(Video): Consilierii locali, de la toate partidele, susţin sprijinirea financiară a CSM Bistriţa. Vezi suma alocată !

Liderii grupurilor politice din Consiliul Local Bistriţa – viceprimarul Cristian Niculae (PSD), Sorin Hangan (PNL), Gelu Muthi (ALDE), Teodor Mârza (PER) şi Antal Attila (UDMR) - au anunţat iniţierea în comun a unui proiect de hotărâre prin care să se aloce sprijin financiar echipei de handbal feminin CSM Bistriţa. Este vorba despre un milion lei, bani care sunt deja cuprinşi în bugetul municipiului Bistriţa. Proiectul va fi depus în perioada imediat următoare şi va intra la dezbaterea în plen fie în şedinţa ordinară din 31 august, fie într-o şedinţă extraordinară din septembrie.

          „Am reuşit să găsim înţelepciunea, echilibrul şi maturitatea politică necesare elaborării unor proiecte pentru cetăţenii municipiului Bistriţa, să mergem împreună, umăr la umăr, pentru dezvoltarea municipiului Bistriţa. Noi, consilierii Partidului Social Democrat susţinem acest proiect, uitându-ne şi apreciind performanţele pe care echipa de handbal CSM Bistriţa le-a avut în anii anteriori, performanţe care au culminat cu câştigarea medaliei de bronz în Cupa României, ediţia 2016-2017. Fără îndoială că menţinerea echipei în plutonul fruntaş al clasamentului Ligii Naţionale, precum şi o evoluţie viitoare în concordanţă cu nivelul de aşteptare creat deja este strând legată de asigurarea finanţării necesare. (...) Am convingerea că alături de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a alocat deja fonduri cu această destinaţie, contribuţia noastră la susţinerea echipei de handabl CSM Bistriţa va aduce rezultatele dorite şi va face posibilă evoluţia la cel mai înalt nivel”, a declarat viceprimarul Cristian Niculae. Social-democratul a menţionat că alocările sunt posibile în urma modificării Legii 69/2000 şi a adoptării OUG 38/2017, în prezent fiind aşteptate puncte de vedere de la Oficiul Concurenţei.

          Liderul liberal Sorin Hangana precizat că sprijină acest demers pentru că este de părere că întotdeauna „proiectele mari şi importante pentru comunitate pot avea succes doar dacă se bucură de consens”. Acesta a menţionat că, împreună cu câţiva colegi liberali, printre care Crin Pîntea, Ioan Peteleu, în 2012, a început acest demers pentru susţinerea sporturilor de echipă, s-au deplasat la Zalău pentru a vedea cum funcţionează lucrurile şi cum autorităţile locale pot finanţa sportul, însă nu a fost pus în operă, dar a fost preluat de Consiliul Judeţean.  „Sper ca acest proiect să devină mai complex, să începem de la juniori. Ar trebui să-l extindem şi spre alt gen de sport de echipă. Corect ar fi ca această comunitate locală să se ocupe de toate aceste sporturi, să atragem copiii spre sport. Sper să fie un lucru bun şi un demers salutat şi de către cetăţenii care ne-au trimis aici. Iubesc sportul”, şi-a motivat susţinerea consilierul Sorin Hangan.

          Viceprimarul Gelu Muthi a ţinut să puncteze faptul că aşa cum autorităţile au obligaţia susţinerii unor investiţii, tot aşa trebuie să susţină şi sportul. Acesta a făcut referire a situaţia multiplelor acte normative aflate în vigoare, peste 95.000, care de multe ori încurcă iţele administrative, aşa cum s-a întâmplat şi în alocările de bani pentru sport.

          Attila Antal de la UDMR s-a arătat încântat de această iniţiativă, adăugând că şi în mandatul trecut, atunci când a fost vorba despre sport, a susţinut astfel de proiecte. „Îmi doresc ca handbalul să ajungă pe culmi cât mai înalte, la nivelul Bistriţei, la nivel naţional şi internaţional şi poate că va atrage şi copiii din şcoli să practice acest sport”, a spus Attila Antal.

          Nu în ultimul rând, ecologistul Teodor Mârza a punctat faptul că acest proiect comun reprezintă o normalitate, felicitând echipa pentru rezultatele obţinute şi dorind succes în noul sezon competiţional.

 

https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/1891591277758466/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5