Zilele „Liviu Rebreanu” la Chiuza

Icu Crăciun

Sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” (director Ioan Pintea), a revistei „Mișcarea literară” (director Olimpiu Nușfelean), și a Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud (președinte Andrei Moldovan), cea de-a XXXIV-a ediție a Zilelor „Liviu Rebreanu” a continuat la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Chiuza (gazdă d-na Daniela Furcea).
La început, participanții au avut ocazia să vadă o expoziție de pictură (21 de lucrări în ulei pe pânză și acri), semnată de: Magda Pelmuș și Bogdan Pelmuș (amândoi din București, membri ai U.A.P.), Vasile Rață (Republica Moldova, membru al U.A.P.) și Paul Târziu (membru al UAP, profesor la Liceul „Corneliu Baba” din Bistrița). Prezentarea acestei expoziții a făcut-o cu multă competență scriitorul Aurel Podaru, care, printre altele, a arătat că „sinceritatea cu care se exprimă acești artiști este înnobilată de nevoia comunicării într-un limbaj plastic inovator”.
În deschiderea colocviului revistei „Mişcarea literară”, dl. primar Grigore Bradea a rostit un cuvânt de bun venit celor prezenți, după care un grup de elevi, în frumoase costume populare, de la Școala Gimnazială din Chiuza, conduși de cadre didactice de la această instituție, au încântat asistența cu câteva cântece patriotice și colinde. În continuare, dl. Ioan Pintea a prezentat oaspeții participanți la acest simpozion cu tema: „Literatura în puterea textului literar”. Au luat cuvântul: Olimpiu Nușfelean, poet, prozator, eseist, Hristo Boev (Bulgaria), traducătorul în limba bulgară a romanului „Adam și Eva”, de Liviu Rebreanu, Ciprian Măceșaru, prozator, poet, eseist, redactor-șef al revistei „Accente”, Ion Filipciuc, istoric literar, editor, Adrian Țion, prozator, eseist, dramaturg, Zorin Diaconescu, scriitor, critic literar, Mircea Măluț, poet, eseist, editor, Andrei Moldovan, critic și istoric literar, președintele Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, Aurel Podaru, istoric literar și eseist, Icu Crăciun, scriitor.
Această întâlnire, de înaltă ținută spirituală, s-a continuat cu acordarea premiilor revistei „Mișcare literară”. Dl. Olimpiu Nușfelean a înmânat premiile astfel:
- Premiul pentru proză scurtă scriitorului clujean Adrian Țion; laudatio Icu Crăciun;
- Premiul pentru poezie s-a acordat poetului Ioan Urcan; laudatio Andrei Moldovan;
- Premiul pentru publicistică culturală scriitorului și jurnalistului Victor Știr; laudatio Zorin Diaconescu;
- Premiul pentru proză scriitorului Ovidiu Pecican; laudatio Olimpiu Nușfelean.
La final, s-au lansat următoarele cărți:
- „Certitudine, numele tău este Saeculum!” de Cornel Cotuțiu; a prezentat Ioan Pintea;
- „Ochiul diurn” de Cornel Cotuțiu; a prezentat Iacob Naroș;
- „Aurel Podaru în pagini de istorie literară” de Vasile Vidican; a prezentat Andrei Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]