Cântăreţul bisericesc Iacob Filipaş a plecat, cu soţia să colinde împreună cu îngerii, în Ceruri

         Îmi spunea în săptămâna fatidică că va merge acasă, la Corvineşti, să se pregătească de Crăciun, că-i vin copiii şi nepoţii. Dar, n-a mai reuşit. Fulgerător a plecat. Nu singur, ci împreună cu soţia, Leonora, cu care jurase, în urmă cu 38 de ani, să trăiască împreună până la adânci bătrâneţi şi că nici moartea nu-i va despărţi. Şi, într-adevăr, moartea nu i-a despărţit, au plecat amândoi, Iacob şi Leonora, să colinde în corul îngerilor din Ceruri.

         Iacob Filipaş, cântăreţul bisericesc, a fost slujitorul, la strană al tuturor bisericilor din Bistriţa şi nu numai. Vocea lui blândă şi duioasă, ştiinţa interpretării, claritatea glasului cristalin te captau ori de câte ori îl ascultai. Era un om bun, dăruit semenilor, sărea în ajutorul oricui fiindcă, repeta mereu vorba unui mare duhovnic că „Orice om întâlnit în cale e un prieten de-al meu”. Iubea Biserica, trăia, la strană dumnezeiasca liturghie, iar în relaţiile cu semenii el avea doar iubire, multă omenie şi smerenie, aşa cum îi şade bine unui credincios. N-a încetat niciodată să fie un om bun. Părintele Ioan Pintea, care l-a cunoscut bine, a vorbit, la slujba de înmormântare oficiată în sobor de 12 preoţi, prin cuvinte elogioase despre un om al Bisericii, un iubitor al lui Hristos, un cântăreţ desăvârşit şi un om de mare simplitate, de o mare şi smerită bună simţire.

         Cunoscându-l de mulţi ani şi stând ore întregi la discuţii pe teme diferite, de la teologie la apicultură, pot să spun, iată, cu regret, la trecut, că prietenul meu Iacob n-a supărat cu vorba niciodată pe nimeni şi a ştiut să se facă preţuit şi iubit prin comportament, prin vorbă, printr-o privire prietenoasă, fiind mereu plin de dragoste faţă de cei din jur. Îşi iubea nespus de mult familia pe care o considera o împărăţie de pe pământ. Îşi venera copiii şi nepoţii, pentru ei se pregătea an de an să-i primească de sărbători la Corvineşti. Dar, acum, din păcate, au plecat amândoi, Iacob şi Leonora, acolo unde a fugit toată durerea şi întristarea. Rămân amintirile şi părerile de rău.

 

Comentarii

12/12/23 14:15
Murgoi Vlad

Dumnezeu să le facă partea de Împărăția Sa cea Cerească!

12/12/23 19:13
Marinela Rau

Dumnezeu să-l odihnească în împărăția lui !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5