Victime sau protejaţi ai comunismului

pr. Liviu Şugar

Fac parte din generaţia preoţilor ce şi-au desfăşurat activitatea, în bună parte, în vremea comunismului. Socotesc că este o datorie de conştiinţă a spune câteva cuvinte despre această perioadă ce mi-a marcat viaţa. Şi despre oamenii ce au rămas în memoria mea, unii dintre ei făcând istorie!

Aş dori să vă rog pe dvs, preoţii tineri, să fiţi atenţi la nuanţele interpretative ce se dau comunismului, pe care nu l-aţi cunoscut decât din scrieri. Veţi auzi argumentaţii de felul acesta: tot românul avea loc de muncă, aveam siguranţă să ieşim noaptea pe stradă,  o bucată de pâine aveam toţi, nu se dormea în canale, nu erau droguri, nu erau atâtea sinucideri!!! Asta şi datorită faptului că societatea noastră nu a reuşit să rezolve marile aspiraţii ale românilor.

Aş fi ipocrit să afirm că am fost o victimă expresă a comunismului, dar comunismul a însemnat umilinţă, delaţiune, degradare umană, a cultivat minciuna şi lenea. Au încercat să distrugă filonul cel mai puternic al acestui popor: credinţa. Şi n-au reuşit. Nu cumva să reuşească cei ce azi, ce ni se declară prieteni!

Este adevărat că după venirea lui Ceauşescu s-a simţit o uşoară relaxare.Dar în aceeaşi atmosferă de suspiciune, frică, chiar şi de prieteni. 

 Am crescut la umbra unui vajnic copac, care mi-a marcat copilăria şi viaţa: Părintele Mina Dobzeu. Sunt sigur că şi datorită dansului nu am iubit comunismul, ca să mă exprim eufemistic. S-a născut în Basarabia în anul1921. A intrat în monahism de la 13 ani. Ca unul ce l-am cunoscut  îndeaproape şi i-am fost copil de suflet, fiind şi orfan de tată, pot să afirm că părintele Mina a fost unul din cei mai înverşunaţi duşmani ai comunismului. A şi plătit mult pentru acest curaj. Între 1948/49 a făcut 8 luni puşcărie pentru  că s-a opus scoaterii religiei din şcolile de stat. În 1959  a trimis scrisori tuturor ierarhilor din ţară demascând Decretul 410/1959, ce distrugea mănăstirile şi viaţa monahală. Actul  a ajuns la vestita Securitate şi l-au luat de pe băncile Institutului din Bucureşti. Aşa a ajuns să fie coleg, la Jilava şi în alte închisori temute, cu Nicolae Steinchrdt, cu Contantin Noica, Dinu Pilat, Alexandru Palelogu, Vasile Vasilachi. Aici l-a botezat, la 15 martie, pe N.Steinhardt. Vorbea totdeauna cu modestie despre acest moment pe care l-a pregătit cu meticulozitatea pe care i-am cunoscut-o. Păcat că, deşi am avut bucuria de a-l avea musafir de o seară pe părintele N.Steinchardt,  datorită prietenului Ioan Pintea, n-am reuşit să-i adun pe cei doi faţă către faţă deşi am mers cu părintele Mina la Rohia în acest scop, dar părintele N.Steinchardt plecase la Bucureşti. Părintele Mina a fost  5 ani preot la noi în sat, la Jimbor. jud. Bistriţa-Năsăud. Venea direct din înfricoşatele temniţe în care a stat între 1959-1964. Sleit de puteri, primit de Vladicul Teofil Herinanul, printre puţinii ce aveau curajul să ocrotească duşmanii comunismului, asemeni Patriarhului Justinian, al cărui nume ar merita să fie scris numai în roşu auriu. Pentru mine, pentru consătenii mei, părintele Mina a rămas în conştiinţa generaţiei noastre drept un SFÂNT. Deşi era purtat săptămânal vreo 14 km până la postul de miliţie, Părintele a rămas demn şi curajos. A făcut în filia Buza –Catun o bijuterie de biserică, mai mult din banii săi şi din donaţiile ce le aduna cu greu. Au fost momente în care pentru a salva vreo 4 copii orfani, la Jimbor, a muncit ca un rob şi le-a făcut casa din chirpici călcaţi cu piciorele dânsului! Mulţumim I.P.TEOFAN că i-a oferit Crucea Moldava la 96 de ani, chiar dacă dânsul nu mai vede şi nici nu mai înţelege mare lucru.

Ca unul ce îmi petreceam vacanţele de la Seminar şi Institut la Părintele Mina, pot să afirm că dânsul era enorm de bun şi iertător, dar era incorigibil când era vorba de luptă cu hidra comunistă. Dovada că în 1988 scrie  8 scrisori lui N. Ceauşescu, acuzându-l că a distrus credinţa acestui popor. Şi… cu toată relaxarea propusă de conducătorul iubit, Părintele Mâna a fost săltat din tren când mergea în concediu şi dus în beciurile Comitetului Central. Eu vorbeam, cel puţin lunar, cu Părintele. Am sunat de zeci de ori la Huşi, până când o voce metalică mi-a spus: ”Vezi-ţi de treabă, lasă-l în pace, până ţi-e bine”!  După ieşire Părintele mi-a spus în glumă: ”Copile, am fost în isihie,l a rugăciune, nu m-au bătut, ci mi-au lăsat doar bucăţică de cer ce răzbătea cu greu prin geamul de acolo”. Am zâmbit trist şi mi-am permis să-l întreb:”A meritat, părinte? “ Acum sunt convins că a meritat! Dacă m-ar înţelege şi m-ar vedea acum i-aş spune: mă bucur că am trăit în jurul unui astfel de om!

Comentarii

24/10/17 17:30
prof. Vasile G

HRISTOS şi dumnezeieştii Apostoli n-au recomandat niciodată lupta împotriva orânduirilor sociale, fie sclavagistă, fie comunistă, dar Fericirile din Predica de pe munte spun în două rânduri: "Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează după dreptate" şi "Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate."

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5