Vosganian:Stabilitatea politică în termeni de trădare este cea mai păguboasă formă de stabilitate

Vosganian a vorbit la Bistriţa şi despre responsabilităţile clasei politice. În viziunea acestuia, în toamna acestui an, clasa politică românească are imensa responsabilitate de a se aşeza la masă şi de a discuta programul de preîntâmpinare a unei posibile crize în 2012.

,,Dacă nu facem asta, România va fi o ţară extrem de vulnerabilă”, precizează Varujan Vosganian.

El susţine că o primă soluţie ar fi reconfigurarea majorităţii parlamentare, pentru că mediul politic este virusat de tot felul de teme corecte, dar prost spuse, sau teme inutile.

Întrebat cum se va produce această reconfigurare a majorităţii parlamentare, Varujan Vosganian a răspuns:

,,Mie, sincer, această vânare de gazele mi se pare penibilă. Faptul că am ajuns în România să discutăm stabilitatea politică în termeni de trădare este pentru că, stabilitatea actuală este rezultatul trădărilor de tot felul. Este cea mai păguboasă formă de stabilitate, şi că noi gândim singura şansă, a desprinde ca ţurţurii primăvara, câţiva de acolo, pentru a putea face altă majoritate, arată cât de jos am ajuns în politica românească, cât de jos. Singurul nostru argument este că, după aceea, am putea trece rapid la anticipate ca să terminăm cu ruşinea aceasta, şi trebuie găsită o formulă de limitare a capacităţii parlamentarilor de a merge de colo, colo”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5