Zorin Diaconescu: Clipe memorabile sau clipa în care anamnesisul devine continuum, adică veşnică trăire euharistică

Două decenii de activitate teologic academică la Cluj inspiră restituirea momentelor axiale ale organizării sale, cu precădere reafirmarea temeliilor martirice ale actualei Facultăţi, preluarea şi continuarea proiectelor înaintaşilor şi promovarea unui corpus de acţiuni şi scrieri pastorale adecvate timpului nostru. Cuvântările, articolele şi ştirile adunate din presa bisericească arhidiecezană de la Cluj şi Sibiu reflectă în chip obiectiv evenimentele, completând informaţiile oferite de volumul 10 ani (Biserică şi multiculturalitate în Europa sfârşitului de mileniu, Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2001). Esenţiale sunt coerenţa şi unitatea internă a lucrărilor şi elementele de precizare constantă a obiectivelor pastoral-misionare ale Institutului, reperele cercetării teologice în consens cu specificităţile mediului european.
Conservarea şi afirmarea conştiinţei naţionale româneşti şi refacerea morală a ţării a fost şi rămâne o problemă crucială, iar faptul că, la un secol de la Marea Unire, ea încă nu şi-a găsit rezolvarea îi dovedeşte însemnătatea, dar şi caracterul complex. Din păcate, de ea s-au ocupat multe minţi agere şi firi talentate, găsind strălucite argumente acuzatoare la adresa stărilor de fapt vremelnice, sclipind prin rechizitorii acide şi discursuri strategic-anihilatoare, jertfind mult şi multe în văpaia patimilor, dar construind prea puţin pentru atingerea acelui orizont al speranţelor, sumă a aspiraţiilor seculare de dincolo şi de dincoace de Carpaţi.
Cu toate că se referă la o perioadă de 90 de ani, relativ scurtă în comparaţie cu vechimea neamului şi a locurilor, cartea restuituie în beneficiul contemporanilor un episod zbuciumat, marcat atât de extaz, cât şi de agonie din împlinirea destinului capitalei transilvane, a Clujului, în fiinţarea ortodoxiei. „E una din cele mai importante probleme, pe care le-au scos la suprafaţă noile împrejurări de viaţă ale neamului nostru”, opina, în anul 1923, Prof. Nicolae Colan, de la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, viitorul episcop al Eparhiei Vadului, Feleacului şi Clujului, într-un articol publicat în „Revista Teologică”. Un „telos perpetuu pentru noi toţi” nu rămâne doar o premisă a receptării corecte a acestei cărţi, ci este, la rândul său, o cerinţă implicând acţiuni concrete, conforme cu puterea realizată şi având în vedere propăşirea.

Un moment de tristă amintire este anul 1952, în care autorităţile statului comunist ateu desfiinţează Institutul de la Cluj, în bună parte şi datorită vizibilităţii sporite pe care acesta o dobândise în perioada dintre cele două războaie mondiale. Actul represiv a avut consecinţe grave în viaţa bisericii, în integritatea confesională și continuitatea culturală, în general, şi a frânt, în special, vieţile unor dascăli care îşi dedicaseră viaţa şi opera slujirii acestei instituţii. Aveau să-şi sfârşească zilele în închisoarea de la Aiud Părintele Profesor Liviu Galaction Munteanu şi Părintele Profesor Florea Mureşan, iar Părintele Profesor Ion Bunea va suporta temniţa grea din Balta Brăilei, în urma unei condamnări samavolnice.
Anul de referinţă 1989 va aduce reparaţia istorică firească, la Cluj se vor relua cursurile de teologie ortodoxă universitară, prin implicarea directă a profesorilor Seminarului Teologic Ortodox din Cluj, dar şi cu binecuvântarea Arhiepiscopului Teofil Herineanu. Celui din urmă, martor şi în aceeaşi măsură victimă a actului abuziv din 1952, i-a fost dat să fie părtaş şi la îndreptarea de după 1989, providenţa oferindu-i deosebita satisfacţie a acestei victorii în numele dobândiri bogăţiilor veşnice şi nu a celor trecătoare.
Problema reorganizării învățământului superior teologic revine ciclic în rânduiala documentelor prezentate strict cronologic prin întrebarea cheie, pusă în mai multe rânduri și în contexte diferite, dar mereu cu același mesaj: cum poate un parlament eterodox să decidă soarta învățământului teologic? O întrebare care ar fi rămas, poate, în continuare retorică, dacă, în anul 1992, nu ar fi fost întâmpinată cu deschiderea fără precedent de care au dat dovadă rectorii Universității, Acad. Ionel Haiduc și continuatorul acestuia, Prof. Univ. Dr. Andrei Marga.
Impresionantă prin coeziune şi continuitate, culegerea de articole şi cuvântări este, în acelaşi timp, edificatoare cu privire la implicarea dinamică a laicatului ortodox în punerea în fapt a vastului proiect şagunian, de culturalizare a poporului român în graniţele României Mari, de la Nicolae Ivan Episcopul la Andrei Andreicuţ Mitropolitul.