Nicolae Steinhardt – 20

Fiul inginerului şi arhitectului Oscar Steinhardt, directorul unei fabrici de cherestea, s-a născut în anul 1912 în comuna Pantelimon, Bucureşti.

Învaţă la Liceul „Spiru Haret”, unde este coleg cu Constantin Noica şi Alexandru Ciorănescu. La cenaclul „Zburătorul” al lui Eugen Lovinescu, o cunoaşte pe Monica Lovinescu. La Universitatea Bucureşti, unde-şi ia, în 1934, licenţa în Drept şi Litere, e coleg cu Virgil Ierunca. În 1936, la numai 24 de ani, îşi ia doctoratul în drept constituţional.

Face călătorii de studii în Elveţia, Viena, Paris şi în Anglia (1937-1939).

Respinge cu hotărâre teoriile staliniste, fapt pentru care a avut multe de îndurat. În 1953, este invitat de C. Noica să-l viziteze la Câmpulung, unde acesta avea domiciliul forţat. Deoarece refuză să fie martor al acuzării împotriva fostului coleg de liceu, este arestat şi condamnat la 13 ani de muncă silnică, în 1958.

Acum începe calvarul său: şase ani şi jumătate de regim carceral, foamete, bătăi.

În 1960, la Jilava, a fost botezat în credinţa creştin-ortodoxă de către un ieromonah basarabean. Deci, un evreu a fost botezat Întru Hristos.

După graţierea deţinuţilor politici din 1964, îşi desăvârşeşte taina botezului la schitul bucureştean Darvari şi îmbracă haina călugărească în 1980, la Mănăstirea Rohia din Maramureş. Moare în 1989, la Spitalul din Baia Mare, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii pe care a păstorit-o.

Manuscrisele din chilie au fost salvate de prietenul său Ioan Pintea înainte de scotocirea securiştilor.

Dintre lucrările sale amintim: Jurnalul fericirii (1991) capodopera sa, Monologul polifonic (1991), Monahul Nicolae răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan (1992), Primejdia mărturisirii, Convorbiri cu Ioan Pintea (1993) etc.