Victimele şoselelor

Vineri la ora 20.30, pe DN 17D în Năsăud, Km 20+300, numitul Lazăr L., de 22 ani, din Sîngeorz Băi, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei în conducere a surprins şi accidentat pe numitul Ştefan S., care se deplasa cu bicicleta în aceeaşi direcţie de mers. Biciclistul purta vesta reflectorizantă. Din accident a rezultat rănirea uşoara a biciclistului. Conducătorul auto şi victima au fost testaţi alcoltest rezultatul fiind de 0,00 mg/l pentru conducătorul auto şi 0,04 mg/l pentru victimă şi au fost recoltate probe biologice de sânge.

Sâmbătă pe DN 15 A, la km. 25 în loc. Teaca numitul Silviu Andrei L. din Pintic, de 22 ani în timp ce conducea un autoturism pe direcţia de mers Bistriţa-Reghin, a surprins şi accidentat grav ( TCCA, plagă contuză parietală stângă şi occipitală, fractură tibio-tersiană glezna stângă, comă gradul II) pe Gheorghe S., de 53 ani, care se deplasa pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers. Victima a fost transportată la Secţia Urgenţe Bistriţa iar ulterior la Secţia de Neurochirurgie Cluj Napoca. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice.

Duminică la ora 20, pe DJ 172 B, în localitatea Rebra, numita Aurica S., de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere, într-o curbă i-a acroşat pe Ioan B. şi Elisabeta C., părăsind locul accidentului. Din accident a rezultat rănirea uşoară a celor doi pietoni, ambii din Rebra şi avarii la autoturism în valoare de 2.500 lei. La ora 18.21 pe DN 17 km 54+600 m, conducătorul auto Marius C., de 24 ani, domiciliat în Ciceu-Giurgeşti, în timp ce conducea o autoutilitară, pe direcţia de deplasare spre Bistriţa, pe fondul neatenţiei în conducere a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă şi ajungând în şanţul din partea dreaptă, s-a răsturnat. Din accident a rezultat rănirea uşoară a următorilor pasageri ai autoutilitarei : Ioan M. şi Marinela M. din Bistriţa; Victor P., domiciliat în Ploiești, toți 3 fiind internați în cadrul Spitalului Județean B-N şi Marius C., din Ciceu-Giurgeşti, care nu a necesitat internarea în cadrul Spitalului Judeţean B-N. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului a rezultat avarierea autoutilitarei în proporţie de 50%. Cercetările continuă de către Biroul Rutier Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5