( Video) Eveniment la Bistriţa. De 30 de ani, Domnica Dologa înscrie cântecul năsăudean în cartea tradiţiilor româneşti

Un eveniment ce va rămâne în memoria iubitorilor de cântec popular a avut loc la Centrul Cultural „Dacia”. La 30 de ani de cântec, Domnica Dologa a fost sărbătorită de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură în cadrul unei gale a cântecului năsăudean, dar şi a folclorului românesc.
Evenimentul a debutat în foaierul Centrului Cultural „Dacia”, acolo unde au fost lansate albumele „Din Năsăud, de la noi” şi „Am vinit cu drag la voi”.
Despre repertoriul artistei, despre modul în care ştie să păstreze nealterat folclorul, fiind un model pentru tinerele generaţii, au vorbit managerul Centrului Judeţean pentru Cultură - Gavril Ţărmure, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Vasile Puica, secretarul de stat Alexandru Pugna, maeştrii Anghel Urs şi Ştefan Cigu, fostul director al instituţiei – Nicolae Gălăţean, Matilda Pascal Cojocăriţa – directorul Ansamblului profesionist „Dor Românesc” şi Ramona Bugnar – director Centrul Cultural „Dacia”. „Vocea Domnicăi Dologa este limpede şi curată ca aerul de deasupra pajiştilor montane, dar îşi poate adăuga inflexiuni cromatice de o mare diversitate asemănătoare celor din pădurile Văii Someşului din zilele însorite ale toamnei. Gravitatea durerilor înăbuşite din balade, nostalgia romanţei, voioşia învârtitei şi a câtecului de petrecere, dulceaţa unică a doinei sunt de regăsit toate în vocea ei, care o face unică în ţară, ca reprezentant al cântecului someşan. Deasupra calităţilor vocale, Domnica Dologa are şi o prezenţă artistică remarcabilă, definită prin nobleţe şi decenţă, prin comunicare empatică cu publicul şi împărtăşirea autentică a stărilor sufleteşti. Scena vibrează cald de fiecare dată când de pe ea solista răspândeşte cântecul pentru public şi comunicarea cu acesta se îmbogăţeşte prin frumuseţea portului şi profesionalismul atitudinii. Domnica Dologa este o interpretă de primă linie din România, care deţine deopotrivă un repertoriu valoros sub aspectul păstrării tradiţiilor, cât şi îndrăgit şi iubit de public”, a spus dr. Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură.
"Suntem în ceas de sărbătoare a cântecului năsăudean. În 30 de ani de carieră Domnica Dologa a reuşit să transforme clipa în nemurire, îmbrăcând ţinuta de gală a tradiţiilor noastre, creionând un portret al folclorului românesc ce va rămâne în cartea de aur a spiritualităţii acestor plaiuri. Este o mare responsabilitate de a transmite mai departe bogăţiile folclorice care reprezintă identitatea noastră. Domnica Dologa este printre puţinii artişti care au reuşit să facă, cu adevărat, acest lucru. Nici măcar cu gândul nu s-a abătut de la drumul cântecului tradiţional, deşi este uşor să aluneci pe cărări unde succesul efemer vine imediat, însă la fel de repede dispare. Este adepta de neclintit a păstrării originalităţii în conţinut şi formă, în ceea ce priveşte cântecele pe care le-a cules direct de la izvoarele lor, din popor, şi le transmite mai departe ca o sfântă îndatorire faţă de ţară. Domnica oglindeşte prin cântecul ei ceea ce puţini artişti reuşesc să facă: sensibilitatea, spiritul creativ şi dragostea pentru vatra străbună, şi o face din toată inima. Prin repertoriul de-o frumuseţe de netăgăduit, prin costumele parcă pictate de ţărăncile de pe Sălăuţa, prin frumuseţea vocii şi prestanţa scenică, Domnica Dologa este artista reprezentativă a Ţării Năsăudului" a declarat etnologul Menuţ Maximinian.
„Într-o lume în care publicul iubitor de tradiţie şi de valori spirituale, de esenţă, se lasă furat de tot felul de producţii muzicale ieftine, un folclor surogat, contrafăcut, o improvizaţie artistică ce ţine doar de divertisment, este o revelaţie atunci când constaţi că sunt şi interpreţi ce şi-au asumat cu responsabilitate, misiunea adevărată, aceea de a sluji folclorul şi de a nu se sluji de el. Ascultând-o pe Domnica Dologa avem încrederea că încă nu este totul pierdut, că încă avem interpreţi ce găsesc valori nepreţuite, născute din trăirile sincere ale oamenilor din satul năsăudean. În repertoriul Domnicăi Dologa citim toate stările sufletului oamenilor buni şi vrednici din Ţara Năsăudului printr-o voce de o mare valoare. Într-o lume în care mari interpreţi cad de pe piedestalul câştigat prin lucruri de valoare de dragul succesului ieftin, uşor şi vremelnic, trăgând după ei o întreagă generaţie de tineri interpreţi care au scuza modelelor, vine Domnica Dologa să ne convingă de faptul că sunt şi interpreţi ce-şi asumă cu responsabilitate misiunea, urcând prin activitatea lor în ierarhia celor mai valoroşi interpreţi ai folclorului românesc. Domnica Dologa a devenit un adevărat model pentru generaţia tânără de interpreţi ai folclorului autentic, prin seriozitate, implicare, autenticitate făcând parte din elita artiştilor”, a declarat Alexandru Pugna, ministru secretar de stat.
„Domnica Dologa este o artistă deosebit de sensibilă şi generoasă, care abordează melodii autentice din zona Năsăudului, dar şi romanţe. Mare mi-a fost bucuria când am regăsit-o la Festivalul „Crizantema de Aur” unde a impresionat juriul şi publicul prin vocea sa inconfundabilă, obţinut prin interpretare, atitudine, prin harul său, trofeul festivalului. Eu, alături de familia mea, îi dorim să-şi împlinească toate visele şi proiectele pe care şi le-a propus şi promitem că-i vom fi alături”, a declarat dirijorul Ştefan Cigu.
La rândul lui, Anghel Urs a vorbit despre colaborarea de 30 de ani cu Domnica Dologa, pe care o apreciază pentru tot ceea ce face, pentru folclorul adevărat din judeţul nostru.
„Eu am rămas neschimbată în interiorul meu, fiind acelaşi copil de pe Fiad care îşi doreşte să cânte. Cred că la naştere noi, cântăreţii, am primit celule în plus, acele celule care se numesc cântec. Nu putem să respirăm fără ele, nu putem să existăm. Mereu îmi doresc să duc mai departe ceea ce am învăţat de la ţăranii noştri, mereu îmi doresc să cânt. Să ştiţi că mai există ţărani, eu m-am mutat de la oraş la sat pentru că îmi doresc să locuiesc în mijlocul acestora ca să nu mă îndepărtez de obiceiuri, de cântec şi de tot ce înseamnă ţăranul român. Degeaba ai talent dacă nu are cine să te ajute, sunt foarte emoţionată pentru ceea ce mi s-a întâmplat în aceste zile. Părinţii mei sunt tot pe Valea Fiadului, oameni în vârstă, care nu pot să vadă ceea ce am făcut eu, au doar radio. Acolo nu este curent şi nu au televizor. Marea mea familie este aici, în Bistriţa, Ansamblul profesionist „Dor Românesc”. Nu aş fi putut face nimic fără oamenii pe care i-am întâlnit în cariera mea. Am început la „Cununa de pe Someş”, un ansamblu extraordinar, în urmă cu 30 de ani, unde am întâlnit-o pe doamna Elvira Botoş, care m-a format ca artist şi ca om. Am venit un copil poate nu foarte instruit şi elevat, dar ea m-a învăţat cum să cânt, mi-a spus unde greşesc, mi-a spus cum să vorbesc, cum să mă port, acolo am întâlnit nume mari din folclorul nostru, pe Valeria Peter Predescu, pe Alexandru Pugna. După ani de zile, probabil am meritat să devin artist profesionist, dar mi-am şi dorit foarte mult acest lucru. Era tot ce-mi doream în viaţă, să se spună că Domnica Dologa este un artist profesionist. Am reuşit şi acest lucru, dar tot aceeaşi am rămas. Sunt credincioasă cântecului popular creat de ţăranul nostru”, a declarat Domnica Dologa.
După acordarea de autografe la cele două noi albume, publicul a intrat în sala de spectacol, acolo unde programul a început cu Domnica Dologa şi un taraf tradiţional condus de Anghel Urs, ilustrând o parte din cântecele ce se află pe albumul imprimat cu acesta „Din Năsăud, de la noi”. Apoi, au venit în spectacolul aniversar, din tânăra generaţie, Cristina Livia Scurtu, Anamaria Marti şi Macedon Botârlă. Invitaţii Domnicăi Dologa din ţară au fost Marilena Zegrean Istici, Panfil Roată, Nina Predescu, Felicia Stoian, venită împreună cu sora ei, Maria Coman (o surpriză din partea celei care a fost şi prezentatoare), Florentina şi Petre Giurgiu, dar şi colegul de atâţia ani de pe scena bistriţeană, Alexandru Pugna, mereu alături de Domnica Dologa, atât în cariera artistică, cât şi în cea personală, fiind naşul acesteia.
Sub bagheta maestrului Ştefan Cigu, au fost ascultate cântece frumoase, aplaudate de publicul bistriţean, concertul culminând cu piesele semnate de Domnica Dologa din noul album „Am vinit cu drag la voi”, realizat împreună cu dirijorul Orchestrei profesioniste „Dor Românesc”.
Scena a fost gătită cu totul aparte, directorul Matilda Pascal Cojocăriţa dând strălucire spaţiului în care Domnica a activat de-a lungul vremii printr-o grafică şi un decor într-adevăr superbe. Aşături de artistă au fost toţi colegii de la „Dor Românesc”, de la solişti la dansatori şi orchestră, bucurându-se de sărbătoarea acesteia.
Un concert ce se înscrie în linia celor mai frumoase evenimente derulate la Bistriţa de-a lungul vremii prin eleganţă, autenticitate, vibraţie spirituală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]