19 ani de la plecarea dintre noi a Monseniorului Grigore Zăgrean (19 februarie 2005 – 19 februarie 2024)

Motto: ,,n-am asistat niciodată la un așa plâns, cum a fost atunci în biserica din Șopteriu, în 1948...un plâns în hohote care zguduia biserica.” ( Monseniorul Grigore Zăgrean - ,,Memorii”)

 

În plânsul lor

 

,,42 de ani

am locuit în plânsul lor,

în plânsul bunilor mei credincioși

din Șopteriu,

de unde am fost obligat

să plec din altarul bisericii

fiindcă ,,secera și ciocanul”

și frații de același sânge

furau bisericile Blajului

sub credelnițatul Moscovei.

Atunci au plâns

 și ferestrele, și băncile

din biserica din Șopteriu.

a plâns și ușa pe care

am închis-o în urma mea,

în  sufletul meu însulițat

 de jalea credincioșilor.

La ieșire din biserică,

am dat ștampila acesteia

unei fidele credincioase.

După 44 de ani,

fiul ei, profesor de educație fizică,

a înmânat-o copilului meu Radu.

Într-un fel, aș putea spune,

că după 44 de ani

am revenit în biserica din Șopteriu,

având ștampila ei, dar care

era refuzată de o nouă istorie.

Din anul 1948,

an al ,,întunecării” (Iuliu Hossu),

mi-am mutat viața mea, copiii mei,

în plânsul lor, a celor rămași în Șopteriu.

Plânsul lor a fost pentru mine

ca o merinde învelită cu ștergarul

marelui arhiereu Iuliu Hossu:

,,Credința noastră este viața noastră”.

Plânsul lor a fost și acolo,

în potirul improvizat din cutia

de cremă de ghete ,,Guban”

când mă rugam

alături de confrații mei,

în spatele ușii zăvorâte

a închisorii.

Plânsul lor m-a ajutat

să ridic târnăcopul,

să împing lopata,

când am ajuns lucrător la ștrec.

Plânsul lor se rostogolea

ca o durere, pe masa altarului clandestin

din camera mare

a Cantonului CFR nr. 41 din Chintelnic.

Plânsul lor mă chema să colind

pe coclaurile din Visuia, din Șopteriu, din...

pentru a potoli dorul de Dumnezeu

al foștilor mei credincioși,

acolo, în casele lor

care își îmbrăcau ferestrele

cu țoale, cu pături,

pentru a masca

noile catacombe,

în care toți se rugau

cu fervoarea primilor creștini.

Plânsul lor a devenit speranță

și o lungă așteptare

care ne-a verificat ,,tăria credinței” (Iuliu Hossu).

Am dus plânsul lor

și la Mănăstirea Căldărușani

unde era zăvorât

Vlădica nostru Iuliu Hossu,

care m-a convins

că Dumnezeu va ridica piatra

de pe mormântul Bisericii

lui Inochentie Micu Clain.

Plânsul lor, ca pe niște moaște,

l-am pus în zidul noii biserici

,,Buna Vestire” din Bistrița,

unde l-am slujit pe Dumnezeu

cât timp mi-a fost orânduit

să stau drept

în fața Domnului.

Când voi pleca

înveliți-mă cu plânsul lor

pentru a doua Venire.”

 

Comentarii

19/02/24 11:30
Marius Nicolae Pop

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si liniste! Binecuvantata sa fie amintirea sa!-dr.MNPop

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5