Ziua Jandarmeriei Române

În fiecare an, la 3 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Jandarmeriei Române. In urmă cu 159 de ani, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a semnat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor in corp de jandarmi“. Aceasta este ziua care marcheaza naşterea Jandarmeriei Române în ţara noastră. În prezent, Jandarmeria Română reprezintă o forţă importantă de ordine publică, fiind o instituţie specializată, cu statut militar, sigura şi stabilă, care slujeşte omului de rând. Acţiunile dedicate Zilei Jandarmeriei Române au inclus un punct de informare pentru cetăţeni în Piaţa Mihai Eminescu din Bistriţa. Cei interesaţi pot vizita astăzi, în Ziua Porţilor Deschise – de la ora 10.00, sediul Jandarmeriei Bistriţa Năsăud din str. Independenţei nr.7. Acţiunile organizate în această zi vor cuprinde avansări în grad, exerciţii demonstrative de acţiune, specifice jandarmilor şi vizitarea expoziţiei cuprinzând materialele din dotarea Jandarmeriei. Cu acest prilej se derulează şi Cupa Jandarmeriei la Minifotbal, un punct aparte constituindu-l Cupa Presei la Tir, câştigată Adrian Sas de la TV Bistriţa.

Jandarmeria bistriţeană s-a impus în peisajul instituţiilor statului prin seriozitate, exigenţă şi transparenţă, prin rezultatele foarte bune ale cadrelor militare participante la misiuni ce au avut ca scop realizarea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale prin prezenţa activă a efectivelor de jandarmi în mijlocul cetăţenilor, precum şi protecţia instituţiilor statului aflate în responsabilitate. Aniversarea a 159 de ani de existenţă a Jandarmeriei Române, este prilej deosebit, atât pentru institutiile publice, cât şi pentru întreaga comunitate, de a aduce un omagiu faţă de dăruirea, spiritul de sacrificiu şi devotamentul pe care jandarmii bistriţeni îl manifestă în activitatea de fiecare zi. Pentru profesionalismul de care au dat dovadă în misiuni deloc uşoare, vizând respectarea ordinii si a legalitatii, transmitem jandarmilor felicitări, urări de sănătate, satisfacţii profesionale şi personale. La Mulţi ani!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5