Voievozii şi cnezii Bârsan

În lucrarea “Istoria României în date” apărută în anul 2010 la Editura Enciclopedică şi având ca autori un select colectiv coordonat de Dinu C. Giurescu se menţionează la pagina 42 despre existenţa, la anul 1334, a unui oarecare “Allexandro Moldaowicz, presupus locuitor al Băii (numit si Moldova, Mulda sau Civitas Moldaviae, …)”.
Ce ştim despre acest personaj, doar faptul ca este pomenit , într-o lucrare numită Codex Diplomaticus Prussicus , apărută în anul 1836, existentă în biblioteca Universităţii Columbia. În text numele personajului este trecut cu litere mici, fiind ultimul dintr-o înşiruire de nume şi atât, fără să se facă precizarea că a fost locuitor al Băii. Autorii lucrarii improvizeaza după nume, acordându-i acestui personaj o localizare ipotetică în Moldova, bazându-se doar pe faptul că il chema Moldaowicz.
Am explicat într-un capitol anterior cum se fac aceste dezinformari şi manipulări de informaţie, atât de cronicari cât şi de istorici.
De ce am menţionat acest lucru ? Aferent prezentării din capitolul anterior conştientizăm că în Maramureş, începând încă din anul 1270 sunt menţionaţi cnezi si voievozi români. Existenţa lor este însa mult anterioră acestei date. Dar faptul că ei sunt menţionaţi în actele administrative ale regalitaţii maghiare, cu fapte şi acţiuni, ne conferă dovada existenţei lor, atunci şi anterior.
Chiar dacă aceşti cnezi si voievozi, pe care ne permitem să-i re-enumeram: Negrilă, Radomir, Tatomir, Maxim, Crăciun, Stanislău de Ung, s.a. au existat, ei ,nu sunt menţionaţi nici în lucrarea de mai sus pomenită, nici în alte lucrari care se doresc a fi carţi de istorie a României.
În ciuda faptului că voi fi acuzat pe părtinire,sau vreo legătură cu cele ce le voi prezenta, sunt nevoit, din motive strict istorice, atestate documentar să fac prezentarea unui personaj istoric, omis de asemenea din carţile docte ale istoricilor, Stanislău, nepotul lui Leu (Ladislau) Bârsan, fiul lui Stan Bârsan de Bârsana.

Cea mai veche “diplomă” de înnobilare a unui cneaz român de către un rege al Ungariei este din 1326 la 22 septembrie, când Carol Robert de Anjou, dăruieşte lui Stanislău pentru serviciile sale aduse coroanei, moşia Zurduc: Vrem să ajungă la cunoştiinţa tuturor, prin cuprinsul scrisorii de faţă, că luand seama la faptele de credinţa şi la slujbele merituoase ale cneazului Stanislău, fiul lui Stan….. am hărăzit un anumit pământ numit Zurduky (Strâmtura), aflator în districtul Maramureşului, ţinând de dreptul nostru de danie, împreună cu toate folosinţele şi dependinţele sale, între semnele de hotar şi hotarele dinainte aceluiaşi Stanislău cneazul (kenezio – în original) şi prin el, moştenitorilor săi şi urmaşilor moştenitorilor săi, pentru a-l stăpâni, a-l ţine şi a-l avea cu drept deplin, de necurmat … (Diplome Maramureşene din sec. XIV si XV, pag. 7).

Stanislău este unul din cnezii maramureşeni care pentru faptele şi serviciile lui aduse regelui va primi ca donaţie mosia Zurduk, din nordul Maramureşului, care cuprindea satele: Bârsana, Strâmtura, Onceşti, Corneşti, Năneşti şi Fereşti. În diploma emisă în anul 1326 se menţionează şi numele tatalui său Stan (Stanislău).
Care au fost însa aceste servicii si fapte menţionate de diplomă?
În anul 1324 tătarii aliaţi cu moldovenii vor intra în Transilvania, devastand cu preponderenţa Ţara Maramureşului. Cnezii şi nobilii maramureşeni , printre care şi Stanislău Bârsan vor participa cu contingente armate alături de oastea regală a lui Carol Robert. Bătălia finală se va da undeva în nordul Maramureşului. Invadatorii vor fi infranţi şi parte din ei alungaţi peste Carpaţi în Moldova, parte din ei vor rămâne pe câmpul de luptă. Cronicile timpului menţionează în jur de cca. 30.000 de morţi din partea tătarilor şi moldovenilor. Urmare a acestui ajutor mulţi dintre cnezii şi voievozii maramureşeni vor fi înobilaţi şi impropietăriţi cu moşii de către regele maghiar.
Ce a însemnat această împropietărire şi care au fost aspectele ei şi conjuctura în care s-a facut , scrie Alexandru Filipaşcu în lucrarea sa “Istoria Maramureşului “ : Faţă de aceste concesii, fruntaşii români au fost recunoscuţi de nobili donatari ai coroanei ungare, cu dreptul de a fi judecaţi numai de rege, precum şi respectarea autonomiei şi a organizaţiei voievodale şi cneziale. Pentru aceasta însă trebuiau să plătească regelui jumătate din a 50-a parte după vitele supuşilor lor, iar jumătate constituia venitul lor („medietatem collectarum quinquagesimalium", cf. ib. nr. 45). Printre cei ridicaţi la treapta nobiliară îi găsim pe voievozii Ştefan din Cuhea, Seneslau din Dolha şi Crăciun din Bilca, apoi pe cnejii Seneslau din Bârsana, Bogdan şi Iuga, fiii lui Ştefan, Ion şi Ştefan, fiii lui Iuga, Maxim din Iloşva, Giula şi fiii săi din Giuleşti, Drag şi Dragoş din Bedeu ş.a. înnobilarea aceasta n-a adus nici un câştig material fruntaşilor maramureşeni, deoarece în locul moşiilor regale ce trebuia să li se doneze, li s-au donat propriile lor moşii, pe care în baza dreptului valah le stăpâneau din moşi-strămoşi; iar ridicarea propriu-zisă la nobilat n-a fost altceva decât o asimilare a gradelor de voievozi şi cneji cu gradele corespunzătoare din ierarhia feudală. Ceea ce au primit în plus au fost doar nişte diplome scrise pe piele de câine, însoţite de blazoane strălucitoare, care până azi constituie aşa-zisa „fală mare în traistă goală" a maramureşenilor. Se introduce astfel în Maramureş o administraţie mixtă feudovalahă, având ca organ suprem de conducere congregaţia voievozilor şi cnejilor, prezidată de comitele suprem („praesen- tibus homine comitis ac Kenesis terrae Maramorisicnsis... convocatus omnibus kenesiis terrae praedictae et vicinis commetaneis suis", cf. ib. nr. 13 şi 14).”

În decursul timpului această familie va mai fi pomenită destul de des în documentele cancelariei regale pentru serviciile sau deserviciile (!) făcute regilor maghiari.
( Fragment din volumul Istorie Furată, Cronica românească de istorie veche ce va fi lansat vineri, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa)