Av. Ioan Someșan: Nuntă mare la Căminul cultural din Bistricioara

    S-a făcut nuntă mare la Căminul cultural din Bistricioara, la care au participat toate neamurile și toți prietenii mirilor și ai părinților acestora, cu toții îmbrăcați în costume populare bârgovenești, făcute în casă. Potrivit obiceiului, mireasa îi cosea cămeșa mirelui, iar mirele îi aducea cămeșa miresei, cusută cu mâna de mama lui ori de o soră a sa.
Ceterașii cântau de mama focului, iar dacă se opreau prea mult din cântat, imediat li se striga așa:
„Zî țîgane, nu te face, că ț-oi da rău piste șioante! (ți-oi da peste mâini!)”
          Dacă ceterașii cântau prea mult „de mână”, atunci li se striga așa:
„Zî țîgane de învârtit, că de mână m-am hrănit!”
Muzicanților li se mai cânta și altceva, tot în versuri:
„Morții tăi fain șeteraș
Mi-ai fost drag de copilaș
Șî mi-i și pân la sălaș (la moarte)
Morții tăi de contralău (contrabas)
Mi-ai fost drag de când is ieu
Șî mi-i și drag pân la copârsău (sicriu)
Țîie șel șe zîși cu gorduna
O palmă țîe eu ți-oi da
De te-a dure rău inima
Că n-ai rupt pea bine horea (cântecul)”
Toată noaptea s-a băut, s-a mâncat și s-a jucat „de mână” și „de învârtit”, timp în care se „șimpoia” ( se striga și se chiuia). Musai nuntă cu strâgături sau șimpoituri, că altfel îi bai mare:
„Șine jioacă șî nu strâgă, facă-i-se gura strâmbă!”
Nici cel care sta la masă și nu juca, doar bea, mânca și făcea gălăgie, nu era iertat. Lui i se striga așa:
 
8
„Șine strîgă șî nu jioacă, facă-i-se gura treoacă ( vas din lemn scobit, în care se da de mâncare porcilor)!”
Cel care se îmbăta și nu mai putea juca bine, dădea vina pe picioare:
„Tu-țî morțî, pcișioare moi
Că nu poși jiuca de voi!
Eu vă zâc să vă-ndreptați
Voi mai tare mă-ncurcați”
          Prin alte strigături erau taxate, satirizate cu diferite ironii nerăutăcioase obiceiurile rele (tălanturile răle):
„De-aș trăi până la toamnă
Să mă-nsor, să-m ieu o doamnă!
Da, la doamnă-i trebe păpuși
Și la lucru să n-o duci!
La doamnă îi trebe cercei
Șî la lucru să n-o iei!”
                     sau
„Harnică-i fomeia me
Cât mânâncă șî cât be
Da cân să dușe la lucru
Mai mult șăde ca butucu!”
Fetele mai iubărețe și mai greu de mulțămit, erau ironizate, dar în sens pozitiv, nu criticate;
„Săracile, fetele
Le plac pupăturile
Ori șî câte tu le-ai da
Tăt nu le poț sătura !
Gura dulce rău le place
De la șel cu vino-ncoace
De le-ai da cu lingura
Tăt nu s-or sătura !”
Fetelor mai urâțele, care se ascundeau de lume și stăteau mai mult în casă, ca să nu fie văzute, li se recomanda așa:
„Ieșîțî fete din bordei
Să videți afară șe-i
Că de hâde șe sunteți
Nu ieșiți să vă videți!”
          Pentru fetele mai în vârstă, dar încă nemăritate, erau provocate mamele lor, cărora li se striga așa:
„Mărită-ți babă fata
N-o țîne cu dumneata
Că fișiorii s-or scumpci
Șî fetile s-or ieftini!”
9
 
„Mărita-u-aș fătu mneu
Da nu are lepedeu
N-are lepedeu pe pat
Nici mai lung și nici mai lat!”
„Pune babă mâțăle
Să toarcă drăguțele
Și să-i fac-un lepedeu
Ș-apo vin șî țo ieu ieu!”
La joc participa aproape toată lumea, chiar și cei mai în vârstă, cărora li se cânta așa:
„Mult mă mnir și mă tăt mnir
Că babele la jioc vin
Nevestele oare șe cată
De stau cu gura căscată?
Să uită lung la ceteraș
Ca șî mîțu la călbaș (caltaboș)
Așteaptă să șie jiucate
Da bărbațî li-s pe spate
C-o băut jinars pre tare
Șî nu pot sta pe pcișioare!”
          Nunțile aveau loc, de obicei sâmbătă noaptea, iar duminica nuntașii se odihneau, ca luni dimineața să fie apți de muncă.
          Așa că, luni dimineața, conform obiceiului, pe la ora cinci, Ioana și-a pus toată zestrea de haine în carul tras de boi a bărbatului ei, Dumitru și dusă a fost în Ciosa, de noră, adică ea „s-o măritat”.
Cam ăsta era obiceiul pe Bârgău: femeia mergea de noră, adică se muta la casa bărbatului. Când femeia era singură la părinți, ori trebuia să aibă grijă de bătrânii casei (părinți ori bunici), venea bărbatul acasă la femeie, de ginere și atunci se spunea că el „s-o măritat”.
Până la război sau, cum se zicea pe Bârgău, „până la prima bătaie” le-a dat Dumnezeu patru copii: pe Vasile, însurat în Bistricioara, pe Poderei, pe Ioana, care s-a dus noră în șcârlărime (porecla celor din satul Mijlocenii Bârgăului), pe Ion, rămas în Ciosa și însurat cu Măgioroaia, care știa să fluiere tare (să fâșcăie) și pe Luca, cel dus tocmai în Iad (Livezile). După război, au mai adus pe lume doi: Ileana, măritată în Tiha Bârgăului, după Toaderu Cureanului și Dumitru, care a rămas în casă cu părinții, după obicei, el fiind cel mai mic.