Viceprim-ministrul Liviu Dragnea vine la Bistriţa. Dă OK-ul pentru două proiecte cu finanţare europeană

Vicepremierul Liviu Dragnea va semna, maine, la Bistriţa, contractul de finanţare pentru proiectul ”Crearea Centrului German din Bistriţa, prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului”. Documentul va fi încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin ADR Nord-Vest şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Valoarea acestui proiect depus la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest este de aproximativ 2,4 milioane lei, cheltuielile eligibile fiind estimate la 1,8 milioane de lei. Finanţarea va fi asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, DMI 5.1 "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe", din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Pe lângă restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea clădirii de patrimoniu „Casa Argintarului” din Bistriţa, proiectul vizează şi creşterea capacităţii de utilizare muzeală a clădirii prin asigurarea de dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil, creşterea medie a numărului anual de turişti şi promovarea Bistriţei ca obiectiv turistic prin crearea unor circuite turistice cu specific săsesc şi stabilirea unor legături cu alte foste cetăţi medievale transilvane.
În cadrul şedinţei de la Palatul Administrativ va fi semnat şi contractul de finanţțare pentru proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret, Str. Liviu Rebreanu, nr. 18”, unul dintre proiectele individuale din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Bistriţa.

Comentarii

24/04/13 14:09
***

Super O.K

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5