La noi

Viitoarea „generație feisbucă”

Cornel Cotuțiu

Intenționat nu am respectat ortografierea infatuatului neologism, de la care am inventat adjectivul din titlu, inclusiv pentru felul cum sună finalul cuvântului. Recunosc, e o răutate al cărei efect e doar pentru a-mi potoli idiosincrazia pentru rapidul comportament al vârstelor tinere de acum și gândul la cele ce vor urma, în raport cu actul scrierii și al cititului.
Nu faci doi metri pe stradă să nu dai de un tânăr cu tableta la ureche, nu vezi pe o bancă o pereche de tineri să nu dea cu degetele pe ecranul unei tablete; în tren la fel, în autobuz la fel. Te duci în vizită la o familie și cel mic de 3 ani e cu scula în mână și vrea să-ți arate nu știu ce de pe ea.
De aici apoi gândul trist, melancolic, din acest punct de vedere, pentru copiii acestor copii sau copiii copiilor acelora. Apropo de vizită: Am deschis penarul fratelui mai mare, acesta fiind deja școlar și de aici a țâșnit gândul și imaginile însoțitoare.
Va veni o vreme când, undeva ori în mai multe așezări, vor exista câte un „Muzeu al obiectelor anacronice”. Îmi închipuiam o sală cu vitrine de sticlă protejând obiecte folosite pentru scrisul tradițional și tipărituri.
Iată o masă pe care bilețelul explicativ spune că ai a face cu obiecte de scris sau legate de actul arhaic al scrisului și, alături, un tabel cu denumirea fiecăruia și un dicționar de arhaisme în care tu, omul viitorului de cândva, de vrei, te vei lămuri despre utilizarea fiecărui obiect. Astfel, vezi, sub sticla protectoare: o pană ascuțită la cotor, călimară cu cerneală, alta cu tuș, sugativă, toc, peniță, creion, ascuțitoare, radieră, stilou, pix, caiet, carnet, agendă.
Urmașul nostru, din viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, va vedea pe o altă măsuță o bizarerie de care noi înșine ne-am descățat: mașina de dactilografiat (ajutorul atât de prețios pentru secretarele tuturor instituțiilor secolului XX); dar cred că va pricepe ce utilitate avea, dat fiind clapele mașinii, oarecum asemănătoare cu tastele calculatoarelor.
Ei bine, sub un capac generos de sticlă: masa cu niște obiecte despre care urmașul urmașilor noștri va înțelege că este vorba despre tipărituri: cărți de toate dimensiunile, de la dicționare la volume de literatură și știință, ziare, reviste, calendare, ilustrate, cărți poștale. Am avut și o mirare năstrușnică: în biserici, preoții vor mai avea pe altar tradiționala, impresionanta biblie, ori, tot așa, o tabletă? Asta o va hotărî Dumnezeu.
Mda!... Mă alin amintindu-mi din nou de o tânără dintr-o familie românească din Canada: Când tatăl său, umblând de-a lungul și de-a latul continentului nord-american, a găsit o carte pe care fiică-sa o dorea enorm de mult, ajuns acasă, i-a dat-o, ea nu numai că nu mai termina s-o mângâie, dar, răsfoind-o, o și mirosea… (Mda! Puncte de suspensie).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]