impactul, punctul acela de interferenţă dintre Cosmos şi Terestru, acel loc unic în care se naste un copil ce va deveni cu siguranţă celebru. Am descoperit Continuitatea în femeia, care ,,adoptă,, cu voluptate maternă ,,dragonul,,- pentru că el, ,,balaurul,, în cazul de faţă era simbolul legăturii de sânge dintre mamă şi fiică. Am regăsit rosturile ancestrale ale vechii Dacii, puterea pe care ţi-o dă simbolul şi ţărâna şi Dumnezeu Însuşi pentru a putea transforma un material oarecare în operă de artă. Totul este alchimia a cărei formulă o deţin de la Începuturi numai iluminaţii.

În aceste zile în care , se vorbeşte mai mult despre sărăcie decât despre mântuirea românilor prin Artă, iată că o carte care promovează opera şi viaţa unei artiste de talia Suzanei Fântânariu, face mai mult decât sute de semnături pe o petiţie iar Nicolae Băciuţ a găsit încă un mod frumos de-a ne artă prin această carte, că mai există şi oameni de calitate.