Cine răspunde?

“Emblema nepăsării”

Nu am crezut că în anul 2008 să mai existe nepăsare faţă de ceva construit cu trudă în trecutul nu prea îndepărtat. S-au purtat discuţii, s-au făcut planuri şi măsurători de organele administrative ale municipiului Bistriţa pentru aşa-zisa “redresare a Parcului Municipal”.

Un singur obiectiv a rămas pe dinafara acestui proiect. S-a precizat câţi pomi şi arbori se vor defrişa şi ce specii se vor planta în loc, dar despre clădirea fostei Băi Populare din Bistriţa nu s-a pomenit nimic. În zilele trecute, din întâmplare, am trecut pe lângă acestă clădire şi am rămas uimit în ce hal se găseşte. Uşi şi geamuri sparte şi bătute în cuie, dar şi mai rău, acoperişul distrus în totalitate şi de aici în mod sigur am concluzionat că şi interiorul e distrus.

Pe mine, ca simplu cetăţean al oraşului, mă doare de ceea ce am văzut. Îl rog pe domnul primar, ing. Ovidiu Creţu, să se deplaseze la acest obiectiv şi să ia măsuri, cu responsabilitatea caracteristică dânsului, pentru salvarea de la distrugere a acestui obiectiv care să nu apară peste câtva timp ca “emblema nepăsării” edililor bistriţeni.

Edmund Halaszi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5