Virginia Brănescu: „Spre zări albastre”, Ed. Karuna, 2013

Scrierea oricări poezii se face dintr-un efluviu interior, dintr-un preaplin osmotic ce nu mai poate fi zăgăzuit, în timp ce eposul îşi are geneza într-un sâmbure de dictaticism, o intenţie de a oferi semenilor învăţăminte rezultate dintr-un experiment real sau mental.
Ar fi cu neputinţă deci ca distinsa scriitoare bistriţeană din titlu să nu se înscrie în coordonatele de mai sus şi chiar am putea spune că le ilustrează. Un argument ar putea fi însăşi perpetua pendulare a domniei sale între şevalet, ca pictor şi cea de meşter la „moara” cuvintelor. Placheta de faţă –generos prefaţată de scriitorul şi jurnalistul Maximinian Menuţ- adună între coperţile ilustrate naturistic, tonifiant, mai bine de 60 de poezii, ce se constituie într-o lectură cu foarte multe pagini memorabile. Gama temelor abordate este largă: de la fenomenele universului, la ambientul proxim fiinţei, la multe „ars poetica” sau legănări şăgalnice care vor să disipeze melancoliile inerente oricărui „alpinist” al Olimpului. Desigur că astfel cititorul poate face decantări valorice între lirica de tip familial, amical (dusă până la perfecţiune de poeţi ca Al. Mirea sau Topârceanu-dintre clasici) şi temele majore. Ceea ce aş remarca ar fi capacitatea superioară altor volume anterioare ale domniei sale de a metaforiza, de a formula viziuni lirice complexe, perfect decriptabile altfel, care conferă o cantonare lângă poeţi mari, în ciuda modestiei la care autoarea nu vrea cu niciun chip să renunţe.
„Şi viaţa se naşte din grele-nceputuri/ Din zloata-ncercată pe scuturi, sub scuturi,/ Răsar ghioceii cu nimbul de nea/ Din haosul negru se naşte o stea/ Şi stele puzderii se nasc împrejur,/ Pe cerul albastru cu purul azur,/ Viaţa triumfă-ntr-un nou început,/ Se naşte din moartea ce ieri a trecut/ Şi totul e pur.” (Geneză);
„E cald de tot/ Mi se topeşte gâmdul...”(Caniculă)
Numeroase stanţe vor să expliciteze intruziunea în regatul muzelor: ”M-am străduit cu mare rost/ Să dau luminiii adăpost/ În inima şi mintea mea/ Să răsădesc câte o stea.” (Scut). Altădată, cotidianul, banalul are potenţe lirice, transgresând simţirea comună: „Urmezi un drm şi-ţi laşi iubirea-n cale/ Cu braţe-ntinse ca pe-un rege Lear/ Eşti zeul tainic, pribegit pe-un TIR/ Ce lasă-n urma lui doar dor şi jale!”(Şoferul)
Adieri melancolic-persuasive par să aibă o frecvenţă sporită în tema acelui etern „fugit ireparabile tempus”, a fragilităţii şi fragilizării constante a eului („Drum”, „Pelerin”, „Astrală etc.) Nu vom insista excesiv asupra tematicii şi stilisticii, lăsând cititorului bucuria unei lecturi agreabile şi folositoare – „Utile dulci.” –cum spuneau enciclopediştii latini.
Felicităm pe dna. Virginia Brănescu pentru efortul persistent de a fi o slujitoare credincioasă muzelor eliconice, pentru străduinţa de a „spori lumina” din noi, cum se destăinuia cândva Lucian Blaga.