Mircea Muthu - 80

Estetica sau Melcul și Cochilia

O sinteză erudită și pertinentă care probează nu numai existența, ci și persistența unei tradiții autohtone în domeniul esteticii. (Andrei Terian)
 
Diagnosticului privind „moartea esteticii” Mircea Muthu îi opune previziunea unei regenerări a disciplinei, criza de legitimare a artei impunînd nu dispariția tuturor instrumentelor, ci crearea unei „armături categoriale noi”. (Corin Braga)
 
 
       Unul dintre cei mai cunoscuţi profesori ai Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” marchează, anul acesta, 80 de ani de viaţă. Sărbătoarea a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară unde Mircea Muthu a susţinut conferința „Avram Iancu – Mitul și istoria” şi a lansat volumele Via Transilvanica: Repere istorice și culturale și Estetica sau Melcul și Cochilia, publicate în Colecția Școala Ardeleană de Critică şi Istorie Literară. De la debutul în revista „Tribuna” (1967), Mircea Muthu şi-a construit un drum în literatură, publicând cărţi precum Orientări critice, 1972; Literatura română şi spiritul sud-est european, 1976; La marginea geometriei, 1979; Paul Zarifopol între fragment şi construcţie, 1982; Permanenţe literare româneşti în perspectivă comparată, 1986; Alchimia mileniului, 1989 şi 2008; Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, 1993, 1998, 2020; Esenţe (Poeme), 1994; Cîntecul lui Leonardo, 1995; Călcîiul lui Delacroix, 1996; Făt-Frumos şi „vremea uitată” – o nouă interpretare a basmului „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” (în colaborare cu Maria Muthu), 1998 şi 2008; Dinspre Sud-Est, 1999 (versiune franceză, 2001); Lucian Blaga – dimensiuni răsăritene, 2000 şi 2002; Balcanismul literar românesc, 3 vol., 2002 şi 2008, ed. definitivă Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale, 2017 (Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România); Balcanologie (vol. I, 2002, vol. II, 2004, vol. III, 2008); Grafii (Poeme), 2004; Studii de estetică românească, 2005 şi 2014 (ediţie revăzută şi adăugită);  Ochiul lui Osiris. Dialoguri, 2010; Europa de Sud-Est în memoria culturală românească. Bibliografie, 2011; Trepte (Poeme), 2013; Repere culturale transilvane, vol. I, 2013; vol. II, 2018; Estetica între mediere şi sinteză, 2016. Pentru toate aceste merite a primit Ordinul Naţional Pentru merit în grad de cavaler (2000); Ordre des Palmes Académiques (2001) pentru servicii aduse culturii franceze; Premiul „George Călinescu” pentru întreaga activitate, decernat de Muzeul Național al Literaturii Române, Bucureşti, 2016.
         Volumul Estetica sau Melcul şi Cochilia, readuce în actualitate o problemă de care profesorul s-a ocupat de-a lungul vremii, atât prin cursurile pe care le-a ţinut la Universitatea clujeană, cât şi prin studiile publicate. „Definibilă drept expresia și, mai ales, reflexia cunoașterii de sine a operei de artă ca fapt antropologic, estetica generală și aplicată continuă să rămână, de-a lungul secolelor culturale, esența ideologiei prin cochilia determinărilor fundamentale precum tragicul, comicul, trivialul ș.a., acestea fiind regenerabile, aidoma melcului, în calitate de sisteme categoriale pe palierul duratelor medii și lungi, acestea înscrise fiind în performanța artistică, cu precădere individuală și, în același timp, funcție de prefacerile istorice”, spune Mircea Muthu.
        Melcul joacă un rol important, încă din antichitate, în superstiţiile şi legendele noastre. Imaginea cu creanga uscată de pe copertă şi melcul purtându-şi cochilia în spate sugerează regenerarea vieţii atunci când nu mai există speranţe. Simbol al vindecării, al schimbării şi al fertilităţii, melcul reprezintă ciclul vieţii, al morţii şi apoi renaşterii. El are mereu casa cu el neputându-se rătăci şi învăţându-ne că viaţa noastră este o continuă călătorie.
         Considerat fiinţă sacră la azteci, iar la greci simbol al fertilităţii, melcul este prezent în legende urcând pe o rază de soare către stele. În practicile vrăjitoreşti erau folosite cojile melcilor, iar în descântecele de dragoste fetele puneau o farfurie cu făină pe care aşezau un melc, iar dimineaţa vor găsi iniţialele viitorului soţ făcute de acesta. De asemenea, aruncau melcul peste spate pentru a avea noroc în dragoste.
         Şi Petre Ispirescu vorbeşte despre melc, descriindu-l ca o creatură „cu coarne ca boul, cu șea ca un cal, (care) se urcă pe copaciu ca un șearpe. După ce să face mare, iese din căsuță sau și-o leapădă, și devine năpârcă - șarpe”.
         Pornind de la toate acestea şi de la faptul că în ciclul vieţii acestuia cochilia îi creşte tot timpul, „păstrând în ea vuietul valurilor”, după cum afirmă Jurgis Baltrusaitis, Mircea Muthu vorbeşte despre regenerarea spiralelor acestuia ca o renaştere. La fel se întâmplă în diverse etape şi cu ştiinţa şi arta, asigurându-se astfel noi concepte ce se adaugă la cele care de-a lungul timpului au devenit modele. 
         Preocupările pentru estetică vin în urma studierii esteticii europene, trilogia prezentându-ne teme precum...
         Estetica menţine un dialog între artă şi neartă, între locul pe care îl ocupă în industriile culturale, între echilibrul şi dezechilibrul lumii. Se vorbeşte şi despre absolutul estetic, la fel cum avem absolutul metafizic şi absolutul divin, de causa prima din care derivă toate creaţiile artistice. „Platonicenii creştini articulează o concepţie despre Dumnezeu şi frumos, adăugând vocabularului moştenit de la  Plotin, frumosul universal şi suprafrumosul. Deplasarea conceptelor spre transcendenţa divină, începută cu Plotin, a fost continuată de către Pseudo Dionisie”, spune Mircea Muthu. 
         Absolutul estetic este considerat un dar aprioric, fiind constitutiv spiritului omenesc. După Mircea Muthu, actul creator „are o cvatruplă determinare psihologică, social-istorică, propriu-zis estetică (stil, canon, curent artistic) la care se adaugă şi hazardul. Creativitatea premonitivă, ca o capacitate de a imagina, a crea, este legitimată de actul creator, productiv prin excelenţă, de vreme ce se finalizează într-o operă literară, plastică, muzicală sau dramatică”, spune Mircea Muthu.
         Vorbeşte şi despre formele fără fond, expresie lansată de Titu Maiorescu, prezente mai ales în discursurile politice, dar şi în cele socio-culturale de astăzi, disputa dintre formă şi fond devenind, din punct de vedere lingvistic, „o ţioasă prin supralicitare”. Ca domeniu al filozofiei, estetica se ocupă de studierea, în principiu, a frumosului pe care-l absolutizează.
          La noi, începuturile esteticii  sunt date de „eclectismul, stilul didactic şi aspectul publicistic” încă din secolul al XIX-lea. Mircea Muthu aduce în faţa noastră modelul omului concept, prezentându-ne personalităţi care de-a lungul timpului s-au ocupat de estetică, care au pledat pentru resincretizarea imaginarului.
 Prima parte - Antecedente româneşti - readuce în atenţie precursorii din estetica românească (Omul-Concept: Titu Maiorescu, Autonomism şi determinism estetic: Anghel Demetriescu, Biomorfism estetic: Eugeniu Sperantia, „Armonia părţilor sensibile”: Tudor Vianu, „Arta ca relaţie”: Mircea Florian, O teorie a genurilor: Liviu Rusu, „Conceptul-Imagine”: Lucian Blaga, O teorie a lecturii: Radu Stanca, Estetica „Falsului tratat”: Benjamin Fundoianu, Spre o „Poiesis universalis”: Henri Jacquier), apoi în partea a II-a Între mediere şi sinteză, se vorbeşte despre mutaţiile generale în actul poietic/aisthetic, gramatica creativităţii, vocalitate – vorbire – scriere, reprezentare – semnificare – simbolizare, obiect artistic/obiect estetic, creativitatea artistică, aporie şi mediere în estetica generală şi aplicată. Ultima parte a trilogiei poartă chiar titlul cărţii Melcul şi Cochilia, vorbind despre tradiţie şi regenerare, contopiri şi diferenţe, cultura populară versus estetica, întoarceri şi anticipări. Critica este situată între teoria literaturii şi estetică, iar estetica între ştiinţă şi artă.
        Studiile au fost foarte bine primite de către critica de specialitate. Cornel Nistea afirmă că „estetica lui Mircea Muthu nu-i doar o prezentare a evoluției teoriei esteticului, ci adeseori relatarea, excelent structurată, devine creație ce provoacă desfătarea prin lectură. El a creat o admirabilă carte de studii, în esență despre teoriile estetice de-a lungul vremii, construită cu pasiune de-a lungul a douăzeci de ani”. Iar Dan Eugen Rațiu spune că „arheologia estetică a lui Mircea Muthu este fidelă unei strategii discursive exersată pe trei paliere – analitic, contextual, tipologic. Calitățile scrisului său sunt claritatea argumentării și precizia concluzivă, ce țin de spiritul său analitic, capabil a se exersa cu economie de mijloace pe parcursul câtorva pagini, și de simțul sintezei, ce îi permite să condenseze cu abilitate esența într-o formulă sintetică chiar din titlu”.  
Volumul a primit Premiul special al juriului (Premiul „Liviu Rusu”), acordat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România  şi Volum distins cu Premiul Saloanelor „Liviu Rebreanu”.   Lectura acestei cărţi ar trebui să fie obligatorie pentru toţi cei care doresc să-şi construiască, pe drumul literaturii, în scrierile lor, şi aspectele de estetică. 
Menuţ Maximinian

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5