Cartea “Uțu Strugari, un actor grăbit” a fost lansată la Timișoara

VISUL

Menuţ Maximinian

Actorii, până la urmă, nu suntdecâtnişte vise.
Nastassja Kinski

O poveste despre viaţa actorului care a dăruit pe scenă clipe de neuitat pentru spectatori. Stăpân pe domeniul efemerului, actorul prezintă nu doar măştile personajelor, ci şi parte din trăirile lui, alegându-şi gloria fără margini.
Mircea Daroşi ne aduce în prim plan povestea pe scenă, dar şi dincolo de aceasta, a actorului Ioan Strugari, cu rădăcini adânci pe meleagurile năsăudene, în Parva, dar şi bănăţene, în Şandra, cap de afiş la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, care alege calea eternităţii la numai 29 de ani.
Uţu, cum îl cunoşteau colegii de scenă şi prietenii, a jucat în 15 piese de teatru, având personaje diferite, dar de fiecare dată strălucind pe scenă. Participarea la festivaluri şi, dincolo de toate, dragostea lui pentru teatru, pentru care a renunţat la orice alt vis, au făcut din tânărul actor un nume rostit pe buzele tuturor timişorenilor.
A murit şi a înviat de zeci de ori, odată cu toate „făpturile” pe care le-a jucat, s-a bucurat şi a suferit străbătând prin poveştile prezentate secolele şi sufletele, ajungând să se suprapună peste destinul fiecărui personaj. Mircea Daroşi ne prezintă, în cartea omagiu, un călător al timpului care şi-a găsit hrana spirituală din aplauzele publicului, ducând cu sine vieţile personajelor care s-au revărsat peste limitele timpului şi spaţiului. De altfel, actorul a pus stăpânire pe om, spectacol cu spectacol, astfel încât limita graniţei între ceea ce omul a vrut să fie şi ceea ce a devenit a dispărut pentru că, mereu preocupat să-şi întruchipeze cel mai bine personajele, le-a asimilat până la contopire. E o muncă imensă şi costisitoare să cauţi în tine acele resorturi care sunt ale personajului. Strugari a reuşit să facă acest lucru, demonstrând că un actor, în momentele sale de graţie, nu este el actorul ci o operă de artă.
Cartea porneşte de pe meleagurile Ţării Năsăudului, din Parva, acolo unde tânăra familie Strugari se hotărăşte să ia drumul Banatului, la fel ca alte multe familii din această zonă. Ajunge în localitatea Şandra, acolo unde, pe 16 decembrie 1981 s-a născut unicul lor fiu, Ioan, alintat de toată lumea Uţu.
Mă regăsesc şi eu în această poveste, pentru că şi părinţii mei au plecat la muncă în Banat, iar eu m-am născut în Timişoara, ca mai apoi să mă reîntorc la Bistriţa. Primii ani i-am petrecut şi eu la bunici, la fel ca Uţu, care a fost ca un Făt- Frumos pentru ei. De altfel, în fiecare vacanţă îşi încarcă bateriile la Parva şi, chiar după ce a devenit un nume cunoscut al scenei timişorene, revenea aici cu drag, în mijlocul neamurilor sale. Când s-a înscris la liceu, mama i-a spus câteva vorbe care i-au rămas ca un motto peste timp: „Să fii cuminte, puiu mamii, să nu ne faci de ruşine”. Recita frumos din poeziile lui Eminescu şi Goga, dar îl îndrăgea şi pe Coşbuc, de pe meleagurile părinţilor lui, fapt pentru care a fost nelipsit la programele artistice. Viaţa nu este întotdeauna aşa cum ne-o dorim, astfel încât părinţii divorţează, iar Uţu rămâne doar cu mama în Banat, tatăl reîntorcându-se la Năsăud. Precum mama lui Creangă, Smaranda, sau Catinca Moromete, mama lui Niculaie, Nastasia se luptă singură ca lui Uţu să nu-i lipsească nimic, dându-şi toată bruma ei de bani, câştigată cu efort, pentru studiile acestuia.
După absolvirea liceului, visul lui era să dea la Actorie, însă pentru a-i face pe plac mamei, care-i dorea o profesie de viitor, se înscrie la Ştiinţele Economice şi urmează un an de facultate. Între timp, pentru a mai reduce din povara mamei, se angajează ca ospătar. Însă dorinţa de a fi actor nu-l părăseşte nicio clipă astfel încât, în anul următor dă la Teatru şi, cu ajutorul mamei, care-i înţelege până la urmă menirea şi-l înscrie la câteva ore la o actriţă de seamă a teatrului din Timişoara. Va fi admis şi astfel este pe cale să-şi împlinească visul spre bucuria tuturor celor care-i ştiau această dorinţă. Însă, ca un făcut, vin şi primele probleme de sănătate, suferind de bronhopneumonie, iar tratamentul fiind de luni bune, este pe cale să piardă locul la facultate. În timpul studenţiei, la Facultatea de Muzică, Secţia Artele Spectacolului, obţine şi bursă de merit, este îndrăgit de profesori şi de colegi astfel încât joacă din anul I. A luat licenţa cu brio şi s-a angajat la Teatrul Naţional din Timişoara. În acest timp, mama ia drumul Italiei pentru a câştiga o brumă de bani, însă relaţia cu fiul este la fel de puternică, zi de zi dialogând la telefon.
Succesul cu rolul din piesa „Visul” după Mircea Cărtărescu, în regia Cătălinei Buzoianu, sau filmul „Europolis” în care a jucat alături de Adriana Trandafir, l-au făcut să uite de dorul de mamă, dar şi de singurătate, iubirea fiind pusă pe locul doi.
După zile de suferinţă, la doar 29 de ani, Uţu va trece pe poarta Cerului, presa semnalând pe pagina întâi dispariţia marelui actor care a fost învins de o infecţie la măduva spinării. Zi de doliu la Timişoara, pe faţa Teatrului Naţional şi a Operei din Capitala Banatului fiind afişat un banner uriaş cu chipul actorului care a plecat spre o lume mai bună. Zâmbetul său nu a mai putut înfrunta absurdul unei boli, ultimele clipe din viaţa acestuia fiind surprinse de Mircea Daroşi într-o descriere a emoţiilor puternice, gândul fiind că dincolo de această viaţă este eternitatea. Întreaga carte este scrisă ca o poveste din care răzbate iubirea pentru artă, dialogurile purtate fiind bine structurate, astfel încât prin acest volum actorul Ioan Strugari va rămâne încă o dată prezent pe veşnicie în conştiinţa celor care l-au iubit. Şi nu au fost puţini, ci sute de spectatori, colegii de la teatru, elevii lui de la Colegiul „Ion Vidu” de la Timişoara, studenţii şi, mai presus de toate, o mamă care îi duce mai departe dorul în această lume, înălţând rugăciuni către Cel de Sus.
“Actorul e unul care spune pe dinafară ceea ce alţii simt pe dinăuntru” (Tudor Muşatescu).Uţu Strugari a arsc a o torţă pe scenă, fiind un actor grăbit spre eternitate. “Un oraș întreg l-a plâns și odată cu el a murit și spectacolul ”, spune Ada Lupu, director general al Teatrului Național Timişoara. Actorul perfect cu o bucurie copilărească pentru fiecare rol revine în mijlocul nostru prin această carte. Felicitări scriitorului Mircea Daroşi pentru acest demers.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]