Icoana satului românesc în poezia şi proza - Veronicăi Oşorheian

Plecată de mult în oraşul Marii Uniri de la Alba Iulia, după ce şi-a petrecut anii cei mai frumoşi în comuna Leşu, Veronica Oşorheian şi-a pus în traista sufletului merinde de drum, modelul ţăranului român şi frumuseţea plaiurilor sale natale.
Fire sensibilă şi calmă, cu reale disponibilităţi literare, ea îşi deschide orizontul creator printr-o operă cu largi rezonanţe lirice şi epice pe care le cultivă cu multă stăruinţă şi talent. Iese pe rampa de lansare cu volumele de poezii ,,Dor de copilărie’’-1999, ,,Miracol’’-2000,
,,Fata pădurii’’şi ,,Nuntă ţărănească’’-2010, iar în anul 2011 publică volumul ,,Anotimp cernut’’, care o consacră în arta poetică. Pe tema vieţii satului sunt scrise şi lucrările monografice : ,,Casa de sub ochiul stelei’-2002’, ,,Şirag din pietre de râu’’-2009.
Lirica Veronicăi Oşorheianu este deosebit de nuanţată, sinceră şi autentică. Plecarea dar şi întoarcerea ei, în plan imaginar, spre locul de sorginte, înseamnă înainte de toate un elogiu adus omului de la ţară şi o pledoarie pentru copilăria imaculată. ,,Merinde mi-am luat un colţ de pâine,/ Vreo şapte ouă fierte de cu seară,/ Slănină, brânză- în traistă puse bine/ Şi vorbele ştiute de la ţară’’ (Zestrea ).
Titlul acestui volum poartă pecetea unei admirabile metafore ce defineşte arta sa poetică. Poezia care deschide această carte se numeşte,,Veşnicia anotimpurilor’’. Ea este de fapt o întoarcere în timp pe coordonatele copilăriei pe care o evocă cu emoţia celei mai sensibile coarde sufleteşti :,,Rosturi mai găsim,/ Dar linişte nu-i decât acolo/ Prin locuri străbune, / De unde venim./ Liniştea cerească,/ Numai acolo/ Poate fi găsită,/
Imaginea copilăriei apare pe un palier al nostalgiei şi-al frământării sale lăuntrice, iar. icoana satului şi a ţăranului român este pusă la loc de cinste în creaţia poetei. Ea însăşi se confundă pe plan artistic cu rosturile acestei lumi : muncile câmpului, şezătorile, clăcile şi nu în ultimul rând, sărbătorile de peste an. Prin poeziile :La secerat, Idilă, Povaţa moşului, Dangăt sfânt, Nuntă ţărănească, Întâiul păcat şi altele, Veronica Oşorheian reuşeşte să ne convingă că pentru ea satul este un loc sacru pe care îl adoră pentru frumuseţile şi virtuţile sale. Poezia de dragoste, dar şi cea religioasă se află sub puterea cuvântului bine ales care se declină într-un limbaj frumos, curgător şi curat ca apele de munte.
În stil clasic, Veronica Oşorheian explorează lumea satului cu volumele de proză scurtă, ,,Traista în pătrăţele’’-2013, ,, Duioşie peste umăr’’ şi,, Căţelul pământului’’, apărute în acest an, prin care autoarea dovedeşte încă o dată că stăpâneşte arta cuvântului, conturează un univers în care ne putem regăsi cu uşurinţă. Remarcabilă este o anume lejeritate a scrisului, semn că vine dintr-un filon autentic de prozator. Dialogul şi frazele scurte fac din lectura acestor cărţi o bucurie şi un exerciţiu de iniţiere în tainele atât de ascunse ale sufletului.
Povestirile acestor, volume sunt oglinda fidelă a copilăriei şi a satului de altădată, care se completează reciproc, alcătuind un întreg inseparabil. Putem spune că sunt bijuterii narative care au capacitatea de a evoca peisaje naturale şi lăuntrice, de a ne conduce în lumea unor,,întâmplări mărunte’’, ,, pe imaşul cu cireşi amari’’, prin ,, uriaşele zăpezi de pe Fruntea Dealului, prin ,,satul cu roadele pe buze’’, să ne plimbăm cu ,, Trenuţul de poveste, etc. Personajele sale sunt coerent conturate, cu o epică lucidă şi convingătoare.Veronica Oşorheian are seninătatea unei maturităţi literare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5