ZIUA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA TUBERCULOZEI

Mirela Parker – Compartiment Promovarea Sănătății al DSP BN

Tuberculoza (TB) este o boală infecto-contagioasă larg răspândită în întreaga lume, cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis. Reprezintă o cauză majoră de deces la nivel mondial și constituie o importantă problemă de sănătate publică. Cel mai adesea afectează plămânii, dar poate interesa orice parte a organismului (pleură, ganglioni, oase, meninge, aparat uro-genital etc).
În ultimul deceniu, tuberculoza reprezintă a 9-a cauză de deces pe plan mondial şi este cea mai importantă boală determinată de un singur agent infecțios. 10,4 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de TB și 1,7 milioane au murit din cauza bolii (inclusiv 0,4 milioane dintre persoanele cu HIV) - 2016. Aproximativ 1 milion de copii s-au îmbolnăvit de tuberculoză și 250.000 de copii au decedat cu TB (inclusiv copiii cu TB asociată cu HIV) – 2016. 40% din decesele cu HIV au fost cauzate de TB- 2016. Rezistenţa la medicamente este o ameninţare permanentă, ceea ce face ca tratamentul bolii să nu aibă efectele dorite. Un număr estimat de 53 de milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticarea și tratamentul TB, între 2000 și 2016. Obiectivul la nivel mondial pînă în 1930, este eliminarea epidemiei de TB.
În tuberculoză, factorii de risc sunt multipli. Vorbim de persoane paupere, fără adăpost (nu obligatoriu!), infectații HIV, utilizatorii de droguri și alcool în exces, scăderea imunității. Transplant de organe, boli autoimune, tratament imunosupresor. Afecțiuni cronice: diabet zaharat necontrolat, ciroza, rezecții gastrice, hemodializa etc. Persoane din colectivități gen instituții corecționale, penitenciare, cămine- spital, azile. Muncitorii expuși la noxe profesionale cu pulberi silicogene care dezvoltă pneumoconioze. Factori de mediu: cataclisme, războaie, migrații. Vârste extreme: copii mici ( sub 5 ani) și vârstnicii. Boli maligne: cancere, limfoame, leucemii. Contacții persoanelor cu tuberculoză: familia, prietenii.
Căi de transmitere în tuberculoză: principala cale de transmitere este calea aeriană. Căi mult mai rare: transplacentară (de la mamă la făt), cutanată, digestivă - prin consumul de lapte de la animale cu mastită tuberculoasă.
Prevenirea tuberculozei se face prin respectarea câtorva reguli. În primul rând sunt regulile de igienă personală (se acoperă gura când tușim, nu scuipăm pe jos, etc.) și a locuinței (curățenia curentă, aerisirea încăperilor, expunerea la soare a lenjeriei). Evitarea contactului cu persoanele bolnave dar și vaccinarea nou-născuţilor pentru a preveni formele severe de boală. Alimentație sănătoasă, evitarea stresului, evitarea consumului de droguri și a fumatului. Contacții (adulți, copii) trebuie să efectueze controlul pentru a depista o eventuală îmbolnăvire.
Cum tratăm tuberculoza? Tuberculoza chimio-sensibilă are o schemă standardizată de tratament cu durata de 6 luni iar tuberculoza chimio-rezistentă necesită un plan terapeutic mai complex și durată mai lungă.Tratamentul trebuie luat sub directa supraveghere a unui cadru medical iar bolnavul trebuie să țină minte tipul, culoarea și doza fiecarui medicament. La sfatul medicului, se face controlul bacteorologic al sputei. Dacă în timpul tratamentului apar efecte secundare (urticarie, icter, simptome de tip gripal, dureri și tumefactii ale articulatiilor mâinilor și picioarelor, dificultăți de vedere, tulburări de echilibru), bolnavul trebuie să se prezinte la medic imediat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5