Cornel Cotuțiu: Farmecul unor litere și cuvinte

Acest fapt lingvistic al comunicării - CUVÂNTUL -  s-a remarcat, nu o dată, că are frumuseți sonore sau fizionomii neașteptate la tipar.

     Astfel de revelații mi se întâmplă când deschid, cu plăcere, uneori cu nerăbdare, reviste de rebus.

     Mai deunăzi, de pildă, am reținut, în strădania de încrucișare a cuvintelor, ce „conportament” are litera „L”, în cuvinte referitoare la pescuit: albișoară, alevin, baltă, bulbuc, cârlig, clean, clipocire, deltă, grindel, lansetă, lapți, lin, lostriță, , luntre, mal, mămăligă, mihalț, momeală, obleț, plasă, plaur, plătică, plumb, plută, salcie, solzi, șalău, taian, valuri, zglăvoacă, zvârlugă.

     Eu, care am dat, în viața mea, o singură dată cu undița după pește, am fost intimidat de unele ziceri, cărora nu le știam sensul, încât a trebuit să fac apel la dicționarul limbii române.

     Apoi, „zglobii” am găsit cuvintele care conțin în... trupul lor CAL. Iată: cicălitor, ocale, portocală, escală, păcălit, zicală, călit, calcul, calamitate,, calorifer, ticălos, calciu, cald, scaldă, medical (Firește, în enigmistică nu se folosesc semnele diacritice).

     Deopotrivă, sunt interesante cuvințele găsite în „trupul” altora, mai „corpolente”. Iată, unde se strecoară URĂ: curată, murată, mătură,  tură, uragan, șură, bătătură, zbura, rural, armură ș.a.

     Sau, HAR: pahar, tâlhar , hârb, hărăzit, hârtop, hârtie, harem, mahăr, zahăr.

     Sau, PIC: cipic, aspic, picior, pichet, picant, picolo, apicultură, tipic, despic.

     Dar „performant” este PARA (care, precum și celelalte, unește, provoacă, semantic, cuvinte surprinzătoare, ca într-un fel de relații de rudenie): repara, părăsi, , parat, , impară, papară, paradis, paratrăsnet, paranoic, paravan, parai, parafă, paradit, , acapara, scăpăra, parazit etc.

     În ce privește originea lor, e greu sau imposibil de a hotărî care vocabule au fost pritocite de băștinașii noștri, de-a lungul veacurilor. De asemenea, cunoscându-ne istoria, chiar și un om de rând (deci, nu neapărat un lingvist) poate presupune care  a fost calea lor de ne-au rămas în vocabular.

     Și încă ceva: O nostimă ciudățenie stârnește seducția cuvântului TRAC (Trei consoane dure, luminate de vocala „a” !). Da, toți știm că ei au fost stră-strămoșii noștri, cât și ai locuitorilor de atunci din Peninsula Balcanică. Dar în limba română a produs ramificații neologice: Cu o singură excepție: din limba greacă ne-a rămas „strachină” (ce ține de limbajul sătesc), celelalte sunt neologisme oarecum recente, datorate, în bună măsură, de inovațiile tehnologice. Altfel, cuvinte provenite din franceză și germană, dar care, inițial, au fost împrumutate din latină. Iată: „trac” - cu referire la o emoție puternică; „detractor”, „antract”, „atracție”, „batracian”, „tracasant”- preluate de la vorbitorii de pe Sena; dar „abstract”, „contract” - neologisme nemțești, luate de ei din latină.

     Îmi mai plac, de asmenea, să descopăr anagramele. E neașteptat cum literele care compun un cuvânt, un sens, pot să formeze un alt cuvânt, amestecând ordinea lor. Iată: din „milităros” literele pot compune „moraliști”; din „ovină” iese „avion”; din „materie”- - „emirate”; „moartă” - aromată”; „ictere” - „eretic”; „tinctură”, anagramată, dă „taciturn” ș.a, ș.a.