Legea nescrisă a satului

Radu Băeș

Pe muchia gândului, amintirile sapă mereu și valuri-valuri se înalță și cad într-un ocean de clipe răsfrânte. La gura sobei, le deapăn în ghemul vieții, așezându-le între două coperte. Parcă și verbele se înghesuie la flacăra neostoită a cuptorului cu vatră, din care sar sprințare scântei…
Acum mulți ani – se înjgheba amintirea – într-o zi frumoasă de primăvară, niște copii zgomotoși, bucuroși că s-a mai dus încă o zi de școală, băteau un ghemotoc de râze pe drumul gânditor și posac al Gersei, udat de o ploaie zdravănă cu o zi înainte. Niciunul nu băga seama la drum, la băltoacele presărate aievea, pe care le mai trezeau din când în când, nici la oamenii care treceau încoace și încolo. Singura lor preocupare era mingea aceea mică, udă și murdară, dar care le producea o nemaiîntâlnită bucurie când intrau printre pietrele puse ad-hoc.
- Gooool! strigau ei, de alungau păsărelele din arborii de pe marginea drumului sau stârneau vreun câine somnoros și leneș.
Încet-încet, drumul spre casă deveni tot mai scurt. Unii se despărțeau cu greu de sfera aceea devenită… ovală și ruptă. Mai rămăseseră câțiva care șutau fără cruțare spre înainte și alergau după ea prin băltoace.
La un moment dat, în fața lor se ivi badea George, un om cât un munte. Copiii își continuară jocul fără să-l bage în seamă. Loveau mingea și strigau, de răsuna valea, când, deodată, se auzi un glas ca un tunet:
- N-ai uitat nimic, Petrică?
Băiatul se opri buimăcit.
-Gândește-te bine! fulgeră badea George. Ia treci înapoi, poate-ți vine mintea la cap!
Petrică se conformă. Când ajunse în dreptul bătrânului, își ridică încet clopul și-l salută:
- Bună ziua, bade George.
- Așa, dragu’ badei, așa, să nu uiți niciodată! zise badea George dând pinteni calului.
O tăcere de mormânt se cuibări peste tot.
Băieții ascunseseră mingea într-un loc numai de ei știut.
Acasă, Petrică nu scoase o vorbă despre incident. Atât i-ar fi trebuit! Cât l-a mai dăscălit bunicul său ca să dea binețe celor care o merită!
De atunci, ori de câte ori vedea Petrică un om mai în vârstă, își ridica deodată clopul și saluta. Își aducea, de fiecare dată, aminte de sfatul bunicului și de glasul aspru al lui badea George. Și astfel, el a înțeles să respecte legea nescrisă a satului și-i îndemna și pe colegii lui să facă la fel.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5