Drum de folk

Printre atâtea drumuri care există, mai netede sau cu denivelări, moderne sau învechite, cu destinaţii precise ori doar hoinăreli, de ţară sau de ţări, de pământ sau de apă, de aer, în spaţiu şi în timp, reale sau virtuale, prin memorie sau în aşteptare, bătătorite sau neatinse, niciunul nu seamănă cu un drum de folk. Folkul legiferat în ţinutul bistriţean de către Florin Săsărman. Un drum de acces spre Bistriţa medievală, prin Bistriţa Folk, de azi, spre Bistriţa de mâine. Ţinând în echilibru demultul trecut, prin tradiţii, şi firavul viitor, prin acordurile ce se-nfiripă. Leagă un eveniment de celălalt. Din început de vară şi până în mijit de iarnă. Toarce timp prin notele cântecelor. Voce de radio, la „Diligenţa de Bizanţ”, voce de menestrel, în „Buchetul”, culegere de poezie, voce de scenă – putea fi şi actor, autor, acum, pentru că semnează o carte de interviuri. Are o Românie în inima lui şi o inimă cât o Românie.
„Bistriţa Folk”, Festival - concurs pentru tineret, 2015, s-a desfăşurat sub semnul DN 17, leit-motiv al prezentărilor, cheie de intrare în cetate, prin poartă de folk. Locul întâi a revenit lui Paul Adrian Tihan, din Fălticeni, cu piesele „Ploaia albastră”, versuri Ovidiu Mihăilescu, şi „Kamadeva”, după Eminescu, un solo plin de viaţă, legat, independent, încrezător, flexibil, modulat, cu jocuri de intensitate melodică, ritm şi seducţie, care, de departe, a fost cel mai bun în toate cele. Pe locul al doilea, cu o abatere sensibilă de la DN 17, a fost Laura Todică, din Alba- Iulia, cu „Anotimp în doi”, compoziţie proprie, muzică şi text, şi „Iubesc ploaia”, versuri de Nichita Stănescu. Laura Todică a convins prin felul cum a cântat, silabă de silabă, repetând „fin, fin, fin” şi „vin, vin, vin”, şi lin, lin, lin, până la un ... de-plin punctaj bine- meritat. Apoi, o frumoasă revenire spre DN 17, prin Dej, cu participare extinsă spre Luduş, cu grupul, de fapt un frumos duet, armonios, alcătuit din Cecilia Papoi şi Sorina Puiac, locul al treilea, interpretând „Jumătăţi de măsură” ( nu altceva, decât „jumătate gol, jumătate plin” ), şi „Urăsc”, în sensul mai mult de regret, „urăsc când pleci, urăsc când nu-nţelegi...”
Dacă amintim şi alte cântece prezente în program, precum cele pe versuri de Ion Minulescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, George Topârceanu, atunci creşte încrederea în tinerii care se întorc la adevărata literatură, fugind de monştrii ne-sacri, ai textelor de rumeguş, în lecturi de fum şi gălăgie.
„Bistriţa Folk” este un spectacol de muzică şi poezie, în sensul valabil şi valoric posibil, actual, un drum de la poezie la muzică şi întors.