Zeus din Olympia

Civilizaţia greacă a impus de-a lungul a peste trei Millenii nu numai conceptele philosophice din Akademos şi Lyceum prin Platon şi Aristotel, nu numai primele idei atomiste prin Democrit şi Leucip, nu numai teoremele matematice prin Euclid şi Archimede nu numai prin proporţiile sculpturale prin Praxiteles, Myron sau Phidias, ci şi mitul mişcării şi competiţiei în forma Olimpiadelor ce aveau loc din patru în patru ani în oraşele-polis greceşti.

Aceste competiţii-olimpiade sunt datate undeva în zorii secolului opt î.e.n. oficializat fiind anul 776 î. Hr., şi era considerată o ofrandă lui zeus, ce avea un Sanctuar în Olympos, cel mai înalt munte din Grecia continentală. Acest gen de ofrandă adusă divinităţii prin mişcare “kinesis” prin purificarea de rele “katharsis”, prin virtutea păcii “areté” asupra războiului este una din marile revoluţii ale spiritualităţii umane ce obiectivează mitul prin logosul sportiv “mythos-logos”.

Olimpiada sportivă, şi subsequent orice întrecere sportivă trebuie să fie privită ca o tămăduire atât a trupului cât şi a sufletului “soma &psyche” ca o necesară armonie cu ordinea Naturii “physis” şi cea a Cosmosului “kosmos noetos”. Arenele olimpice începând cu cele din Antichitate şi până la Cuibul Păsărilor din beijing, sunt Temple ale întruchipării archetipale ale născocitorului şi constructorului “homo faber”, care zidind Arene se re-zideşte pe el însuşi ca trup şi suflet; omul ca entitate anthropologică a lui Homo Sapiens rămâne încă o fiinţă ne-elucidabilă trebuie să fie mereu o bipolaritate între trup şi spirit “appetentia corporis et appetentia spiritualis”.

Mişcare, Sport, Competiţie, iată triada atât a omului antic, cât şi a celui modern, prin care el îşi actualizează “entelecheia” potenţialităţile sale “dynamis” ca şi competitor, ca performer, atât în plan fizic. Cât şi în cel mental, devenind un idol, un model al cetăţii-polis, al Naţiunii din care face parte, iar în cazurile excepţionale un model al neamului omenesc “generis humani”; performerul de excepţie, campion sau multiplu campion olimpic sau mondial, este cel ce datorită taşlentului, trudei şi inspiraţiei se autodepăşeşte pe sine însuşi, oferind freamătului tribunelor lumii în era televiziunii noua imagine, noua esenţă “eikon” a mişcării de sine, devenind el însuşi o ofrandă pe altarul lui “Citius, Altius, Fortius”; acest trias de mai repede, mai înalt, mai puternic, este însăşi esenţa şi quint-esenţa umanităţii în permanenta ei zbatere înspre bine şi mai frumos atât ca întrecere sportivă, cât şi ca întrecere techno-ştiinţifică, economică sau culturală.

Zeus din Olympos este astfel celebrat de-a lungul Millennilor în marile cetăţi oraşe sau metropole ale lumii – Atena, Paris, London, Roma, Melbourne, Mexico City, München, Montreal, Los Angeles, Barcelona, Atlanta sau acum Béjing (Beijing) ca o mythologie ce se naşte, ce îşi are geneza sub ochii contemporaneităţii prezente şi tele-prezente; Sanctuarul din Olympos îşi deschide coloanele înspre căile lumii “Dao” înspre centricitatea relaţiei dintre “yin” şi “yang”, păstrând legătura “zhenren” cu lumile istorice şi civilizaţiile dintre pământ şi cer “tian ming”. Consider ca una din soluţiile ieşirii din multitudinea de crize ale lumii noastre ar fi o restructurare mondială înspre umanitatea olimpică, a unor competiţii etice în toate domeniile ca o ofrandă “XI” de “trustworthiness” a tuturora.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]