Zilele Operei Constantin Pavel, ediţia a X-a

Primăria Municipiului Bistrița și Palatul Culturii Bistrița au organizat Zilele Operei ”Constantin Pavel” ajunse la ediţia a X-a. O sărbătoare bine aleasă, de către organizatori, în frumoasa lună mai, în care au avut loc trei momente cruciale: naşterea lui Constantin Pavel, la 21 mai 1884, inaugurarea primei opere naţionale la Cluj, în 25 mai 1920 şi trecerea la cele veşnice a marelui artist, în 9 mai 1945.
Dr. Dorel Cosma, manager Palatul Culturii, alături de scriitorul Menuţ Maximinian, au schiţat personalitate gigantică în cultura românească a lui Constantin Pavel un artist desăvârşit: tenor de talie europeană, ctitor şi director de operă, regizor şi scenarist, care a pus fundamentul teatrelor lirice din Cluj şi Bucureşti, lăsat uitării mai multe decenii, dar memoria lui a fost din nou revigorată.
Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a susţinut apoi o conferinţă impresionantă despre Opera Naţională din Cluj, ctitorită de Constantin Pavel, ce pătrunde peste decenii şi rămâne vie, amintind mereu de marele artist.
Pentru întreaga sa activite prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a primit din partea dr. Dorel Cosma Certificatul de Excelenţă al Palatului Culturii.
Vizionarea operei „Carmen” de către public a întregit omagiul adus ilustrei personalităţi a lui Constantin Pavel, ctitorul teatrului liric românesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]